Părintele Gheórghios Kapsánis, Teologul – 2

Discursul teologic al părintelui Gheórghios era autentică descoperire, creștere și luminare pe calea îndumnezeirii. Opera sa teologică fundamentală, care poartă titlul ,,Îndumnezeirea ca scop al vieții omului”, deși este redusă ca întindere, este un rezumat care reflectă pe deplin gândirea sa teologică, înveșmântat într-o exprimare simplă și accesibilă tuturor. Studiile sale științifice în jurul acestei teme, fără să aibă caracter sistematic, ci fiind realizate mai mult din perspectivă pastorală, îl arată pe Gheronda Gheórghios un bun cunoscător al moștenirii teologice a Sfântului Grigorie Palama.

Egumenul Gheorghios Kapsanis și Părintele Methodie de la Hilandar

Patru omilii de-ale sale, care se referă la învățătura Sfântului Grigorie Palama despre îndumnezeire, au fost publicate chiar de el în anul 2000 într-o carte ce poartă titlul Sfântul Grigorie Palama, învățătorul îndumnezeirii (Editura Sfintei Mănăstiri Grigoriou, Sfântul Munte, 2000). În prologul acestei cărți, gheronda ține să amintească următoarele lucruri: ,,Atunci când îndumnezeirea este pusă la îndoială de către apuseni, Marele Palama, ca tânăr teolog și fiu al tunetului, trâmbițează, propovăduind cereasca învățătură și teologie a îndumnezeirii și pune pe fugă mistificatorii Evangheliei. El, desigur, nu ar fi putut să transmită teologia aceasta, dacă nu ar fi fost el însuși subiect al îndumnezeirii”.

Ieromonahul Luca Grigoriatul

Dacă voi îndrăzni să repet ultima frază, punându-l pe Gheronda Gheorghios ca subiect al ei, nu aș fi departe de adevăr: ,,Gheronda nu ar fi putut să scrie și să păstorească având în perspectivă îndumnezeirea, dacă el însuși nu ar fi parcurs această cale a îndumnezeirii”. Fără să mă afund prea mult în amănunte în ceea ce privește studiile sale teologice, trebuie remarcat faptul că acestea aveau un puternic caracter pastoral, dar și discursul său pastoral era exprimat și argumentat teologic. Teologhisea păstorind pe credincioși, și îi păstorea prin teologia sa. Sutele de omilii pastorale și praznicare, majoritatea ținute la Mănăstirea Grigoriou, mărturisesc acest lucru.

Astfel, orientat spre ,,cereasca învățătură și teologie a îndumnezeirii”, era cât se poate de firesc ca gheronda să fie următor Sfântului Grigorie Palama, atât în cinstirea ,cât și în evlavia pe care o arăta față de Doamna de Dumnezeu Născătoare. Gheronda era un teolog și un cinstitor al Maicii Domnului. Evlavia lui pentru Maica Domnului justifica, desigur, apartenența sa la obștea monahilor aghioriți, însă, așa cum ne spunea de foarte multe ori, Maica Domnului era ajutătoarea lui prin excelență, fiindcă l-a salvat de la moarte când era copil, și Ea îi promisese mamei lui că îl va apăra întotdeauna.

Gheronda a scris foarte multe omilii în cinstea Maicii Domnului, pe care le-a rostit fie la trapeza mănăstirii, cu ocazia sărbătorilor închinate Maicii Domnului, fie ca invitat la alte mănăstiri ori biserici pentru a vorbi la diferite ocazii. În omilia sa, având titlul Doamna de Dumnezeu Născătoare – izvorul libertății noastre, după Sfântul Grigorie Palama și Nicolae Cabasila, scoate în evidență ,,umanismul” ortodox, având ca centru și model Dumnezeu-Omul, în comparație cu umanismul de tip european, care promovează omul autonom, produs al renașterii europene.

