Noul Cuvios Mucenic Ignatie Athonitul

Acest nou ostaș al lui Hristos era, de origine, din Eski Zagora, provincia Trnovo (Bulgaria). Părinții săi, care se mutaseră la Filippoúpolis (azi, Plovdiv), nu doar că l-au dat pe copil ca să învețe carte (limba slavonă), ci i-au asigurat toate condițiile ca să dobândească o cultură aleasă.

Noul Cuvios Mucenic Ignatie este prăznuit pe data de 9 octombrie, iar împreună cu Sfinții Noi Mucenici Eftimie și Acachie este pomenit în ziua de 1 mai

Fiindcă Ioan (căci așa cum se numea pe atunci) avea înclinație către monahism, a mers la Mănăstirea Rila. Acolo a stat pe lângă un bătrân foarte aspru vreme de șase ani, timp în care, nu doar că a sporit duhovnicește, dar a și progresat intelectual foarte mult. A dovedit foarte multă răbdare față de gheronda, îndrumătorul său duhovnicesc, însă, odată, stăpânit de demonul furiei, a fost mai gata să-l omoare pe bătrânul său. În urma ispitei acesteia, speriat de duhul care era să pună stăpânire pe el, s-a întors în lume, în orașul său natal.

În vremea aceea a izbucnit un război între turci și sârbi. Turcii au vrut să-l oblige și pe tatăl sfântului să se înroleze în armata lor, ca să lupte împotriva fraților ortodocși sârbi. Neprimind, turcii i-au omorât tatăl, iar pe mama și pe surorile sale le-au obligat să treacă la Islam.

Tânărul Ioan a reușit să se ascundă, iar mai apoi să fugă la București. Acolo a cunoscut un tânăr de-o seamă cu el (viitorul Nou Mucenic Eftimie) și a legat cu acesta o prietenie trainică. Mai târziu, Ioan va fi nevoit să plece și de la București. Trecând prin orașul Șumla (Bulgaria), l-a găsit acolo pe prietenul său Eftimie, care, silit fiind, trecuse la islam. Acest lucru i-a provocat o adâncă suferință lăuntrică, temându-se, în același timp, ca nu cumva să fie și el forțat să se lepede de credință – din cauza persecuțiilor la care erau supuși creștinii în acea perioadă – și a vrut să plece mai departe și de acolo.

Până să apuce să plece, însă, niște turci au intrat cu forța în casa în care era găzduit, silindu-l să jure că o să-și schimbe credința. Cu toate că izbutiseră să-l silească să facă acea făgăduință, turcii l-au jefuit de tot ce avea. Profitând de un moment de neatenție al acelora, Ioan a fugit, și, mergând zi și noapte, a ajuns, în cele din urmă, în orașul său natal. De acolo, ajutat fiind de un monah athonit de la Mănăstirea Grigoriu, a reușit să ajungă la Sfântul Munte. La început s-a instalat la Mănăstirea Grigoriu, dar, mai apoi, după ce a trecut pe la mai multe mănăstiri, s-a așezat la schitul Sfânta Ana.

Cuvioșii Noii Mucenici Ignatie, Eftimie si Acachie, icoană de Schitul Înaintemergătorului de la Mănăstirea Iviron

Auzind despre câte pătimeau mucenicii în acele vremuri de restriște, și văzând cu ochii lui martiriul Noului Mucenic David din Tesalonic, s-a născut în el dorința de a mărturisi, amintindu-și de promisiunea pe care o făcuse turcilor că va părăsi dreapta credință pentru a trece la Islam, lucru care nu-i dădea pace. După ce bătrânul său îndrumător duhovnicesc de la Sfânta Ana a trecut la Domnul, Ioan s-a dus să viețuiască la Kavsokalivia. Acolo a aflat despre martiriul prietenului său, Noul Mucenic Eftimie, și s-a aprins și mai tare înăuntrul lui dorința de a mărturisi. A intrat în obștea părintelui Nichifor, care l-a trimis mai târziu la Gheronda Acachie, cel care fusese îndrumătorul duhovnicesc al mai multor noi mucenici – așa cum a fost prietenul său, Eftimie – pentru a se pregăti pentru martiriu.

