Epistolele Sfântului Ignatie al Antiohiei și organizarea Bisericii Primare

Epistolele Sfântului Ignatie, scrieri datând din prima jumătate a secolului al II-lea, cuprind informații extrem de importante despre organizarea Bisericii. Examinăm aceste scrieri (inclusiv Epistola Sfântului Ignatie către Sfântul Policarp[1]) pentru a evalua situația bisericească din regiunea mai largă a Asiei Mici.

Sfântul Ignatie al Antiohiei, ceramică bizantină, secolul al X-lea

Epistola lui Ignatie către Romani

În această epistolă, Ignatie nu pare să facă referire, nici măcar aluzie, la regimul de organizare a Bisericii Romei. Singura referire la o funcție bisericească este făcută atunci când însuși Ignatie, referindu-se la sine, se autocaracterizează drept ”episcop al Siriei”[2]. Știind că Ignatie este episcop al Bisericii locale a Antiohiei, menționarea sa ca episcop al Siriei denumește foarte clar o rezonanță supralocală a demnității sale, amintind de prorocul peregrin al Faptelor și al Didahiei[3].

Către Efeseni

În această epistolă a lui Ignatie întâlnim trei termeni care denumesc demnități bisericești: este vorba de ”episcop”[4], ”preot”[5] și ”diacon”[6].

Termenul de ”episcop” este cel mai frecvent în această epistolă. Este folosit inițial pentru a numi demnitatea lui Onisim, ca episcop al Bisericii locale a Efesenilor[7]. Același termen este folosit când Ignatie îi îndeamnă pe efeseni să ”se supună episcopului și presviterului…”[8]. Îi sfătuiește, de asemenea, pe efeseni să fie în unitate cu episcopul lor ”așa cum este Biserica cu Iisus Hristos și așa cum este Iisus Hristos cu Tatăl…”[9]. O unitate, care se cere mai ales la săvârșirea Euharistiei[10], dar și pentru că ”pe episcop… ca pe Însuși Hristos trebuie să-l consideri…”[11].

Potrivit tuturor celor spuse mai sus, episcopul reprezintă persoana centrală a Bisericii locală a Efesului. Dimpreună însă cu episcopul, în această epistolă a lui Ignatie, un rol însemnat pare să joace și preoțimea, adică întregul preoților. Și acestora, potrivit îndemnului lui Ignatie, efesenii trebuie să li se supună[12], de vreme ce ”venerabila voastră preoțime, vrednică de Dumnezeu, este așa de unită cu episcopul, ca și corzile cu chitara”[13].

Termenul de ”diacon” este menționat o singură dată: ”Cât despre Buru, cel împreună cu mine rob, diaconul vostru după Dumnezeu, în toate binecuvântat, doresc să rămână cu mine spre cinstea voastră și a episcopului”[14]. ”Diaconul cel după Dumnezeu”  nu trebuie confundat aici cu ceea ce ne este nouă cunoscut azi ca a treia treaptă a preoției. Răspunsul cu privire la ce anume exact este diaconul îl primim din Epistola către Coloseni a Apostolului Pavel, unde schema ”împreună rob-diacon” este folosită pentru a denumi relația lui Pavel cu Tihic și cu Epafras[15]. Aceștia doi au fost ajutori și colaboratori direcți ai lui Pavel. Buru, așadar, era la rândul lui un colaborator al lui Ignatie[16].

Multe sunt concluziile care reies din această epistolă a lui Ignatie. O atenție deosebită va trebui să se acorde strânsei relații dintre epistolele lui Ignatie și cele ale lui Pavel. Important însă este faptul că rezultatul acestei relații se reflectă în originea demnității de episcop. Schema pavliană ”apostol-diacon” devine la Ignatie ”episcop-diacon”, fapt care sugerează multe despre relația dintre apostol (Pavel) și episcop (Ignatie) și despre caracterul apostolic al demnității bisericești de episcop[17].

Către Magnezieni

În această epistolă sunt folosiți patru termeni pentru a denumi demnitate bisericească: ”episcop”[18], ”presviter”[19], ”preoțime”[20], ”întâi-stătător”[21], ”diacon”[22] și ”diaconie”[23].

