Sfântul Silvestru Făcătorul de minuni, Papă al Romei

2 January 2015
Silvestru Roma, San Marco, s12 IN

Sfântul Silvestru al Romei, mozaic, San Marco, Veneția, sec. al XII-lea

În ziua de 2 ianuarie prăznuim un mare sfânt al Bisericii Ortodoxe, pe Sfântul Silvestru, Papă al Romei. Sfântul Silvestru a trăit în secolul al IV-lea la Roma, fiind un om virtuos și educat care a aflat mult har înaintea Lui Dumnezeu. Atunci când Papa Miltiádis a trecut la Domnul, Silvestru a fost ales episcop al Romei și a continuat, la fel ca înainte de a fi ales ierarh, să lumineze pe toți cu virtuțile sale, iar orașul era cârmuit cu dreptate, având în frunte un păstor luminat, binecuvântat și înzestrat cu multe harisme.

Silvestru si Clement romanii, dionisyou, 1547 IN

Sfântul Silvestru, Papa Romei, frescă, Măn. Dionysiou, Athos, 1547

Sfântul Silvestru a fost și mare făcător de minuni. Avea multă dragoste pentru toți oamenii și, de aceea, Dumnezeu i-a dăruit harisma facerii de minuni și a scoaterii demonilor, a duhurilor celor necurate și cu harisma vindecării bolnavilor și a paraliticilor.

Sfântul Silvestru propovăduia tuturor lumina lui Hristos și mântuirea. El a fost acela care l-a adus la sfânta credință și l-a botezat pe Sfântul Constantin. De altfel, acest lucru este confirmat și de istoricul Theofánes.

Era în Roma un vrăjitor evreu care făcea farmece cu puterea demonilor și înșela pe foarte mulți cu scamatoriile lui. S-a întâmplat odată că vrăjitorul era beat și a început să strige în auzul tuturor: ,,Înjunghiați un taur și eu o să-i dau viață din nou”. Ceilalți au făcut întocmai, au junghiat un taur, iar vrăjitorul a început să strige (nu se știe ce anume striga, poate chema demonii), ca să dea viață din nou animalului. Dar nu s-a întâmplat nimic. Atunci, creștinii l-au chemat pe părintele lor, pe Papa Silvestru, iar acela, venind, a spus: ,,Tăurașule, în numele Lui Iisus Hristos, ridică-te, de vreme ce Acela te iubește și pe tine”. Indată, taurul s-a ridicat și s-a dus la ieslea stăpânului său, iar mulți dintre idolatrii acolo de față, văzând minunea, au crezut în Hristos.

Silvestru Roma, Patriarhia din Peci, s14 medalion edited

Anii au trecut, iar Sfântul Silvestru, după ce a făcut atât de mult bine, a trecut la Domnul. Creștinii, rămași orfani, l-au plâns, rugânsu-L pe Domnul să îngăduie ca sfântul să rămână, în continuare, alături de ei. Și, după cum citim în sinaxarul lui, Papa Silvestru, chiar dacă a plecat de pe pământ, a rămas pururea alături de noi cu sufletul și cu duhul, prin minunile sale.

Sursa: Arhim. Anania Kousténis, Sinaxar, Tom. I, Editura Aktí, pg. 122-123.

Cuprins
Adrese ale altor pagini WEB