În vizită la mănăstirea Myrélaion din Constantinopol
12 October 2014Există cartiere în Constantinopol care, deși sunt trecute cu vederea, sunt pline de particularități, de frumuseți ascunse și de o istorie glorioasă. Vlága (sau Laleli) este unul din aceste cartiere, și ori de câte ori trec pe acolo, aflu lucruri noi și inima mi se umple de sentimente puternice. De această dată am avut bucuria să vizitez mănăstirea bizantină Myrélaion, precum și o parte a palatului care se află alături, construite de împăratul Roman Lekapenul în secolul al X-lea.
Katholikonul Mănăstirii Myrelaion, azi moscheea Bodrum Camii
Mănăstirea Myrélaion face parte din categoria bisericilor creștine transformate în geamii. De fiecare dată când vizitez asemenea locuri simt o strângere de inimă, dar și o anume incertitudine, niciodată nu știi în ce măsură construcția inițială a suferit modificări. Numele actualei geamii este Bodrum Camii.
La numai câțiva metri înainte de intrarea în fosta mănăstire mi-a atras privirea un panou mare de reclamă pe care scria Myrélaion. M-am îndreptat curios într-acolo, ca să văd că indica spre o mică intrare ce nu dădea nimic de bănuit. Coborând câteva trepte, am constatat că mă aflam într-un imens spațiu circular: vechea rotondă care altădată era cisterna palatului. În zilele noastre, însă, adăpostește un bazar de îmbrăcăminte.
Un spațiu care inițial îți provoacă consternare și strângere de inimă
Capiteluri bizantine cu cruci sculptate și blănuri contemporane
Construcția acestei rotonde a avut loc cândva în secolul al V-lea și istoricii încă nu au putut stabili destinația ei inițială. Avea un dom uriaș și un diametru exterior de aproape 42 de metri, fiind cea mai mare rotondă a epocii romano-bizantine. Numai Panteonul Roman avea o cupolă mai largă.
În anii domniei Împăratului Roman I Lekapenul (secolul al X-lea) au avut loc modificări, pentru că alături urma să se construiască Mănăstirea Myrélaion. Prin adăugarea a 74 de coloane, împăratul a transformat rotonda într-a opta cisternă a Constantinopolului.
În anii stăpânirii otomane, utilizarea spațiului nu era foarte diferită de ceea ce vedem în zilele noastre. Piețe de pește, ateliere, distilerii, hamam-uri și depozite erau adăpostite acolo până când, pe la începuturile lui 1900, spațiul și regiunea din jur s-au transformat într-o groapă de gunoi. Arheologii au început să facă săpături în zonă pe la 1930 și au adus din nou la lumină cisterna circulară Constantinopolului și palatul Împăratului Roman Lekapenul. Apoi, după destule încercări nereușite de restaurare și reamenajare a spațiului, în 1993 spațiul a fost transformat în bazar.
Vânzătorii credeau că venisem să cumpăr haine de piele și au început să se apropie de mine, încercând să mă atragă cu ofertele lor. În acel moment m-am gândit ce exemplu prost dau turiștii care vizitează Constantinopolul doar ca să cumpere blănuri, haine de piele și alte asemenea, trecând cu vederea sau ignorând cu totul multe alte aspecte însemnate ale Orașului.
Lăsând în urmă cisterna și urcând către mănăstire, m-am gândit că, la urma urmei, oricâte s-ar schimba în Istanbul[1], oricâte denumiri noi s-ar da, oricâte alte clădiri s-ar construi, oricâte încercări s-ar face pentru a fi ținute în uitare urmele ”celuilalt” oraș, vor exista totdeauna și pretutindeni mărturii care se vor împotrivi acestei încercări de denaturare.
Urcând scările am întâlnit prea frumoasa mănăstire cu arhitectura ei atât de specifică perioadei bizantine respective: turla e mai mică și nu mai atinge direct construcția centrală, iar un timpan cilindric unește cele două elemente arhitecturale. Nișele exterioare care încing biserica conferă armonie și eleganță aspectului ei exterior.
Mănăstirea a cunoscut destule distrugeri, iar după incendiul din 1911, a fost cu totul abandonată, încât a ajuns să zacă pe jumătate îngropată sub pământ, pietre și gunoaie. În 1965 au început săpături arheologice, având ca scop dezgroparea mănăstirii, iar în 1986 s-a realizat renovarea ei, urmând ca anul următor să fie pusă în funcțiune ca geamie și așa a rămas până azi.