Chiar de la început, în această epistolă a sa, Ignatie mulțumește episcopului Magnezienilor, Damas, și preoților Basu și Apolonie, precum și diaconului Zotion[24]. Am putea spune că avem în față o imagine clară a structurii clerului Bisericii locale a Magnezienilor.

Cu adevărat, capul bisericii locale este episcopul, căruia trebuie să i se supună membrii acesteia[25]. Însă episcopul este înfățișat peste tot în această epistolă alături de preoți. După cum prestigiul episcopului se bazează pe faptul că se află ”în locul lui Dumnezeu”[26], la fel și al preoților, pe aceea că sunt ”în locul soborului Apostolilor”[27]. Episcopul, deși este persoana cea mai respectată a comunității[28], nu este singur întâi-stătător al acestei biserici. Recomandarea lui Ignatie este clară: ”să nu faceți nimic fără de episcop și de preoți”[29], subliniind astfel mai ales însemnătatea rolului preoților în păstorirea bisericii locale.

Preoții sunt de asemenea menționați în această epistolă și prin titlul de ”întâistătători”, de vreme ce îndemnul lui Ignatie ”uniți-vă cu episcopul și cu întâistătătorii voștri potrivit chipului și învățăturii celei nestricăcioase”[30] presupune, corespunzător schemei precedente ”episcop-preoți”, că prin titlul de ”întâistătători” înțelegem pe preoți. Prin această interpretare, versetul despre care vorbim întărește și concluzia noastră precedentă.

Diaconii însă, potrivit epistolei pe care o analizăm, nicăieri nu apar ca având o poziție de întâistătători în comunitate. Dimpotrivă, diaconul ”se supune episcopului ca harului lui Dumnezeu și preoțimii ca legii lui Iisus Hristos”[31]. Însemnătatea acestui verset este mare. Pentru prima oară diaconul este prezentat ca ”supus”, nu numai episcopului, ci și preoților[32]. Cu toate acestea, diaconii nu au o misiune neglijabilă, pentru că și-au asumat ”slujirea lui Iisus Hristos”[33].

Rezumând, am putea spune că însemnătatea specială a epistolei acesteia constă în aceea că precizează rolul fiecărei trepte ierarhice, care formează clerul bisericii locale a Magnezienilor. Structura clerului este pentru prima oară triplă: episcopul, preoții (preoțimea) și diaconii[34].

Către Tralieni

Epistola lui Ignatie către Biserica locală a Tralienilor nu pare să prezinte ceva diferit în ce privește regimul politic, așa cum reiese din epistolele lui Ignatie, pe care le-am examinat deja. Pasajul următor este cu deosebire lămuritor în ce privește clerul local: ”… toți să respecte pe diaconi ca pe Iisus Hristos, să respecte și pe episcop care este chip al Tatălui, iar pe preoți ca pe sobor al lui Dumnezeu și ca adunare a Apostolilor. Fără de aceștia nu se poate vorbi de biserică”[35]. Așadar, structura clerului local al acestei biserici este tripartită. Centru al ei și cap al clerului local este episcopul, care dimpreună cu preoții (sau preoțimea) alcătuiesc acele mădulare ale Bisericii, cărora credincioșii trebuie să li se supună ”ca Apostolilor lui Hristos”[36] și fără de care ”nu se poate vorbi de biserică”[37].

Raportarea clerului local al Bisericii Tralienilor la Apostoli[38] are o însemnătate specială. Prestigiul mai-marilor bisericești locali și cauza supunerii membrilor acestei biserici locale față de aceștia se datorează autorității și demnității apostolice, fapt care nu poate fi interpretat decât din perspectiva caracterului apostolic (succesiunea și proveniența apostolică) al treptelor clerului bisericesc local.

