Sfântul Mucenic Florentie din Tesalonic
13 October 2014Sfântul Mucenic Florentie era din cetatea Tesalonicului. Și fiind creștin și râvnitor al binelui, ocăra și defăima înaintea tuturor pre dumnezeii elinilor, întărea pre creștini în credința cea întru Hristos și-i îndemna în tot chipul spre lucrarea dumnezeieștilor porunci. Deci, făcând el așa, fu prins de ighemonul cetății, și fiind întrebat, mărturisi pe Hristos cu îndrăzneală, fără frică înaintea tuturor, că este Dumnezeu mai înainte de veci și Făcătorul tuturor; și că dumnezeii păgânilor sunt lemne, pietre, aur, argint, aramă, fier, idoli fără suflet și fără simțire. Acestea zicând, îl bătură cumplit, îl spânzurară de un lemn și-l strunjiră și aprinzând foc mare, îl aruncară în mijlocul focului; iar bucurându-se și rugându-se într-însul și mulțumind lui Dumnezeu, se săvârși și luă cununa martiriului.
Tropar, Glasul I: Locuitor pustiei…
Purtătorule de biruință al Domnului și luptător pentru credință, slava nevoitorilor și a îngerilor, împreună cetățean cu ei, Florentie, nu înceta a-L ruga stăruitor pe singurul Dumnezeu Atotbun pentru toți cei care îți săvârșesc ție cu evlavie pomenirea și îți strigă ție: Slavă lui Hristos, Celui ce te-a întărit pe tine, Slavă Celui ce te-a încununat pe tine, Slavă Celui ce dăruiește prin tine tuturor tămăduiri.
Condac, Glasul IV: Arătatu-s-a astăzi…
Luminoasă ca soarele a răsărit credincioșilor astăzi cinstită pomenirea ta, ducându-i la lumină pe cei ce-ți strigă ție: Bucură-te, Florentie, slava Mucenicilor.
Mărimuri
Bucură-te, a Mucenicilor frumusețe și a ortodocșilor bucurie, purtătorule de biruință!
Bucură-te, împreună cetățean cu dumnezeiescul Dimitrie!
Bucură-te, Florentie, slava Tesalonicului!
Sursa: Ieromonahul Gherasim Aghioritul din Náxos, Slujba Sfântului Mucenic Florentie, care se cântă pe 13 ale lunii octombrie, Náxos 2009*.
*Această ediție s-a realizat cu binecuvântarea și încuviințarea Sfintei Mănăstiri Iviron, pentru că alcătuitorul slujbei, Ieromonahul Gherasim Aghioritul cel din Náxos a scris slujba la Sfântul Schit al Mănăstirii Iviron pe 12 septembrie 1912, iar manuscrisul se păstrează în această sfântă mănăstire.