Schitul Înaintemergătorului, aparținând de Mănăstirea Iviron, loc în care s-a nevoit Cuviosul Nou Mucenic Ignatie

După o intensă pregătire duhovnicească prin rugăciunea minții, post, priveghere, metanii, Dumnezeiasca Euharistie, citiri din Sfânta Scriptură și rugăciuni către Maica Domnului, a fost tuns în monahism, primind numele Ignatie, după care a primit binecuvântarea părinților, și, însoțit fiind de monahul Grigorie, a plecat la Constantinopol pentru a mărturisi.

Odată ajuns în Constantinopol, și-a continuat lupta sa duhovnicească, încercând să găsească momentul potrivit pentru lucrarea pentru care se pregătise. Și-a schimbat hainele și umbla îmbrăcat turcește. Pe moment nu putea face însă nimic, pentru că atât sultanul, cât și marele vizir lipseau din oraș.

Într-o seară, pe când se ruga îngenunchiat înaintea icoanei Maicii Domnului, alți creștini din casă, care îl priveau fără ca el să știe, au văzut cum o coroană de foc a ieșit din icoană și l-a înconjurat pe Ignatie de trei ori. Dimineața, a aflat că vizirul se întorsese în oraș și putea să-l primească.

Imediat, foarte bucuros, sfântul s-a grăbit să se prezinte înaintea aceluia. A mers cu multă îndrăzneală în fața vizirului și, arătându-i o icoană și o cruce pe care le avea cu el, a spus:

– Când am fost mai tânăr, am fost silit de turci să-mi reneg credința și am spus atunci, numai prin cuvânt, că mă voi lepăda de Hristos. Am venit acum, aici, ca să-mi iau înapoi vorbele pe care le-am spus atunci, și să-L mărturisesc pe Hristos ca singurul Dumnezeu adevărat.

Când a auzit aceasta, vizirul l-a întrebat cu mânie:

– Cine te-a adus aici, vreun călugăr sau un om simplu?

Sfântul i-a răspuns:

– Am venit singur, cu puterea lui Iisus Hristos.

În același timp, a luat de pe cap fesul verde pe care îl purta și l-a aruncat jos.

– Lasă, omule, prostiile, zise vizirul. Vino-ți în fire. Gândește-te că dacă vrei să mergi pe calea aceasta, vei avea de îndurat chinuri înfricoșătoare și, la urmă, moartea. Însă, poți să alegi cealaltă cale, alături de noi. Îți vom da bogății și funcții înalte și vei trăi fericit și îndestulat toată viața.

– Darurile tale și demnitățile, spuse sfântul, ți le dăruiesc ție, care iubești ceea ce este trecător, iar chinurile și moartea, cu care tu mă ameninți, nu este ceva nou pentru mine. Știam ce mă așteaptă înainte să vin aici. Chiar de aceea am venit, ca să sufăr moarte pentru Iisus Hristos, adevăratul Dumnezeu, ale Cărui daruri și Împărăție sunt veșnice. ,,Profetul” vostru, Mahomed este un profet fals, care îi duce pe oameni la pierzanie, apostat de la dreapta credință, prieten al diavolului și al învățăturii sale satanice, iar voi, oameni fără de minte, ați crezut în el, și de acea veți merge în iad, doar dacă nu vă veți pocăi și veți crede în Hristos, adevăratul Dumnezeu.