Epistola aceasta are și o particularitate față de restul epistolelor lui Ignatie, prin informațiile pe care ni le oferă cu privire la rolul diaconilor. Ignatie este clar: ”Trebuie ca și diaconii, ca slujitori ai tainelor lui Iisus Hristos, să placă tuturor în tot chipul. Că nu sunt slujitori ai mâncărurilor și băuturilor, ci slujitori ai Bisericii lui Dumnezeu”[39]. Diaconii, ca membri și ai bisericii locale, sunt, potrivit lui Ignatie, supuși episcopului[40]. Rolul lor în cadrul comunității bisericești locale, ca membri ai clerului, nu ar trebui să se extindă la pregătirea meselor comune (”agape”), făcând trimitere la cei șapte diaconi ai Faptelor[41], ci pentru prima oară rolul lor este legat de taina Dumnezeieștii Euharistii (”slujitori ai tainelor lui Iisus Hristos…”)[42] și sunt considerați ca ”… slujitori ai Bisericii lui Dumnezeu”.

Rezumând, am putea spune că structura clerului local al Bisericii Tralienilor este tripartită și ar putea fi reprezentată prin schema episcop – preot (preoțime) – diaconi. Cinstea și prestigiul poziției lor în comunitatea bisericească locală îl obligă pe Ignatie să declare că ” Fără de aceștia nu se poate vorbi de biserică”[43], de vreme ce rolul lor este legat direct de săvârșirea tainelor Bisericii. ”Cel ce face ceva fără episcop, fără preoți și fără diaconi, acela nu are conștiința curată”[44].

Către Filadelfieni

Și în această epistolă a lui Ignatie, adresată bisericii locale din Filadelfia, informațiile privitoare la regimul bisericesc sunt în concordanță cu imaginea realizată de epistolele precedente ale lui Ignatie. Clerul local este alcătuit din episcop, din preoți și diaconi[45]. Persoana centrală și a bisericii acesteia este tot episcopul, de vreme ce ”toți câți sunt ai lui Dumnezeu și ai lui Iisus Hristos, sunt cu episcopul”[46]. În plus, Ignatie nu omite să amintească faptul că ”Duhul a propovăduit, grăind acestea: «Fără de episcop să nu faceți nimic!»[47]. Autoritatea și centralitatea poziției episcopului în cadrul bisericii locale se ridică la Însuși Hristos, de vreme ce însuși Ignatie dă mărturie că ”episcopul vostru… n-a dobândit această slujire, care este a întregii comunități, nici prin el, nici prin oameni, nici din dorința de slavă deșartă, ci datorită dragostei lui Dumnezeu Tatăl și a Domnului Iisus Hristos”[48].

Rolul lui, îndreptat spre slujirea acestei biserici locale, este direct legat de săvârșirea tainei Dumnezeieștii Euharistii. Mărturia lui Ignatie este în mod special importantă: ”Căutați, dar, să participați la o singură euharistie; că unul este Trupul Domnului nostu Iisus Hristos și unul este potirul spre unirea cu sângele Lui; unul este jertfelnicul, după cum unul este episcopul împreună cu preoții și diaconii, cei împreună cu mine robi; pentru ca ceea ce faceți, s-o faceți după Dumnezeu”[49].

În acest ultim pasaj, se cuvine să acordăm o deosebită atenție însușirii diaconilor, ca ”împreună robi”. O caracterizare analogă a diaconilor am avut și în Epistola către Efeseni a lui Ignatie[50]. Acolo Ignatie îl caracteriza pe diaconul Buru ca ”împreună rob”  al lui, fapt pe care l-am pus în legătură cu schema ”împreună rob – diacon” din Epistola către Coloseni a Apostolului Pavel[51], ajungând la concluzia că Buru era un colaborator și ajutor direct al lui Ignatie, după modelul relației lui Pavel cu Epafras și Tihic[52]. De bună seamă că și în prezenta epistolă a lui Ignatie avem de-a face cu exact același fapt: diaconii sunt colaboratorii apropiați ai episcopului. Potrivit lui Lemaire, se vede că au îndatoriri legate de călătorii misionare, fapt care este adeverit de îndemnul lui Ignatie către Filadelfieni, ”se cuvine vouă… să hirotoniți un diacon, pentru a fi acolo (în Antiohia) trimisul lui Dumnezeu”[53], cu scopul de a asigura comunicarea și relația bisericii lor cu Biserica locală a Antiohiei[54]. Infinitivului χειροτονήσαι ar trebui mai degrabă interpretat ca hirotesie a diaconului cu scopul de a duce la bun sfârșit misiunea încredințată lui, iar nu hirotonie la treapta respectivă/ a ierarhiei bisericești locale a unui membru a bisericii locale.

