Noul Mucenic Gheorghe din Ioannina

Noul Mucenic Gheorghe din Ioannina a mărturisit la 17 ianuarie 1836 în orașul Ioannina din Epir

Sfântul Nou Mucenic Gheorghe, patronul orașului Ioannina se trăgea dintr-un sat din munții Grévenei care se numea Tzoúrhli și care astăzi poartă numele sfântului.

Mucenicul Gheorghe a fost un om simplu, neștiutor de carte. La vârsta de opt ani a rămas orfan de ambii părinți. Când s-a mai mărit, a început să lucreze ca îngrijitor de cai la un aga turc. Turcii nu îl strigau după numele lui (așa obișnuiau cu toți creștinii) ci îi spuneau ghiaur Hassan.

În 1836, aga pe care îl slujea s-a mutat, din motive economice, la Ioannina. Acolo, Ghorghe s-a logodit cu o fată creștină, Elena, săracă în zestre, dar foarte bogată duhovnicește.

Un oarecare hogea, care îl cunoștea pe Gheorghe, și auzea că îl strigă Hassan, s-a mirat foarte tare atunci când a auzit că acesta s-a logodit cu o femeie creștină. Astfel, hogea a mers și l-a pârât la judecător că, deși era musulman, a luat de soție o femeie creștină. În fața judecătorului, sfântul a mărturisit că este creștin. Judecătorul nu l-a crezut și l-a trimis la vizir. În fața vizirului, sfântul a mărturisit iarăși că el este creștin. Atunci, vizirul l-a chemat pe stăpânul sfântului, iar acesta a adeverit, de asemenea, că slujitorul său era creștin. Încredințându-se de acest lucru, judecătorul a scris în catastif că sfântul era creștin și abia așa a putut să se cunune cu Elena.

Mai târziu, stăpânul sfântului s-a mutat la Brusa, în Asia Mică. La început, sfântul l-a urmat pe stăpânul său, dar, mai apoi, s-a întors la Ioannina și a fost luat în slujbă de un alt aga, tot ca să-i abe grijă de cai. După ce și acesta al doilea stăpân al său a plecat din oraș, sfântul nu a mai plecat după el ci a rămas împreună cu familia sa, mai ales că i se născuse un fiu, căruia i-a pus numele Ioan.

Într-o zi, sfântul a mers la piață pentru a căuta de lucru, iar acolo s-a întâlnit cu acel hogea, care îl acuzase că este musulman și l-a dus la judecător. Cum l-a văzut, hogea l-a înșfăcat și i-a spus: ,,Cât o să te mai joci cu noi? Ori creștin, ori musulman!”. Sfântul i-a cerut să îl lase să plece. În acel moment trecea pe acolo cumnatul sfântului, și acesta a încercat să îl scoată din mâinile lui hogea. Din pricina zarvei care s-a creat, oamenii s-au strâns ca să vadă despre ce este vorba. Erau laolaltă și turci și romei (greci). Vizavi se afla însă casa pașei, iar acesta, auzind zarva de afară a întrebat ce se întâmplă și, aflând motivul pentru care oamenii s-au strâns, a cerut ca Gheorghe și ceilalți să fie aduși înaintea lui. Hogea l-a acuzat pe Gheorghe că, chipurile ar fi trecut la creștinism, și că, mai înainte a fost, musulman. Pașa l-a întrebat și el același lucru, dacă a fost sau nu musulman. Atunci, sfântul i-a răspuns: ,,Creștin m-am născut și creștin vreau să mor”. Atunci, pașa l-a trimis din nou la judecător.

Deși cunoștea cazul, judecătorul l-a întrebat iarăși: ,,Ești, sau nu, creștin?”. Sfântul a spus că da, însă judecătorul, ca și cum nu a auzit ce i-a spus, a răspuns: ,,Cândva ai fost creștin, dar acum ești turc”. ,,Nu, nu este adevărat”, i-a răspuns Sfântul Gheorghe. ,,Sunt creștin, și tu știi foarte bine asta, iar acest lucru este scris și în hârtiile tale”. ,,Da, spuse judecătorul, dar atunci era un singur martor care spunea că ești turc, pe când acum sunt mai mulți. Și, după mărturia lor, ori te faci turc, ori vei fi condamnat la moarte”. ,,Fă ceea ce dorești, i-a răspuns sfântul”.

Atunci l-au luat și l-au cercetat dacă este tăiat împrejur, și, văzând că nu este, l-au dus în fața dregătorului. După o nouă anchetă, de vreme ce sfântul a mărturisit același lucru, l-au luat și l-au aruncat în temniță. Acolo se găseau încă doi creștini, de loc din Voúrbiani, care, după ce l-au întrebat motivul pentru care se găsește acolo, și au aflat că se află în închisoare fiindcă este creștin, l-au îndemnat să nu abjure de la credință și, dacă va fi nevoie, să mărturisească cu viața.

