Colecție imnografică de la Mănăstirea Maicii Domnului Eikosifínissa

Sfânta Mănăstire a Maicii Domnului – Eikosifínissa se găsește în partea de nord a Muntelui Panghéos, la altitudinea de 780 de metri, fiind străjuită de jur împrejur de trei dealuri împădurite cu castani și nuci, la ieșirea dintr-un defileu lung și îngust care se deschide către nord-est și are vedere către șesul orașului Drama.

Întemeierea mănăstirii este pusă pe seama lui Fílipos Sózondos, cel care a luat parte la Sinodul IV Ecumenic de la Calcedon (451 d. H.) Primul ctitor al mănăstirii este considerat Sfântul Gherman, care, împreună cu compatrioții săi constantinopolitani, Neofit și Nicolae, au dus la bun sfârșit lucrările de construcție ale mănăstirii. Istoria mănăstirii rămâne necunoscută până în secolul al XI-lea, atunci când a fost ridicată la rangul de stavropighie a Patriarhiei Ecumenice, și când a fost construită o nouă biserică având hramul Intrării în Biserică a Maicii Domnului. Între anii 1472 și 1507 mănăstirea a cunoscut o perioadă de înflorire deosebită.

În această mănăstire a viețuit și Cuviosul Patriarh Ecumenic Dionisie I, care a ajutat foarte mult la renașterea ei spirituală și materială, fiind considerat cel de-al doilea ctitor al. Sfântul Patriarh Dionisie a fost sprijinit de doamna Mara, mama vitregă (creștină) a sultanului Mahomed al II-lea (1451-1481), în vreme ce Patriarhul i-a fost părinte duhovnicesc doamnei Mara.

În anul 1798, la mănăstire s-a retras și Sfântul Patriarh Ecumenic Grigorie al V-lea, după prima sa perioadă petrecută pe tronul constantinopolitan. Mai târziu, el va reveni pe tronul patriarhal, sfârșind mucenicește în timpul Revoluției de la 1821.

De-a lungul îndelungatei sale istorii, mănăstirea a suferit numeroase stricăciuni din pricina invadatorilor turci și bulgari. Una dintre cele mai cumplite jefuiri a mănăstiri a fost făcută de către comitagii bulgari. Pe 27 martie 1917, în Lunea Mare, un grup de soldați bulgari, conduși de Panítsas, a jefuit mănăstirea de toate relicvele sale, care au fost duse în Bulgaria. Acestea se găsesc și astăzi la Muzeul Național de Istorie din Sofia. Înainte ca mănăstirea să fie jefuită, aceasta deținea 1300 de volume de cărți, dintre care 430 de manuscrise.

Din anul 1965, Sfânta Mănăstire ,,Panaghia Eikosifiníssa” a devenit chinovie de maici, având-o ca egumenă pe maica Alexia, cea care veghează asupra vieții duhovnicești și se îngrijește pentru buna funcționare a mănăstirii.

Mănăstirea are trei hramuri: pe 15 august este prăznuită Adormirea Maicii Domnului, pe 14 septembrie Înălțarea Sfintei Cruci, iar pe 21 noiembrie Intrarea în Biserică a Maicii Domnului.

Mitropolitul Dionísie al Dramei, cel care a avut inițiativa restaurării integrale a mănăstirii, este considerat de către mulți cel de-al treilea ei ctitor.

Cel care păstorește acum Mitropolia Dramei, kir Pavlos, continuă lupta începută de predecesorii lui pentru recuperarea relicvelor furate de soldații bulgari în 1917. De asemenea, el arată o grijă deosebită pentru buna desfășurare a vieții duhovnicești în mănăstire, dar și pentru cinstirea memoriei ctitorilor ei. În acest sens a fost editat un compact disc intitulat Ymnologikon Apanthisma, cuprinzând slujba ctitorilor mănăstirii, Sfinții Gherman și Dionisie. Cel care a compus slujba este imnograful și Mitropolitul de Rodos, kir Kírillos. Imnele au fost puse pe muzică de către Ioánnis Hasanídis, protopsalt de vază și continuator al tradiției psaltice aghiorite, și dirijorul corului care interpretează imnurile.

Bogații au sărăcit, glas varis:

Slavă…și acum, glasul al II-lea:

Stihiră la Vecernie, glasul al II-lea: