Sfântul Proclu, Patriarhul Constantinopolului: episcopul răbdător

Cea mai importantă contribuție a Bisericii în lume sunt sfinții. Atunci când Biserica ,,naște” sfinți, atunci ea este vie și își arată slava sa dumnezeiască. Sfinții sunt aceia care fac perceptibilă taina credinței. Prin viața lor dusă în sfințenie, ei, sfinții, ne arată nouă, tuturor, care este drumul mântuirii. Ca manifestare, sfinții  se diferențiază între ei, dar pe toți îi unește harul Lui Dumnezeu. Sfinții pun în practică, într-un anumit timp și într-un anumit loc, Evanghelia Lui Hristos. Și, în timp ce ei trăiesc pe pământ, devin, prin nevoință, și cetățeni ai Raiului, de vreme ce, Cel care îi insuflă, îi îndrumă, îi ajută și le este permanent alături este harul Lui Hristos.

Pe 20 noiembrie, împreună cu alți sfinți, Biserica îl prăznuiește pe Sfântul Proclu, patriarh al Constantinopolului. Acest sfânt nu este foarte cunoscut, însă viața sa este presărată cu multe și mari  minuni. Deși era foarte învățat, el s-a distins prin smerenie, de vreme ce nu s-a arătat deloc interesat pentru promovarea propriei persoane, ci pentru binele și pentru propășirea Bisericii. A fost propus de  patru ori pentru scaunul patriarhal, și a fost ales abia a patra oară.

În sinaxarul său citim următoarele: ,,Cel întru sfinți părintele nostru  Proclu a trăit în vremea împăratului Teodosie cel Mic, în jurul anilor 408. Arătând credință și virtuți alese, a fost hirotonit episcop de Cizic de către Sfântul Sisinie, patriarhul Constantinopolului. Mergând la Cizic pentru a prelua tronul episcopal, nu a fost primit de către clericii din eparhia sa, care hirotoniseră un alt episcop, pe numele său Dalmat. Atunci, s-a reîntors în capitală, rămânând episcop ,,fără eparhie”.

Fără să se întristeze pentru ceea ce i s-a întâmplat la Cizic, s-a întors la Constantinopol, unde, chiar dacă era ,,episcop fără eparhie”, și-a adus o contribuție foarte importantă la propășirea Bisericii, învățând cu multă dăruire credința ortodoxă. Atunci când patriarhul Sisinie a trecut la cele veșnice, Proclu a fost cel propus pentru a urca pe scaunul patriarhal.  Deși nu a fost ales, el a continuat să slujească Biserica ca și până atunci. Când și-a făcut apariția erezia lui Nestorie, Proclu a fost primul care a ieșit în față ca să apere dreapta credință. După condamnarea lui Nestorie, deși Proclu se angajase cu toată ființa în apărarea credinței ortodoxe, nu este ales nici de data aceasta pe tronul patriarhal, în locul său fiind preferat Maximian. L-a slujit cu smerenie și credință pe noul patriarh, iar după moartea acestuia a fost ales, în cele din urmă, el însuși, patriarh al Constantinopolului.

Atenția pe care Proclu a acordat-o chestiunilor importante în materie de credință și răbdarea de care a dat dovadă – disprețuit fiind de foarte mulți – sunt dovada unui caracter moral deosebit. Continuator al tradiției bisericești inaugurate de Sfântul Ioan Hrisostom, și colaborator apropiat al acestuia, a lucrat cu înțelepciune și cumpătare pentru a-i aduce la sânul Bisericii atât pe cei înșelați de erezia lui Nestorie, cât și pe cei care se împrăștiaseră care încotro după trimiterea în exil a Sfântului Ioan (Hrisostom). Lipsit de răutate, blând, cumpătat, a contribuit foarte mult el însuși la formarea dogmei hristologice, a adus pace în Biserică și, prin minunatele sale omilii despre Maica Domnului, a consacrat termenul de ,,Theotokos” (Născătoare de Dumnezeu) și ,,Aiparthénos” (,,Pururea Fecioara”).

De la Sfântul Proclu încoace, Maica Domnului este numită ,,vas al unirii celor două firi” ale Fiului și Cuvântului Lui Dumnezeu Întrupat. Așa după cum lampa nu este cauza luminii, ci doar mijlocul prin care lumina este transmisă, devine vizibilă și luminează, tot așa Maica Domnului nu este Dumnezeu, ci templu al Lui Dumnezeu. Sfântul Proclu apără cu toată puterea pururea-fecioria Maicii Domnului și termenul ,,Născătoare de Dumnezeu” atunci când se referă la Nașterea Mântuitorului. Dumnezeiasca Concepere și Nașterea fără de sămânță a Lui Hristos, ,,necunoscuta intrare și inexplicabila ieșire”, sunt elementele care fac Fecioara Maria să fie Preasfânta Născătoare de Dumnezeu.

Aducerea moaștelor Sfântului Ioan Hrisostom în Constantinopol, ilustrație din Minologhionul Împăratului Vasile al II-lea, 985

În afară de contribuția sa la stabilirea dogmei Întrupării, Sfântul Proclu a fost cel care a introdus în cult, în timpul devastatoarelor cutremure din Constantinopol, imnul ,,Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte Fără de Moarte, miluiește-ne pe noi”. În afară de aceasta, s-a îngrijit pentru aducerea moaștelor Sfântului Ioan Gură de Aur de la Kómana la Constantinopol și depunerea lor la biserica Sfinților Apostoli, lăsând posterității reputația unui om sfânt.

Adormirea Sfântului Proclu, Patriarhul Constantinopolului, ilustrație din Minologhionul Împăratului Vasile al II-lea, 985

Pentru rugăciunile Sfântului Proclu, Patriarhul Constantinopolului, Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-ne!