Mihrabul așezat mai spre dreapta dă mărturie despre identitatea inițială a clădirii
La prima vedere, interiorul bisericii dă impresia unei geamii obișnuite și numai poziționarea laterală a mihrabului indică originea creștină a construcției. La o observație mai atentă, altarul trilobat, cu cele trei cupole independente devine evident, la fel și crucea pe care o formează cele patru arcuri încrucișate ce susțin turla bizantină.
Axa centrală indică faptul că avem de-a face cu o arhitectură eclesială
Atunci când credeam că vizita mea la mănăstirea Myrélaion se apropia de sfârșit, s-a apropiat de mine imamul. Inițial discuția mi s-a părut banală, dar la scurt timp s-a oferit să-mi arate cripta subterană, adică fosta biserică secundară! Nu toți vizitatorii au privilegiul să vadă acest spațiu, așa că mi-a revenit entuziasmul.
E posibil ca mănăstirea pe care a construit-o Împăratul Roman în anul 920 să fi fost de maici, dar cu siguranță împăratul a avut în minte și alte scopuri. De obicei, împărații erau îngropați la Mănăstirea Sfinților Apostoli, însă Roman urcase pe tron într-un mod mai puțin cinstit și probabil că nu ar fi urmat să fie îngropat acolo. Așa că și-a găsit loc de îngropare la Mănăstirea Myrélaion.
Reprezentare a Palatului Împăratului Roman Lekapenul și a katholikonului Mănăstirii Myrelaion
În anul 922, aici a fost îngropată Împărăteasa Teodora, iar ulterior și copiii lor. De asemenea, acolo au fost mutate și rămășițele pământești ale Împăratului Mavrichie și ale familiei acestuia. În total, nouă morminte de împărați, împărătese și ale membrilor familiilor lor se aflau sub picioarele mele.
Biserica secundară, aflată dedesubtul actualei geamii
Imamul mi-a indicat locurile de unde au început săpăturile arheologilor, de unde au început să sape tunelurile pentru a intra în biserică și unde înainte existau cripte și ganguri care uneau cele două niveluri ale bisericii cu rotonda și palatul. De asemenea, mi-a arătat înălțimea stratului de pământ care acoperise construcția și am constatat că, într-adevăr, cândva mănăstirea fusese aproape în întregime acoperită de pământ.
Stratul de pământ se ridica mai sus de nivelul celei de-a doua ferestre. Arheologii au săpat tuneluri pentru a putea intra în biserică
Am pășit de mai multe ori pe fiecare centimetru al spațiului și pe când mă apropiam de una dintre coloane am simțit o placă mișcându-se sub covor. M-am cutremurat la gândul că probabil pășeam pe unul din mormintele împăraților bizantini.
Un minunat capitel corintic, probabil mai vechi decât însăși biserica
După atâtea distrugeri și pustiire, acolo unde altădată se afla sfântul altar, acum mai există o singură frescă care s-a salvat. Fresca o reprezintă pe Împărăteasa Teodora stând în genunchi, cu brațele deschise și rugându-se Maicii Domnului, Care are mâna dreaptă întinsă către împărăteasă, iar cu stânga îl ține pe Mântuitorul Hristos.
Fresca din fostul altar
Deși inițial am fost revoltat să văd cum rotonda a ajuns bazar, sunt totuși dator să apreciez munca domnului Mustafa, arheologul care în 1987 a făcut foarte multe eforturi pentru conservarea monumentului. Neîndoielnic, cei mai mulți dintre noi se vor amărî văzând că biserica a ajuns geamie, dar poate că numai din acest motiv clădirea mai stă încă în picioare. Mă cutremur când îmi imaginez cum, în urmă cu 100 de ani, mănăstirea era groapă de gunoi.
Cu puțin înainte de a părăsi Vlága, m-am întors și am mai aruncat o ultimă privire Mănăstirii Myrélaion. Mulți susțin că reprezintă o copie arhitectonică a legendarei Néa Ekklisía și cu siguranță este una dintre puținele exemple păstrate din arhitectura bisericească a epocii macedonene. Abia după căderea Constantinopolului acest stil arhitectonic a cunoscut o nouă perioadă de înflorire, devenind ulterior modelul prin excelență de construcție a bisericilor bizantine. Astfel, am vizitat una dintre clădirile originale ale acestui stil arhitectural și, dincolo de anumite dezamăgiri și dileme, mi-am luat rămas bun cu multă emoție de la cartierul Vlága.
[1] Istanbul are la bază expresia greacă εἰς τὴν Πόλη [Eis tin poli], ”în Oraș”. Constantinopolul este în mod obișnuit numit η Πόλη, ”orașul, cetatea” prin excelență. [n. tr.]