Strânsa relație a lui Ignatie cu diaconii, așa încât aceștia să fie considerați și ajutori ai lui, este confirmată și de mărturia lui Ignatie însuși despre diaconul Filon din Cilicia, și despre Reu Agatopod din Siria, care îl însoțesc și îl ajută în lucrarea sa pastorală (în numele lui Dumnezeu)[55]. Este vorba fără îndoială de membri ai bisericii cu un prestigiu excepțional (bărbat cu bună mărturie – bărbat ales). În sfârșit, se cuvine să acordăm o deosebită atenție referirii la un anume Buru ”trimis… de către Efeseni și Smirneni…” la Ignatie. Este vorba fără îndoială de diaconul Buru din Epistola către Efeseni a lui Ignatie, fapt care justifică opinia potrivit căreia vocabularul pe care îl folosește Ignatie pentru a denumi treptele ierarhiei bisericești este statornicit și valabil pentru toate bisericile locale, cărora se adresează.

Rezumând, am spune că dincolo de cele deja cunoscute despre împărțirea tripartită a clerului bisericii locale (episcop – preoți – diaconi), Ignatie, prin epistola sa oferă informații deosebit de importante despre cea mai de jos treaptă a clerului local, anume despre diaconi. Aceștia, se pare, dincolo de îndatoririle lor în cadrul bisericii locale pe care o slujesc, au și un rol de a face călătorii misionare, cu scopul de asigura comunicarea cu diferitele biserici locale. În sfârșit, îi ajută pe episcopii lor pe timpul călătoriilor lor ”în numele lui Dumnezeu”. Această imagine completă despre diaconi îi determină pe cercetători să îi compare cu colaboratorii lui Pavel, conform cărții Faptelor[56].

Către Smirneni

Informațiile acestei epistole despre regimul de organizare a Bisericii au la bază următorul fragment:

”Cu toții urmați pe episcop, după cum urmează Iisus Hristos pe Tatăl, iar pe preoți ca pe Apostoli; pe diaconi respectați-i ca pe porunca lui Dumnezeu. Nimeni să nu facă fără episcop ceva din cele ce aparțin Bisericii. Acea Euharistie să fie socotită bună, care este făcută de episcop sau de cel căruia episcopul i-a îngăduit. Unde se vede episcopul, acolo să fie și mulțimea credincioșilor, după cum unde este Iisus Hristos, acolo este și Biserica universală. Fără episcop nu este îngăduit nici a boteza, nici a face agapă; că este bineplăcut lui Dumnezeu ceea ce aprobă episcopul, ca tot ce se săvârșește să fie sigur și întemeiat”[57].

Fără îndoială, biserica locală a Smirnei înfățișează aceeași imagine ca și bisericile despre care se vorbește în celelalte epistole ale lui Ignatie. Centru și cap al bisericii este episcopul. Poziția lui este legată nemijlocit de taina Dumnezeieștii Euharistii, dar și de taina Botezului. Paralela dintre episcop și Iisus Hristos Însuși are o însemnătate aparte, fapt care îl duce pe Ignatie la concluzia că ”cel care face fără știrea episcopului, acela slujește diavolului”[58].

Episcopul este totdeauna înconjurat de un sfat al ”preoților” (”preoțime”[59]), care este înfățișat în paralel cu Apostolii. Relația Apostolilor cu Iisus Hristos constituie pentru Ignatie modelul relației dintre episcop și preoți[60].

În sfârșit, deosebit de importante sunt informațiile acestei epistole cu privire la diaconi. La fel ca în epistola lui Ignatie către Biserica Filadelfiei, se pomenește și aici de doi diaconi, Filon și Reu Agatopod[61], care îl urmează pe Ignatie ”de dragul lui Dumnezeu”[62]. Este menționat de asemenea și Buru, fără însă a fi caracterizat în prezenta epistolă ca diacon[63], așa cum vedem în epistolele lui Ignatie către Efeseni și către Filadelfieni[64], pe care l-au trimis efesenii dimpreună cu smirneii la Ignatie[65]. Toate acestea, alături de caracterizarea diaconilor ca ”împreună robi”, și în prezenta epistolă a lui Ignatie, adeveresc cele ce am menționat deja în paginile precedente ale lucrării noastre despre diaconi, ca fiind colaboratorii direcți și apropiați ai episcopului, care de multe ori au și rolul de slujitori bisericești voiajori, cu scopul de a întreține comunicarea dintre bisericile locale[66].