7. Cuvântul său teologic scris îngloba mai multe aspecte ale vieții bisericești. Principala latură a învățăturii sale este cea pastorală. În studiul său Slujirea pastorală conform Sfintelor Canoane (Editura Athos, Atena, 1976) – care a fost rodul bogat al carierei sale academice și pe care a publicat-o ca egumen al Mănăstirii Grigoriu – a pus bazele teologice ale contribuției sale pastorale în Biserică. În prologul acestei lucrări scrie: ,,Modul în care se face pastorația este o problemă ce privește atât turma cuvântătoare, dar și pe cei ce o păstoresc. Întotdeauna omenirea a întâmpinat greutăți, dar aceste probleme au venit prin om, din pricina lipsei legăturii cu Dumnezeu-Omul. De aceea, până astăzi există pastorația ortodoxă ce are în centru pe Dumneze-Omul (pastorația teantropocentrică), și pastorația antropocentrică, aceasta din urmă îmbrăcând diferite forme, de obicei ascunse” (pg. 14).

Despre teme pastorale, gheronda a scris și înainte de a se închinovia la Sfântul Munte, iar multe dintre acestea au fost cuprinse într-un volum cu titlul Chestiuni de ecleziologie și pastorație (Editura Sfintei Mănăstiri a Cuviosului Grigorie, Sfântul Munte, 1999).

Dintre temele care se aflau atunci printre preocupările sale amintim: modul de îmbunătățire a lucrării de cateheză, grija pastorală pentru cei suferinzi și cununia ca taină a dragostei. În cazul tuturor acestor trei teme este cât se poate de evident caracterul hristocentric, dimensiunea eclezială, dar și fundamentul teologic al preocupărilor sale.

De asemenea, nu trebuie să uităm pastorația pe care o făcea pentru cei din închisori, lucrare care a constituit și tema sa de doctorat, care a avut titlul ,,Grija pastorală a Bisericii pentru cei întemnițați” (Atena, 1969).

După așezarea sa definitivă la Sfântul Munte, cu diferite prilejuri, vorbea și scria în spiritul pastorației ortodoxe teantropocentrice. La un congres științific internațional dedicat Sfântului Grigorie Palama (Muzeul Militar, 13-15 noiembrie 1998), a  prezentat un referat cu titlul ,,Lucrarea pastorală a Sfântului Grigorie Palama”, pe care a publicat-o în seria celor patru omilii despre care am vorbit mai sus. În acest referat, Gheronda scoate în evidență caracterul teologic al lucrării pastorale a Sfântului Grigorie. La început, interpretând cuvintele Sfântului Grigorie, gheronda observă: ,,Țin să precizez încă de la început că toată lucrarea Sfântului Grigorie Palama a fost una pastorală”.

Dar și atunci când scria lucrări antieretice ori lupta împotriva ereticilor, atunci când ținea predici ori liturghisea, întotdeauna avea în vedere, în primul rând, mântuirea credincioșilor. Se știe că în tradiția patristică nu se făcea deosebire între aspectul  teologic și cel pastoral. Teologia a avut mereu un scop pastoral, iar pastorația se făcea plecând de la un fundament teologic.

În prima parte a acestui referat, părintele Gheórghios comentează, spunând că cea dintâi preocupare pastorală a Sfântului Grigorie a fost înfruntarea ereticilor (este vorba despre Varlaam și Achindin, care erau împotriva isihaștilor), cu următoarea însemnare: ,,În eventualitatea în care erezia lui Varlaam s-ar fi impus, Biserica ar fi decăzut dintr-o comunitate a Harului, într-o organizație religioasă, iar pastorația, ce avea ca scop îndumnezeirea omului, ar fi fost înlocuită de pastorația ce și-ar fi propus îmbunătățirea morală a omului cu ajutorul harului creat” (p. 71). Țin să menționez faptul că Gheronda avea dorința adâncă ca toți oamenii să trăiască în această comuniune a Harului îndumnezeitor.

8. A doua latură a vieții bisericești căreia Gheronda i s-a dedicat cu ajutorul discursului său teologic, a fost monahismul. Monahismul, mai ales cel aghioritic, era subiectul preferat al părintelui, atât în lucrările sale scrise, dar și în cadrul omiliilor pe care le ținea, de vreme ce și-a afierosit întreaga sa energie pentru cultivarea și susținerea atât a monahismului aghiorit – ca egumen al mănăstirii Cuviosului Grigorie – cât și a monahismului feminin, ca duhovnic al monahiilor mai multor mănăstiri, de pe întreg cuprinsul Greciei.