În ziua următoare l-au dus din nou în fața judecătorului care, și acesta, a încercat să îl convingă să renunțe la credință și să treacă la islam. Sfântul, însă, a rămas de neînduplecat: ,,Creștin m-am născut și creștin vreau să mor”.

L-au aruncat iarăși în închisoare, l-au întins și i-au pus picioarele în butuci, iar deasupra i-au așezat o piatră grea de aproape 50 de ocale. Sfântul, însă, nu a simțit absolut nimic, ci a dormit ca și cum ar fi fost acoperit cu o plapumă. Dimineața, ceilalți întemnițați l-au întrebat: ,,Cum ai petrecut noaptea, frate? Noi ne-am temut că te vom găsi dimineața mort din pricina greutății pietrei”. ,,Nu am simțit nimic, le-a răspuns sfântul. Mai mult, a venit în vis un tânăr îmbrăcat în alb care mi-a spus și el să nu mă tem”.

A doua zi l-au dus din nou la judecător, iar sfântul a mărturisit pentru a treia oară credința în Hristos.

Atunci, judecătorul i-a spus: ,,A venit timpul să iau o hotărâre. Vei fi condamnat”. Atunci, sfântul, plin de curaj, i-a răspuns: ,,Fă ceea ce ai de făcut, nu mi-e teamă de ceea ce vei hotărî și dacă ar fi să mă condamni de o sută de ori, voi primi cu bucurie hotărârea ta”.

Văzând curajul de care a dat dovadă, judecătorul s-a gândit, pentru o clipă, să-l elibereze, dar mulțimea de turci furioși strigau că trebuie condamnat la moarte fiindcă a ofensat islamul.

În cele din urmă a venit și hotărârea judecătorului: condamnarea la moarte. Se spune că în acel moment, un fulger a brăzdat cerul și un tunet s-a auzit din înalt, iar lacul s-a învolburat, încât foarte mulți dintre cei adunați acolo s-au înfricoșat.

În zadar au încercat Mitropoliții de Arta, Ioannina și Grevena, prin intervențiile lor, să îl elibereze, că nu au reușit.

Până la execuție, Gheorghe a fost aruncat iarăși în închisoare, dar turcii nu au renunțat să tot trimită oameni care să-l convingă să renunțe la credință și să se turcească. De cealaltă parte, creștinii care se aflau în închisoare alături de Gheorghe nu încetau să-l îmbărbăteze pe sfânt, spunând-i că, dacă va răbda chinurile, Hristos îl va primi în sânurile raiului. În ziua următoare, când era prăznuit Sfântul Antonie cel Mare, călăii l-au luat și l-au dus la locul execuției. În tot acest timp, sfântul se ruga și dădea slavă Lui Dumnezeu, Care l-a învrednicit să primească cununa muceniciei. Nu mergea către locul execuției, ci alerga, sălta de bucurie, de parcă nici nu atingea pământul, iar fața îi era luminoasă de bucurie.

Când au ajuns la locul execuției, pentru ultima dată a mărturisit în fața tuturor credința sa creștină: ,,Creștin sunt și mă închin Dumnezeului meu, Iisus Hristos și Stăpânei de Dumnezeu Născătoare”. Apoi i-a rugat pe călăi să îi dezlege mâinile, a făcut semnul Sfintei Cruci și a strigat către creștinii care erau de față: ,,Iertați-mă, fraților, și Dumnezeu să vă ierte!”. Îndată ce a terminat de spus acestea, i-au pus ștreangul în jurul gâtului și l-au spânzurat. Avea doar 30 de ani.

Trupul său a rămas în văzul tuturor trei zile și trei nopți, așa cum obișnuiau să facă musulmanii cu cei pe care îi executau. În fiecare noapte, o rază de lumină cobora din înaltul cerului și lumina trupul sfântului. După trei zile, prietenii săi, îngrijitorii de cai, au mers și i-au cerut trupul. Abia atunci turcii l-au coborât din ștreang și l-au dat spre a fi îngropat.

Moaștele mucenicului au fost duse în biserica mitropolitană a Sfântului Atanasie, acolo unde se adunaseră mitropoliții, clerici și mulțime de credincioși.

Slujba de îngropare a Noului Mucenic Ioan, icoană grecească contemporană

După ce l-au pregătit pentru îngropare, i-au cântat slujba de înmormântare, cu lacrimi în ochi de emoție și de bucurie, apoi l-au înmormântat în curtea bisericii Sfânta Marina, în partea de miazănoapte, lângă altarul bisericii. Mai târziu, deasupra mormântului său s-a ridicat un paraclis la care oamenii veneau neîncetat pentru a-i cere ajutorul sfântului.

Racla cu moaștele Noului Mucenic Gheorghe, catedrala din Ioannina

În anul 1975, cinstitele moaște ale Mucenicului Gheorghe din Ioannina au fost strămutate în noua biserică ridicată în cinstea sa.

Ioannina. Catedrala Noului Mucenic Gheorghe