Către Policarp

Această ultimă epistolă a lui Ignatie către Policarp al Smirnei, are, evident, un caracter personal[67]. Cu toate acestea, nu este lipsită de informații cu privire la regimul de organizare a Bisericii. Deja, adresarea lui Ignatie, încă din introducere, către Policarp ca episcop al Bisericii Smirnei, constituie o mărturie extrem de importantă[68].

Structura acestei biserici locale, așa cum reiese și din prezenta epistolă, este tripartită. Capul ei este episcopul, care este înconjurat de preoți și diaconi[69]. Ignatie îndeamnă: ”ascultați pe episcop, ca și Dumnezeu să vă asculte pe voi”[70], spunând că ”sufletul meu îmi pun pentru cei care se supun episcopului, preoților, diaconilor”[71].

Însemnătatea poziției episcopului în cadrul bisericii locale, pe baza acestei epistole, nu se întemeiază pe faptul că doar episcopul este membru al clerului local, ci mai ales pe sfaturile și îndemnurile lui Ignatie către Policarp despre rolul și îndatoririle pe care trebuie să le îndeplinească în calitate de episcop al comunității bisericești locale[72].

[1] ΙΓΝΑΤΙΟΣ, Προς Πολύκαρπον, ΒΕΠΕΣ 2, 282-284.

[2] ΙΓΝΑΤΙΟΣ, Προς Ρωμαίους, ΙΙ 2 (ΒΕΠΕΣ 2, 274, 37) “… ὅτι τὸν ἐπίσκοπον Συρίας ὁ θεὸς κατηξίωσεν εὑρεθῆναι εἰς δύσιν…”.

[3] Β. ΦΕΙΔΑΣ, Το πολίτευμα … , p. 172. A aceluiași, Ἐκκλησιαστικὴ Ἱστορία Α’, p. 106.

[4] ΙΓΝΑΤΙΟΣ, Πρὸς Ἐφεσίους, Ι 1·3. ΙΙ 2·3. ΙV 1. V 1-3. VI.

[5] ΙΓΝΑΤΙΟΣ, Πρὸς Ἐφεσίους, II, 2.  IV, 1.

[6] ΙΓΝΑΤΙΟΣ, Πρὸς Ἐφεσίους, II 1.

[7] ΙΓΝΑΤΙΟΣ, Πρὸς Ἐφεσίους, Ι 1 (ΒΕΠΕΣ 2, 264, 16-17). “… Onisim,… episcopul vostru după trup…”.

[8] ΙΓΝΑΤΙΟΣ, Πρὸς Ἐφεσίους, ΙΙ 2 (ΒΕΠΕΣ 2, 264, 27-29).

[9] ΙΓΝΑΤΙΟΣ, Πρὸς Ἐφεσίους, V 1 (ΒΕΠΕΣ 2, 265, 14-15).

[10] ΙΓΝΑΤΙΟΣ, Πρὸς Ἐφεσίους, V 2 (ΒΕΠΕΣ 2, 265, 26-19).

[11] ΙΓΝΑΤΙΟΣ, Πρὸς Ἐφεσίους, VI (ΒΕΠΕΣ 2, 265, 26-27).

[12] ΙΓΝΑΤΙΟΣ, Πρὸς Ἐφεσίους, ΙΙ 2 (ΒΕΠΕΣ 2, 264, 27-29).

[13] ΙΓΝΑΤΙΟΣ, Πρὸς Ἐφεσίους, IV 1(ΒΕΠΕΣ 2, 264, 4-6).

[14] ΙΓΝΑΤΙΟΣ, Πρὸς Ἐφεσίους, ΙΙ 2 (ΒΕΠΕΣ 2, 264, 20-22).

[15] ”Precum ați primit învățătură de la Epafras, iubitul împreună-rob cu noi, care este pentru voi credincios slujitor [gr. diaconos] al lui Hristos” (Col. 1:7). ”… Tihic, iubitul frate, credincios slujitor [gr. diaconos] și împreună-rob cu mine în Domnul” (Col. 4:7).

