Școala ușoară este o crimă socială

Dr. Fotios Schoinas

În februarie 2005, elevii din Franța au demonstrat în masă revendicând, ce credeți? Oricât de incredibil și inedit ar părea, ei revendicau nici mai mult nici mai puțin decât să nu le fie micșorat numărul de materii de examen la bacalaureat, așa cum voia să facă guvernul de centru-dreapta al Franței. Redăm câteva fragmente din articolul pe această temă al lui Mihail Mitsós publicat în ziarul Ta Néa: ”Elevii, spune Luc Ferry, fostul Ministru al Educației din Franța, sunt ca pasta de dinți. Dacă iese din tub, nu o mai poți băga înapoi. Și elevii francezi au ieșit încă o dată din tub. Alaltăieri seară, o sută de mii de elevi au demonstrat în toată Franța strigând lozinci binecunoscute, în care au schimbat doar numele Ministrului Educației: ”Fillon, dacă ai ști unde aruncăm reforma ta!…” sau ”Fillon, ai terminat-o, tinerii au ieșit în stradă”. Pancardele pe care le purtau aveau un caracter politic: ”Școli liberale = școli inegale” sau ”Statul nu va scoate bani din învățământ”.

Mulți dintre trecători, mai ales cei care luaseră parte la manifestările din ’68, îi aplaudau cu entuziasm. Toți clătinau din cap, neputând să înțeleagă revendicarea principală a elevilor, anume, aceea de a continua să dea în luna iunie a fiecărui an toate examenele pe care le prevede bacalaureatul pentru admiterea în instituțiile de învățământ superior. Aceste examene, la care participă în fiecare an în jur de 620 000 de elevi, cuprind de la opt până la douăsprezece materii. Iar Ministrul Educației, François Fillon, dorea să reducă numărul de materii, dând o mai mare pondere evaluării continue a elevilor în cadrul procesului de învățământ. Cu alte cuvinte, guvernul de centru-dreapta dorea să facă mai ușor de trecut un sistem de învățământ care funcționa de două secole, iar elevii și cadrele didactice de stânga se împotriveau acestei măsuri, susținând că așa ceva va conduce inevitabil la comercializarea și globalizarea învățământului de stat.

Argumentul principal al celor care se împotriveau reformei era faptul că reducerea materiilor de examen sau chiar anularea examenelor va permite patronilor să selecteze absolvenți în special de la liceele din cartierele bogate. În acest mod, se va încuraja elitismul și se va crea un sistem școlar în două viteze. ”Nu acceptăm ca elevii să devină prada patronilor”, spune în acest sens Manuel, un tânăr de 17 ani, elev la Lyceé Sophie Germain din Paris. În tot acest marasm, un lucru e sigur, anume că guvernul a fost deranjat.

Ministrul Educației răspunde că nu se poate împăca cu procentele mari de nepromovare care sunt înregistrate în ultima vreme în școlile franceze, de pildă la examenul scris de Limbă Franceză. Dar Le Monde îl îndeamnă pe ministru să-și păstreze calmul, pentru că până și Proust sau Flaubert făceau o mulțime de greșeli de ortografie în tinerețe, menționează prestigiosul ziar – publicând spre exemplificare câteva texte timpurii ale celor doi scriitori…” (Mihail Mitsós, Ta Néa, 12/2/2005).

Elevii francezi au conștientizat acest lucru simplu și de la sine înțeles: ”școala facilă” îi favorizează pe cei cu putere economică și anulează dramatic, în favoarea bogaților, un drept fundamental al oricărei societăți democratice, anume egalitatea de șanse. În Grecia, având în frunte guvernele așa zis socialiste și cu acordul poporului elen, au fost adoptate ușurări inadmisibile și efectiv distructive pentru elevii greci, dar și pentru studenți, masteranzi și doctoranzi, cu rezultatul ca școala elenă, dar și universitățile elene să ajungă să împartă tuturor – la propriu – diplome de bacalaureat, licențe și doctorate.

Rezultatul imediat nu este doar, așa cum e de la sine înțeles, lipsa de interes pentru studiu, ci și faptul că sistemul elen de învățământ produce șomeri și nu mai funcționează ca factor al ascensiunii sociale și al redistribuirii veniturilor. Consecința acestor măsuri este favorizarea celor cu putere economică care își pot însuși din altă parte o instruire de calitate superioară, fiind și mai mult îngreunată situația celor defavorizați economic, care nu-și pot depăși statutul social și economic.

Din nefericire, în Grecia egalitatea în șanse a fost înțeleasă – și promovată la nivel instituțional – ca egalizare a performanțelor, având ca rezultat scăderea vertiginoasă a nivelului studiilor, egalizarea capabililor și incapabililor, a studioșilor și nestudioșilor, a talentaților și a netalentaților, desconsiderarea valorii și impunerea influenței partidelor politice ca factor decisiv în promovarea socială. În sfârșit, în numele egalității de șanse, s-a anulat însăși egalitatea de șanse. Este, așadar, întâmplător că în Grecia avem cea mai mare discrepanță între săraci și bogați din Uniunea Europeană?

