Naşterea, copilăria și adolescenţa Cuviosului Iosif Isihastul

Starețul Iosif Isihastul

Monahismul athonit al începutului de secol XX este cunoscut, mai ales, datorită Sfântului Siluan (+1938), acesta fiind pus la rându-i în lumină de ucenicul său, Cuviosul Sofronie Saharov (+1993). Un itinerar asemănător putem identifica şi în cazul Stareţului Iosif Isihastul, contemporan cu cei doi, a cărui personalitate duhovnicească a fost pusă în valoare tot datorită ucenicilor, prin editarea unei părţi din corespondenţă (câteva scrisori), precum şi prin apariţia mai multor ediţii şi versiuni ale vieţii acestuia.

Deşi nu se bucură (deocamdată) de cinstirea (oficială a) Sfântului rus, Starețul Iosif este totuşi cunoscut şi apreciat de un număr relativ mare de clerici, monahi şi mireni, mai ales datorită faptului că opera sa a cunoscut o largă răspândire prin traducerea ei în mai multe limbi moderne.

Creștinii din România sunt privilegiați, din acest punct de vedere, întrucât a putut descoperi universul duhovnicesc impresionant al Cuviosului Iosif de mai bine de 20 de ani, prin traducerea Epistolelor sale (1996) şi ulterior a întregii sale opere publicate, precum şi a majorităţii scrierilor dedicate sau care fac referire directă la persoana şi personalitatea Stareţului.

Părintele Doctor Cristian Groza

Cu toate acestea, nu există până în prezent o lucrare academică în limba română[i] despre viaţa, opera şi învăţătura celui supranumit Isihastul, fapt pentru care am purces la redactarea acestei teze de doctorat, sub îndrumarea Arhid. Prof. Univ. Dr. Ioan I. Ică jr., cu speranţa de a pune în ordine toate evenimentele legate de devenirea harismatică a acestuia, dar mai ales de a surprinde unitar bogata sa învăţătură duhovnicească (ascetică şi contemplativă), precum şi influenţa exercitată de acesta şi gradul de receptare în mediul ortodox (atât monahal, cât şi laic).

Fiind deci o lucrare de pionierat, sunt conştient de dificultăţile inerente unui astfel de demers, dar el trebuia realizat mai devreme sau mai târziu, ţinând cont că este vorba de o personalitate duhovnicească de prim rang, care a contribuit în mare măsură la revigorarea spirituală a Sfântului Munte din a doua jumătate a secolului XX.

Planul lucrării este împărţit în cinci părţi distincte, dar urmăreşte surprinderea tuturor aspectelor importante (intelectuale, morale, duhovniceşti, teologice etc.) ale vieţii Cuviosului, atât în raport cu sine, cu cei contemporani, dar, mai ales, cu posteritatea.

Naşterea, copilăria, adolescenţa Cuviosului Iosif Isihastul

Insula Paros (a treia ca mărime din arhipelagul Cicladelor) este cunoscută atât pentru faimoasa biserică a Ekatondapilianei (Biserica cu 100 de arcade), construită în secolul IV de Sfânta Elena, mama Sfântului împărat Constantin cel Mare, cât mai ales datorită marilor personalităţi ale Bisericii: Sfântul Atanasie din Paros (+1813), Sfântul Arsenie Athonitul (+1877), precum şi harismaticul părinte Filothei Zervakos (+1980).

Biserica Ekantontapiliani (sec. IV), insula Paros

Tot aici, în satul Levskes, s-a născut la 2/14 noiembrie 1897 Francisc (numele de botez al Cuviosului Iosif Isihastul). Mama sa, Maria (născută Rangusi, 1867), s-a măritat pentru prima dată la vârsta de aproape 17 ani cu Leonardo Zumis (a cărui familie provenea din Odesa, Ucraina), împreună având 2 copii: pe Mihai (1885-1965) şi un prunc ce a murit nebotezat.

La scurt timp după moartea primului soţ (avea doar 20 de ani), se recăsătoreşte cu Gheorghe Kottis (1852-1908), un ţăran neînvăţat, sărac, dar „foarte evlavios şi extrem de smerit”. Împreună au avut 8 copii (Cuviosul Iosif fiind al cincilea[ii]), trăind într-o căsuţă cu două camere foarte mici şi modeste.

Fiind „cu adevărat un om al lui Dumnezeu: modestă, cu un înnăscut simţământ al prihănirii de sine şi al propriilor păcate”, având un caracter „simplu şi integru” (trăsături moştenite de viitorul Stareţ, pe care le va cultiva toată viaţa), mama sa se învrednicise de mai multe vederi duhovniceşti, mai ales când mergea la biserică (nici nu realiza că sunt minuni, ci credea că aşa văd toţi creştinii). Cea mai cunoscută, şi care are legătură directă cu subiectul nostru, este cea consumată la puţin timp după naşterea tânărului Francisc, atunci când i s-a arătat îngerul Domnului care, apropiindu-se de prunc, i-a scris numele acestuia pe o tăbliţă, spunându-i mamei că aceasta este hotărârea lui Dumnezeu. Dezlegarea acestei vedenii a venit mai târziu, atunci când tânărul Francisc a ajuns monah la Sfântul Munte Athos, fiind primit de Domnul în „ceata îngerilor Săi pământeşti”.