[16] Α. LEMAIRE, Les ministères …, p. 167.

[17] H.W. BEYER (Διακονέω, διακονία, διάκονος, în Theological Dictionary of the New Testament, vol. II, Michigan, p. 91) face o interesantă evaluare a provenienței și uzului schemei episcop-diacon, trimițând la cultul iudaic din sinagogă și, mai concret, la mai marele sinagogii, care totdeauna era însoțit de un slujitor. Deși mai marele sinagogii și slujitorul se ocupau mai ales de cele referitoare la cult (pentru că doar preoții sunt responsabili de conducerea sinagogii), consideră că ”forța Bisericii primare era destul de mare pentru a-și putea rândui treptele ierarhiei bisericești în vederea îndrumării vieții comunitare și a slujbelor de cult.

[18] ΙΓΝΑΤΙΟΣ, Μαγνησιεῦσιν, ΙΙ 1. ΙΙΙ 1. ΙV 1. VI 1·2. VII 1. XIII 1·2.

[19] ΙΓΝΑΤΙΟΣ, Μαγνησιεῦσιν, ΙΙ 1. ΙΙΙ 1. VI 1. VII 1.

[20] ΙΓΝΑΤΙΟΣ, Μαγνησιεῦσιν, II 1.

[21] ΙΓΝΑΤΙΟΣ, Μαγνησιεῦσιν, VI 2.

[22] ΙΓΝΑΤΙΟΣ, Μαγνησιεῦσιν, II 1.

[23] ΙΓΝΑΤΙΟΣ, Μαγνησιεῦσιν, VI 1.

[24] ΙΓΝΑΤΙΟΣ, Μαγνησιεῦσιν, II 1 (BEΠΕΣ 2, 269, 4-8).

[25] ΙΓΝΑΤΙΟΣ, Μαγνησιεῦσιν, ΧΙΙΙ 2 (ΒΕΠΕΣ 2, 271, 13). “Supuneți-vă episcopului …”.

[26] ΙΓΝΑΤΙΟΣ, Μαγνησιεῦσιν, VI 1 (ΒΕΠΕΣ 2, 269, 31-33).

[27] ΙΓΝΑΤΙΟΣ, Μαγνησιεῦσιν, VI 1 (ΒΕΠΕΣ 2, 269, 33-34).

[28]ΙΓΝΑΤΙΟΣ, Μαγνησιεῦσιν, ΙΙΙ 1 (ΒΕΠΕΣ 2, 269, 10) “… κατὰ δύναμιν Θεοῦ πατρὸς πᾶσαν ἐντροπὴναὐτῷ ἀπονέμειν…”.

[29] ΙΓΝΑΤΙΟΣ, Μαγνησιεῦσιν, VII 1 (ΒΕΠΕΣ 2, 270, 1-2).

[30] ΙΓΝΑΤΙΟΣ, Μαγνησιεῦσιν, VI 2 (BEΠΕΣ 2, 269, 39-40).

[31] ΙΓΝΑΤΙΟΣ, Μαγνησιεῦσιν, ΙΙ 1 (ΒΕΠΕΣ 2, 269, 6-8).

[32] A. LEMAIRE, Les ministères … , p.  168.

[33] ΙΓΝΑΤΙΟΣ, Μαγνησιεῦσιν, VI 1 (ΒΕΠΕΣ 2, 269, 34-35).

[34] ΙΓΝΑΤΙΟΣ, Μαγνησιεῦσιν, ΙΙ 1 (ΒΕΠΕΣ 2, 269, 4-8). VΙ 1 (ΒΕΠΕΣ 2, 269, 31-35). ΧΙΙΙ 1 (ΒΕΠΕΣ 2, 271, 11-13). Vezi A. LEMAIRE, Les ministères … , p. 169.

[35] ΙΓΝΑΤΙΟΣ, Τραλλιανοῖς, ΙΙΙ 1 (ΒΕΠΕΣ 2, 272, 13-16).