În lucrarea sa ,,Slujirea pastorală în lumina Sfintelor Canoane”, dedică un capitol special pentru a întemeia instituția monahismului pe baze teologice stabile care reies din Tradiția Canonică a Bisericii, arătând că Monahismul este cale sigură, ,,desăvârșită a omului care conduce la Împărăția Cerurilor”, așa cum scrie părintele la începutul acestui capitol.

În anul 1990, părintele Gheórghios a susținut un referat cu titlul Învățătura despre monahism în viziunea sfinților ierarhi Grigorie Palama și Nectarie de Pentapóleos, făcătorii de minuni, care a fost prezentat la Conferința Națională Monahală desfășurată în Grecia, la Meteora, în aprilie 1990. În cadrul acestei expuneri, gheronda a subliniat contribuția imensă a teologiei isihaste a Sfântului Grigorie Palama, precum și experiența duhovnicească a Sfântului Nectarie de Pentapoleos la înflorirea monahismului în Grecia, în zilele noastre, în pofida puternicei influențe negative venite dinspre Apus.

În 1997 susține el însuși în cadrul unei întruniri organizată de Mitropolia Veriei și Naousei, un referat cu titlul Viața monahală, în lumina Tomului Aghiorit al Sfântului Grigorie Palama (vezi Sfântul Grigorie Palama, învățător al îndumnezeirii, editura Sfintei Mănăstiri a Cuviosului Grigorie, Sfântul Munte, 2000, pp. 91-104). În acest studiu a fost examinată și interpretată învățătura cuprinsă în Tomul Aghiorit. Conform acestui Tom, Harul Lui Dumnezeu, la care se fac părtași cei îndumnezeiți, și pentru dobândirea căruia monahii, dar și creștinii, în general, se luptă din răsputeri, este energie dumnezeiască necreată a Dumnezeului Întreit. Toți cei care nu mărturisesc această credință transmisă de Sfinții Apostoli și Sfinții Părinți nu fac parte din Biserică. Mai mult, pentru a sublinia faptul că, în afara teologiei ortodoxe și a Bisericii, nu poate exista viață monahală îndumnezeitoare, adresează următoarele întrebări: ,,Dacă harul este creat, cum se va îndumnezeii omul, care este și el creat? Și cum nu va decădea viața monahală și duhovnicească într-o etică searbădă cu restricții în ceea ce privește alimentația, într-o activitate ce îl are în centru pe om, și nu pe Dumnezeu?”.

În 1998 a redactat, de asemenea, un referat în cadrul Conferinței Monahale organizate de Sfânta Mitropolie Kalavríton și Eghialías (3-5 iulie 1998) având ca temă ,,Caracteristicile Monahismului Ortodox”. În același an va pregăti un alt expozeu la Conferința Monahală organizată de Sfânta Mitropolie a Megarelor și Salaminei, având ca temă ,,Primirea în cadrul obștii a celui de curând venit în mănăstire”. Și, pentru a nu vă obosi expunând aici toate referatele părintelui Gheórghios, mă voi limita și voi aminti că în anul 2000 a susținut un referat având ca temă ,,Monahismul și vederea luminii necreate”, pe care l-a susținut în cadrul Conferinței Monahale care s-a ținut în același an.

Prin aceste referate și cu ajutorul multor articole publicate, gheronda a făcut cunoscut caracterul latreutic, isihast și mărturisitor al monahismului aghiorit. Amintesc aici, de asemenea, referatul ,,Cultul dumnezeiesc la Sfântul Munte. Caracteristicile principale ale lui”, care a fost pregătit pentru Simpozionul științific ,,Tesalonicul Creștin în perioada Paleologilor” (1989), referatele sale prezentate la conferințele organizate de Sfânta Mitropolie a Tesalonicului, cu titlul Monahismul după Sfântul Simeon arhiepiscopul Tesalonicului (1983) și Fecioria în viața Sfântului Dimitrie după Sfântul Grigorie Palama (1980), care au fost publicate în volumul Monahismul Ortodox și Sfântul Munte (editat de Sfânta Mănăstire a Cuviosului Grigorie, Sfântul Munte 1998), precum și articolul său ,,Caracterul niptic și isihast al monahismului aghiorit„ (publicat în volumul Sfântul Munte în mileniul trei, editat de Asociația Prietenilor Poporului, Atena 2003).

La conferințe a militat pentru sublinierea bazei duhovnicești, isihaste și bisericești ale monahismului ortodox.

Însă, atunci când, din pricina problemelor de sănătate, a fost nevoit să-și întrerupă participarea la conferințe și simpozioane, timp de aproape un deceniu (din 2001 încoace), gheronda s-a dăruit în întregime sprijinirii monahismului feminin, prin vizite pastorale la diferite mănăstiri, acolo unde, prin binecuvântarea ierarhului locului, a îndeplinit și funcția de duhovnic pentru maicile închinoviate acolo. Acest important capitol, al activității sale pastorale, va fi cunoscut și evidențiat în viitor prin valorificarea omiliilor sale pastorale, pe care le-a scris în timpul vizitelor sale la diferite mănăstiri.

9. Al treilea aspect, la fel de important al vieții bisericești, căreia i-a închinat o mare parte a vieții sale și un bogat discurs inspirat din textele patristice. Având binecuvântarea ierarhilor diferitelor mitropolii, a mers în majoritatea orașelor mari din Grecia, unde a ținut predici, dintre care cea mai cunoscută este cea care poartă titlul ,,Îndumnezeirea ca scop al vieții omului” (editată mai apoi de Sfânta Mare Mănăstire a Cuviosului Grigorie). La biserica Sfântul Dimitrie din Tesalonic, în prezența mitropolitului Panteleímon Hrisofákis, gheronda a ținut o omilie despre chestiuni importante care privesc viața bisericească, care sunt legate nemijlocit și în principal de învățătura cu privire la îndumnezeire. Aduc aminte aici câteva astfel de omilii: Viața în Hristos după Sfântul Filotei Kokinos, Patriarhul Constantinopolului (Duminica a V-a a Postului Mare, 1983), Lumina creată din lume și lumina necreată a Lui Hristos după Sfântul Grigorie Palama (Duminica a II-a a Postului Mare, 1984), Lucrarea Sfinților Chiril și Metodie și mesajul lor către popoarele ortodoxe din zilele noastre(Duminica a III-a a Postului Mare, 1985), Iubirea nesfârșită a Lui Dumnezeu pentru oameni (Postul Mare, 1997).

10. Cel de-al zecelea și, totodată, cel mai important aspect al contribuției teologice a părintelui Gheórghios a fost apărarea poporului drept credincios de deformarea și falsificarea adevărului credinței ortodoxe. Biserica, desigur, nu va înceta niciodată de a fi stâlp și temelie a Adevărului. Din păcate, însă, poporul nostru ortodox se lasă, câteodată, influențat de teorii nou apărute, așa cum ar fi teoria ramurilor, a Bisericilor surori sau a celor doi plămâni ai Bisericii, teorii pe care le popularizează și le promovează prin diferite metode de difuzare, teologi care promovează ,,libertatea de conștiință”.

Însă, credința noastră se află în primejdie și din pricina unor ,,acrobații teologice” atribuind diferite pseudoînvățături pe seama Sfântului Fotie (,,tradiția lui Fotie”), sau învățătura cu privire la purcederea Sfântului Duh, învățături care sunt străine de tradiția Bisericii Ortodoxe. În sfârșit, este subminată conștiința dogmatică ortodoxă a poporului binecredincios prin promovarea unei mentalități secularizate, vorbindu-se de ,,anchiloze dogmatice” care aparțin trecutului și care trebuie depășite prin dialog în numele dragostei. Prin impunerea unor asemenea puncte de vedere care sunt promovate și cultivate sistematic, există riscul ca poporul dreptcredincios să se dezică de credința Apostolică și de conștiința sa de sine ecleziologică.

Aceasta era și îngrijorarea părintelui. De aceea, spune în acest sens: ,,Excepțiile în numele credinței nu înstrăinează doar teologia Bisericii, ci denaturează și viața bisericească și duhovnicească și, de aceea, în mod direct, pun în pericol mântuirea omului… (Ortodoxie și Umanism, p. 86).

A elaborat lucrări științifice pentru a explica deosebirea dintre Biserica Ortodoxă și celelalte ,,biserici” eterodoxe și credințe de sorginte creștină, precum și diferența enormă care există între umanismul teantropocentric (umanismul care îl are exponent pe Hristos Dumnezeu-Omul) ortodox și umanismul antropocentric european.