Susținătorii școlii facile uită din nefericire acest lucru simplu și de la sine înțeles și, în mod dramatic, inevitabil: dacă nu funcționează corect evaluarea socială în școală, pe baza criteriilor pe care le impune școala însăși, această evaluare va funcționa inevitabil în afara școlii, pe baza unor criterii care nu pot fi controlate de elevi, și îndeobște, de cei implicați în instituțiile de învățământ. Acest lucru funcționează fatal în defavoarea celor silitori și capabili și, în același timp și în defavoarea celor săraci.

Este încurajator faptul că elevii francezi se trezesc și reacționează împotriva scăderii calității studiilor lor, împotriva “facilizării” acestora. Învățământul contemporan este ”învățământul neînvățării”, așa cum a scris foarte inspirat și a demonstrat cu argumente Jean-Claude Michel în cartea sa Învățământul neînvățării. Școala contemporană, democratică și de masă, este, la propriu vorbind, școala neînvățării și a distracției! Este o școală incapabilă sau, mai degrabă, care nu dorește, în virtutea organizării ei defectuoase, să îl instruiască satisfăcător pe copilul de azi. Funcționarea economiei globalizate nu are nevoie de cetățeni cultivați. 2% din potențialul uman contemporan, care deține un nivel foarte înalt de instruire, este suficient pentru a funcționa eficient sistemul global al economiei (Jean-Claude Michel, op.cit., pp. 36-37).

Dacă vrem o educație care să servească interesele societății în întregul ei și nu doar ale unei mici părți a ei, care să nu fie dominantă de aspectul economic, trebuie să o facem mai bună calitativ, dar și mai exigentă. Creșterea nivelului învățământului presupune fără doar și poate, dacă nu intensificarea acestuia – cu care mulți nu sunt de acord –, cel puțin aplicarea anumitor criterii care să garanteze obiectiv și incontestabil calitatea și nivelul procesului de învățământ.

De asemenea, doresc să comentez foarte pe scurt și un alt aspect care reiese limpede din observația de mai sus a lui Mihail Mitsós: Ministrul Educației din Franța anulează examenele pentru că observă mari procente de nepromovare, evident, ca nu cumva să iasă la iveală incapacitatea sistemului de învățământ însuși. Același lucru îl facem și aici, în Grecia; noi însă, dacă nu eliminăm examenele, le simplificăm în așa hal, încât este evident cât de mult le desconsiderăm, propunând subiecte ridicol de ușoare, tocmai pentru a nu ieși în evidență la scară generală insuccesul și ineficiența sistemului nostru de învățământ. Din păcate, același lucru face și o partea Administrației Bisericești și o anume facțiune a intelectualității teologice: pentru că tinerii nu mai înțeleg limbajul bisericesc al sfintelor texte liturgice, le simplificăm, văduvind de sevă, depreciind și desacralizând această limbă și – uneori – denaturând conținutul semantic al originalului. Tactica aceasta a guvernului și a Bisericii este catastrofală: în loc să încercăm să îi ridicăm pe tineri la un înalt nivel de pregătire, ne adaptăm noi la măsurile lor – și acest lucru este considerat ”progres” și ”democrație” în viziunea conducerii de Stat și a iconomiei pastorale care s-a impus în Biserică, în numele ”dragostei” față de tineri! Dar atunci când suntem bolnavi și medicul ne cere să facem analize, vom alege oare să nu ne mai facem analizele necesare ca nu cumva să ne iasă la iveală boala?

Voi încheia prezentând considerațiile lui Ioannis Sykoutrís care, deși scrise cu aproape 80 de ani în urmă, și reacționare la prima vedere, totuși ele își păstrează actualitatea și valabilitatea dezarmantă:

”Aș saluta cu deosebită bucurie orice măsură – fie ea și economică – care ar da învățământului nostru mediu și superior un caracter mai aristocratic. În felul acesta ați scăpa gimnaziul și universitatea de mulțimea nefolositoare a mediocrilor, pe care facilitatea studiilor, chiar și la nivel economic, îi rupe de meseriile părinților lor, pe care, dacă le-ar practica, ar fi cu mult mai utili națiunii. Pe de altă parte, s-ar crea fonduri materiale pentru dezvoltarea și mai buna reglementare a instituțiilor și mijloacelor de învățământ și pentru ajutorarea materială a studenților săraci, dar cu reale capacități intelectuale. Aceste măsuri economice – aplicate tacit, dar cu rezultate excelente, în gimnaziile elenismului – nu vor afecta, desigur, un număr de incapabili bogați. Dar câștigul ar fi limitarea accesului celor incapabili din rândul săracilor, care sunt mult mai numeroși și pe care nu îi susține portofelul ori moștenirea tatălui, ci un buget public prost gândit. Pentru că aceștia nu vor ajunge niciodată altceva în afară de intelectuali amatori sau simpli funcționari publici”.

 Sursa: Ziarul Christianikí, mai 2005