[36]ΙΓΝΑΤΙΟΣ, Τραλλιανοῖς, ΙΙ 2 (ΒΕΠΕΣ 2, 272, 6-8) “ἄνευ τοῦ ἐπισκόπου μηδὲν πράσσετε ὑμᾶς· ἀλλ‘ὑποτάσσεσθε καὶ τῷ πρεσβυτερίῳ, ὡς τοῖς ἀποστόλοις Ἰησοῦ Χριστοῦ…”. ΧΙΙΙ 2 (ΒΕΠΕΣ 2, 274, 3-5) “ἔρρωσθε ἐν Ἰησοῦ Χριστῷ, ὑποτασσόμενοι  τῷ ἐπισκόπῳ ὡς τῇ ἐντολῇ, ὁμοίως καὶ τῷπρεσβυτερίῳ…”.

[37] ΙΓΝΑΤΙΟΣ, Τραλλιανοῖς, ΙΙΙ 1 (ΒΕΠΕΣ 2, 272, 16).

[38] ΙΓΝΑΤΙΟΣ, Τραλλιανοῖς, ΙΙ 2 (ΒΕΠΕΣ 2, 272, 7-8).

[39] ΙΓΝΑΤΙΟΣ, Τραλλιανοῖς, ΙΙ 3 (ΒΕΠΕΣ 2, 272, 9-12).

[40] ΙΓΝΑΤΙΟΣ, Τραλλιανοῖς, ΙΙ 2.

[41] Fapte 6:2.

[42] Vezi A. LEMAIRE, Les ministères … , p. 170.

[43] ΙΓΝΑΤΙΟΣ, Τραλλιανοῖς, ΙΙΙ 1 (ΒΕΠΕΣ 2, 272, 16).

[44] ΙΓΝΑΤΙΟΣ, Τραλλιανοῖς, VII 2 (ΒΕΠΕΣ 2, 273, 1-3).

[45] ΙΓΝΑΤΙΟΣ, Φιλαδελφεῦσιν, [Προοίμιον] (ΒΕΠΕΣ 2, 277, 7-11). ΙV (ΒΕΠΕΣ 2, 277, 33-36). VII, 1 (BEΠΕΣ 2, 278, 23-24).

[46] ΙΓΝΑΤΙΟΣ, Φιλαδελφεῦσιν, ΙΙΙ 2 (ΒΕΠΕΣ 2, 277, 26-27).

[47] ΙΓΝΑΤΙΟΣ, Φιλαδελφεῦσιν, VII 2 (ΒΕΠΕΣ 2, 278, 26-27).

[48] ΙΓΝΑΤΙΟΣ, Φιλαδελφεῦσιν, Ι 1 (ΒΕΠΕΣ 2, 277, 12-14).

[49] ΙΓΝΑΤΙΟΣ, Φιλαδελφεῦσιν, ΙV (ΒΕΠΕΣ 2, 277, 33-36).

[50] ΙΓΝΑΤΙΟΣ, Πρὸς Ἐφεσίους, ΙΙ 2 (ΒΕΠΕΣ 2, 264, 20-22) “Cât despre Buru, cel împreună rob cu mine, diaconul vostru după Dumnezeu, în toate binecuvântat, doresc să rămână cu mine spre cinstea voastră și a episcopului“.

[51] Col. 1:7, 4:7.

[52] Vezi A. LEMAIRE, Les ministères … ,  p. 167.

[53] ΙΓΝΑΤΙΟΣ, Φιλαδελφεῦσιν, Χ 2 (ΒΕΠΕΣ 2, 279, 13).

[54] ΙΓΝΑΤΙΟΣ, Φιλαδελφεῦσιν, Χ 1-2 (ΒΕΠΕΣ 2, 229, 10-18). Vezi A. LEMAIRE, Les ministères … , pp. 169-170.

[55] ΙΓΝΑΤΙΟΣ, Φιλαδελφεῦσιν, ΧΙ 1 (ΒΕΠΕΣ 2, 279, 19-23): ”Pentru diaconul Filon din Cilicia, bărbat cu bună mărturie, care și acum îmi slujește la cuvântul lui Dumnezeu împreună cu Reu Agatopod, bărbat ales, care m-a însoțit din Siria, renunțând la viața sa, care și vouă vă dau mărturie, mulțumesc și eu lui Dumnezeu pentru voi, că i-ați primit așa cum vă primește și pe voi Domnul”.