Anul naşterii lui Francisc coincide cu cel al unui eveniment important din istoria poporului elen, cel al războiului de 30 de zile cu otomanii, ca urmare a încercării de a unifica Insula Creta cu patria mamă, eşec ce va conduce la sărăcirea şi mai acută a oamenilor de rând, prin obligativitatea plăţii unei însemnate daune de război.

În acest cadru, în 1904 (16 august) tânărul Francisc începe şcoala, sub îndrumarea Sofiei Pempsiadis-Kantiotis (mama mitropolitului Augustin al Florinei, +2010), dovedindu-se a fi „foarte isteţ” întrucât „întotdeauna primea note mari”. Locuitorii insulei încă trăiau în duhul Sfântului Arsenie Athonitul (1800-1877), care a exercitat o influenţă considerabilă asupra acestora, fapt concretizat prin evlavia arătată de ei sfintelor slujbe, prin respectarea rânduielilor legate de post, rugăciune etc,, mai ales că preotul satului, George Aspropoulos (1863–1929), s-a dovedit a fi un adevărat ucenic în Duh al acestuia. Este nevoit să întrerupă studiile imediat după terminarea clasei a patra primară, din cauza morţii tatălui său (+1908, la scurt timp după naşterea lui Nicolae), pentru a putea, astfel, să îşi ajute mama şi fraţii rămaşi în viaţă.

Insula Paros

Insula Paros nu oferea prea multe opţiuni de trai, oamenii reuşind să se întreţină prin munca la câmp, prin cultivarea cerealelor şi a legumelor, prin creşterea animalelor şi pescuit, practicându-se trocul. Fiind o perioadă de mare sărăcie (cauzată şi de angrenarea Greciei în cele două războaie balcanice, ce vor duce la declanşarea primului război mondial), în 1914, la vârsta de 17 ani este trimis de mama sa, împreună cu fratele său mai mic, Leonard, la Atena, pentru a găsi ceva de lucru. Fiind sătul de atâta sărăcie şi mizerie, tânărul Francisc şi-a dorit cu orice preţ fie să se îmbogăţească, fie să moară încercând dobândirea acestui deziderat. Astfel se pare că mai întâi a lucrat la minele din Lavrio (orăşel din sud-estul provinciei Attica, Grecia, astăzi suburbie a Atenei), fiind găzduiţi de mătuşa lor Alexandra, apoi ca bucătar şi brutar în casele boiereşti din Pireu, iar ulterior drept vânzător de bilete în troleibuz. Banii câştigaţi cu multă osteneală îi folosea pentru întreţinerea sa şi a fratelui său Leonard, precum şi a mamei şi a celorlalţi fraţi rămaşi acasă[iii].

În septembrie 1915 se înrolează în Marină, făcând stagiul militar timp de 2 ani (Europa fiind angrenată în Primul Război Mondial – 1914-1918), după care se reprofilează pe negoţ. Dovedind calităţi de bun negustor, va reuşi să strângă o avere însemnată, fapt pentru care mătuşa sa Alexandra îl determină să se logodească. Cununia însă nu va mai avea loc din pricina schimbărilor survenite în viaţa lui Francisc.

Note:

[i] Exceptând două lucrări de licență la Facultatea de Teologie “Iustinian Patriarhul” din Bucuresti, una susținută în 2013 (Daniel Voitan, „Principii ale Școlii Duhovnicești la Gheron Iosif”) și alta în curs de redactare (Săraru Simona, „Renașterea isihastă la mijlocul secolului XX în Muntele Athos”), ambele sub îndrumarea Pr. Lect. Dr. Gheorghe Holbea

[ii] Primii doi au murit la o vârstă fragedă (Erghina, +1888, şi Maruso, +1890) ceilalţi şase fiind (în ordine descrescătoare): Erghina (1893-1952), Emanuel (1895-1963), Francisc (Stareţul Iosif), Leonard (1902-1945), Maruso (1905-1972) şi Nicolae (viitorul părinte Athanasie Athonitul, 1908-1983). Arhimandritul Efrem Filotheitul vorbeşte de un număr de 9 copii (menţionând în plus o fată ce a fi murit înainte de a fi botezată), caz în care Stareţul ar fi fost al şaselea în ordinea naşterii.

[iii] Cu timpul, toţi fraţii Stareţului (cu excepţia lui Nicolae) s-au căsătorit. De asemenea, nepoata sa Varvara (fata surorii sale Erghina) a devenit monahia Vrienia (stareţă cu care a purtat constant o corespondenţă – vezi Mărturii din viaţa monahală), iar cumnata sa Maria (sora fratelui său Leonard) a primit la călugărie numele de Melania (+1997).

Sursa: Pr. Dr. Cristian Groza, Gheron Iosif Isihastul (1897-1959) – Viaţa şi învăţătura