Înfuriat la culme, mut de uimire și nemaiputând să scoată nici măcar un cuvânt, vizirul a poruncit ca sfântul să fie luat dinaintea lui. Un slujitor a venit, l-a înșfăcat și l-a târât afară. Sfântul l-a lovit pe slujitor și fugind, s-a dus și s-a așezat la picioarele vizirului, rugându-l să îl junghie chiar el acolo, pe loc. Slujitorii dregătorului l-au luat și l-au aruncat în închisoare cu picioarele prinse în butuci și lanțuri grele în jurul gâtului, batjocorindu-l și cerându-i să se lepede de Hristos.

Când vizirul a terminat audierile pe care le avea în ziua respectivă, a cerut să-i fie adus din nou înainte sfântul, pentru a fi anchetat mai în amănunt. Dregătorul l-a întrebat, cu multă răbdare, dorind să știe cine l-a îndemnat să vină și să mărturisească. Sfântul i-a răspuns: ,,Nu m-a adus nimeni, de bunăvoie am venit”.

La amenințările cu chinurile și cu moartea, sfântul a răspuns: ,,Fie că-mi vei tăia capul, fie de mă veți spânzura, eu voi considera că aceasta este o mare binefacere pentru mine. Toate le voi îndura pentru Hristos, cu mare bucurie”.

Atunci, vizirul a poruncit ca sfântul să fie închis singur, la izolare, într-o celulă fără nici un pic de lumină. Cel care îl însoțise pe sfânt până acolo aflase și el toate acestea și se ruga cu lacrimi fierbinți ca Dumnezeu să-l întărească pe Ignatie și să ducă la bun sfârșit lucrarea pe care o începuse. La fel au făcut și alți creștini care îl cunoșteau, făcând milostenii spre ajutorul prietenului lor care se afla în temniță.

Timp de două zile și două nopți sfântul a îndurat în închisoare chinuri cumplite, dar a rămas neclintit în credința sa, fiind condamnat la moarte prin spânzurare.

În ziua de 8 octombrie a anului 1814, în ciuda slăbiciunii în urma torturilor și a foamei, sfântul a mers pe picioarele sale, urmându-i pe călăi către locul unde urma să aibă loc execuția. Când au ajuns la Parmak Kapi, sfântul a îngenuncheat crezând că i se va tăia capul. Călăii, însă, l-au ridicat de jos și l-au dus de l-au spânzurat.

Însoțitorul său, monahul Grigorie, aflând de cinstitul sfârșit al mucenicului, a alergat și s-a închinat de departe cinstitului trup ce atârna în ștreang, fiindcă paznicii nu dădeau voie nimănui să se apropie. A avut grijă, însă, să dea bani necredincioșilor, iar după trei zile, i s-a îngăduit să ia cinstitul trup al sfântului pentru a fi înmormântat. Mai târziu, cinstitele moaște ale Sfântului Ignatie, împreună cu moaștele Sfântului Eftimie (care fuseseră îngropate în insula Próti) au fost duse cu o corabie în Sfântul Munte, unde au fost așezate într-o biserică nou construită, închinată celor doi sfinți mucenici.

Răcliță cu moaștele Cuvioșilor Noi Mucenici Eftimie, Ignatie și Acachie, Mănăstirea Iviron

Mulțime de minuni s-au revărsat asupra celor care pomeneau în rugăciune numele Sfântului Ignatie. Odată, la biserica închinată Maicii Domnului, în Galatá (Constantinopol), au venit un paralitic și un demonizat. Monahul care se găsea acolo a chemat în ajutor numele Sfântului Ignatie și a așezat peste cei doi bolnavi căciula (cumpărată cu bani de la călăi) pe care sfântul o purtase pe drumul pe care fusese dus către locul execuției. Cum a așezat peste ei acea căciulă, paraliticul s-a ridicat în picioare, iar demonizatul s-a tămăduit, dând amândoi slavă Lui Dumnezeu.

Noul Cuvios Mucenic Ignatie este prăznuit pe data de 9 octombrie, iar împreună cu Sfinții Noi Mucenici Eftimie și Acachie este pomenit în ziua de 1 mai.

Pentru rugăciunile Noului Mucenic Ignatie, Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-ne!