[56] Fapte 19: 22, ”trimițând în Macedonia pe doi dintre cei ce îl slujeau (τῶν διακονούντων), pe Timotei și pe Erast”. Fapte 20:4-5.  Vezi A. LEMAIRE, Les ministères… ,  p. 172.

[57] ΙΓΝΑΤΙΟΣ, Σμυρναίοις, VIII 1-2 (ΒΕΠΕΣ 2, 281, 18-26).

[58] ΙΓΝΑΤΙΟΣ, Σμυρναίοις, ΙΧ 1 (ΒΕΠΕΣ 2, 281, 29-30).

[59] ΙΓΝΑΤΙΟΣ, Σμυρναίοις, VIII 1 (ΒΕΠΕΣ 2, 281, 18-20). XII (BEΠΕΣ 2, 282, 18-20).

[60] ΙΓΝΑΤΙΟΣ, Σμυρναίοις, VIII 1 (ΒΕΠΕΣ 2, 281, 18-20).

[61] ΙΓΝΑΤΙΟΣ, Σμυρναίοις, Χ 1 (ΒΕΠΕΣ 2, 281, 34-36) “Φίλωνα καὶ  Ρέον Ἀγαθόπουν, οἳἐπικαλούμενοι μοι εἰς λόγον Θεοῦ, καλῶς ἐποιήσατε ὑποδεξάμενοι ὡς διακόνους Χριστοῦ Θεοῦ..”. ΙΓΝΑΤΙΟΣ, Φιλαδελφεῦσιν, ΧΙ 1 (ΒΕΠΕΣ 2, 279, 29-23).

[62] ΙΓΝΑΤΙΟΣ, Σμυρναίοις, Χ 1 (ΒΕΠΕΣ 2, 281, 34-46).

[63] ΙΓΝΑΤΙΟΣ, Σμυρναίοις, ΧΙΙ 1 (ΒΕΠΕΣ 2, 282, 16).

[64] ΙΓΝΑΤΙΟΣ, Ἐφεσίους, ΙΙ 2 (ΒΕΠΕΣ 2, 264, 20-22), Φιλαδελφεῖς, ΧΙ 2 (ΒΕΠΕΣ 2, 279, 24-25).

[65] ΙΓΝΑΤΙΟΣ, Σμυρναίοις, ΧΙΙ 2 (ΒΕΠΕΣ 2, 282, 15-16) “… prin Buru, pe care l-ați trimis împreună cu efesenii, frații voștri, ca să fie cu mine…”.

[66] Vezi Α. LEMAIRE, Les ministères …,  pp. 172-173

[67] Vezi LEMAIRE, Les ministères…, p. 174.

[68] ΙΓΝΑΤΙΟΣ, Πρὸς Πολύκαρπον, [Introducere] (ΒΕΠΕΣ 2, 282, 33-35) “… lui Policarp, episcopul Bisericii smirnenilor …”. Vezi Γ. ΚΟΝΙΔΑΡΗΣ, Γενικὴ Ἐκκλησιαστικὴ Ἱστορία, σελ. 141.

[69] ΙΓΝΑΤΙΟΣ, Πρὸς Πολύκαρπον, VΙ 1 (ΒΕΠΕΣ 2, 284, 3-5).

[70] ΙΓΝΑΤΙΟΣ, Πρὸς Πολύκαρπον, VI 1 (ΒΕΠΕΣ 2, 284, 3).

[71] ΙΓΝΑΤΙΟΣ, Πρὸς Πολύκαρπον, VI 1 (ΒΕΠΕΣ 2, 284, 4-5).

[72] ΙΓΝΑΤΙΟΣ, Πρὸς Πολύκαρπον, Ι (ΒΕΠΕΣ 2, 282, 36 – 283, 7), ΙΙ (ΒΕΠΕΣ 2, 283, 8-18), ΙΙΙ (ΒΕΠΕΣ 2, 283, 19-26), V 1(ΒΕΠΕΣ 2, 283, 34-40) καὶ V 2 (ΒΕΠΕΣ 2, 283, 40 – 284, 2).