Cuviosul Antim cel Orb

Cuviosul Anthimos – după numele său din lume, Athanásios Kouroúklis Psomás – s-a născut în Lixoúri (în insula Kefalonia) în anul 1717. Era fiul unor creștini evlavioși. La vârsta de 7 ani s-a îmbolnăvit de variolă, din pricina căreia a orbit cu totul. Însă, după ce mama sa s-a rugat cu căldură, vreme de 40 de Liturghii la biserica Sfinților Apostoli, copilul și-a recăpătat vederea chiar în momentul în care preotul rostea ,,cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste, apropiați-vă”. Crescând, a învățat carte de la egumenul Anthimos al Mănăstirii Sfintei Parascheva (Lepédon). Mai târziu a muncit ca marinar, până când s-a hotărât să devină monah la Mânăstirea Sfintei Parascheva, luând numele de Anthimos.

În 1747 a plecat la Sfântul Munte. Între timp primise și schima cea mare și era, de acum, ieroschimonah. Imediat după aceea a început lucrarea sa misionară, călătorind prin multe părți ale Greciei – mai ales prin insulele aflate sub stăpânire otomană –, propovăduind cu putere cuvântul Lui Dumnezeu, cinstit fiind de toți pentru virtuțile lui. Datorită nevoinței severe pe care o făcea, și-a pierdut din nou vederea aproape de tot, ajungând cu totul orb, sau, așa cum îi spuneau ceilalți, ,,orbul Lui Dumnezeu”. Acest lucru nu l-a împiedicat, însă, să-și continue călătoriile – într-o perioadă când acest lucru era deosebit de primejdios –  propovăduind cu dăruire cuvântul Evangheliei.

Timp de un an a stat în insula Hios, la Mănăstirea Sfintei Matrona. Mai apoi a călătorit în insulele Sifnos, Antipáros, Páros și Íos, unde cuvintele sale, insuflate precum ,,roua Ermonului”, au mângâiat și ostoit setea de Dumnezeu a oamenilor simpli care locuiau acolo. Rugăciunea luia potolit furtuna pe când călătorea din Sifnos către Paros.

Mănăstirea Sf. ioan Înaintemerg[torul, Agriolies, insula Kithira, ctitorie a a Cuviosului Anthimos

Mai târziu a ajuns să se închine la Locurile Sfinte, unde a rămas o perioadă mai îndelungată. În anul 1759 s-a oprit în insula Meghísti, unde rugăciunea sa fierbinte a salvat insula de secetă. Acolo, în munte, va ridica mănăstirea Sfântului Gheorghe, care, mai târziu, va deveni stavropighie. În anul următor (1760), în Astipaléa va pune bazele unei mănăstiri de călugărițe (devenită stavropighie și aceasta), Maica Domnului-Portaítissa. La rugăciunea Sfântului Antim, a fost pictată o icoană a Maicii Domnului-Portaítissa, copie fidelă a celei aflate la Mănăstirea Iviron în Sfântul Munte. La Astipálea, Sfântul Antim va sta o perioadă mai îndelungată, săvârșitnd mai multe minuni, printre care și izbăvirea insulei de șerpi veninoși. În 1769 a ajuns în Lépeda (Kefalonia), acolo unde restaurează și redeschide Mănăstirea Sfintei Parascheva, distrusă de cutremurul din anul 1766.

Mănăstirea Sfintei Parascheva, Lepeda, insula Kefalonia

Sfântul se va stabili la această mănăstire, iar de la această bază va pleca și va vizita aproape toate părțile Greciei, devenind cunoscut tuturor pentru învățătura și pentru minunile pe care le săvârșea. În anii 1770, 1773 și 1775 va înființa încă trei mănăstiri: în 1770, Mănăstirea Sfântului Antonie cel Mare în Sfakiá (Creta), în 1773 Mănăstirea Sfântului Ioan Botezătorul în Livádi (Insulele Kithíre) iar în 1775 mănăstirea cu hramul Izvorului Tămăduirii în Síkinos (Insulele Ciclade). A trecut la Domnul la vârsta de 55 de ani, pe 4 septembrie 1782, în Mănăstirea Sfintei Parascheva, după ce s-a îmbolnăvit de icter. Se păstrează până astăzi peștera de aici, locul de rugăciune al sfântului.

Peștera de la Mănăstirea Sfintei Parascheva

Trecerea oficială în rândul sfinților a ascetului Anthimos cel Orb, care în vremuri de restriște a răspândit lumina Ortodoxiei, a fost făcută de către Patriarhia Ecumenică la data de 30 iulie 1974.

Cinstitele sale moaște se păstrează la Astipálea, oraș al cărui patron spiritual și protector este de mai bine de 200 de ani.