Cuvioșii Xenofon și Maria, împreună cu fiii lor, Arcadie și Ioan

Sfântul Xenofon a fost un nobil bogat, dar iubitor de Dumnezeu și de cele sfinte, și a trăit în Constantinopol în vremea împăratului Iustinian. El a luat-o de soție pe Maria, femeie virtuoasă și iubitoare de Dumnezeu, de la care a avut doi fii, Arcadie și Ioan, pe care i-a trimis la vestita școală de la Beirut, pentru a studia Dreptul.

S-a întâmplat ca Xenofon să se îmbolnăvească foarte grav și a trebuit să-i cheme pe cei doi fii ai săi acasă, în Constantinopol, pentru a le da ultimele sfaturi înainte de a părăsi lumea pământească. Însă, ca prin minune, Xenofon s-a însănătoșit, iar fiii lui au dat slavă lui Dumnezeu, apoi s-au întors la Beirut pentru a-și termina studiile. Pe drumul de întoarcere, în timpul călătoriei pe mare, s-a pornit o furtună mare, iar corabia s-a scufundat din pricina valurilor uriașe. Iarăși, ca prin minune, cei doi frați au scăpat cu viață din acest naufragiu, cu voia și cu harul Lui Dumnezeu.

Cuvioșii Xenofon, Maria și fii lor Arcadie și Ioan. Ilustrație de Minologhion bizantin, sec. al XIV-lea

Ioan, unul dintre cei doi, a reușit să se salveze înotând până la mal, ajungând pe coasta orașului Tyr. Acolo, Ioan a ridicat rugăciuni de mulțumire lui Dumnezeu care l-a salvat, iar mai apoi, dându-și seama de deșertăciunea vieții pământești, a luat hotărârea de a deveni monah. A plecat la drum cu acest gând, așadar, rugându-se la Dumnezeu pentru a-l păzi pe fratele său, Arcadie (despre care nu mai știa nimic de la naufragiu) și pentru ca și fratele său să lase cele pământești și să devină monah. După ce a mers o bună bucată de drum prin deșert, a găsit în cele din urmă o mănăstire și a bătut la poartă. Portarul i-a deschis și, văzându-l aproape gol (rămăsese fără haine în timpul naufragiului), i-a dat o rasă cu care să se îmbrace.

După ce l-a ospătat și l-a îngrijit cum se cuvine, l-a întrebat cine este și de unde vine. Ioan i-a povestit peripețiile prin care a trecut, iar monahul, auzind prin câte a trecut tânărul, a dat slavă Lui Dumnezeu, după care l-a întrebat: ,,iar acum, fiul meu, încotro vrei să mergi?”. Acela i-a împărtășit taina inimii sale, spunându-i că vrea să devină monah. Astfel, Ioan a rămas acolo, la mănăstire, și a început să viețuiască precum ceilalți monahi, ținând post, priveghind și rugându-se. La scurt timp de la sosirea sa în mănăstire, egumenul l-a pecetluit cu semnul Sfintei Cruci și l-a îmbrăcat cu rasa de schimonah.

Arcadie, după naufragiu, a înotat și el până a ajuns la uscat, iar acolo a plâns cu amar, crezând că fratele său s-a înecat și nu îl va mai vedea niciodată. Ajungând în orașul cel mai apropiat, niște oameni binevoitori i-au dat de mâncare și haine cu care să se îmbrace. Venind noaptea, s-a întins să se culce pe treptele unei biserici. Numai ce a adormit, i-a venit în vis fratele său, Ioan, care l-a încredințat că este viu și l-a sfătuit să urmeze și el viața monahală despre care tatăl lor le spunea s-o cinstească, s-o iubească și s-o dorească. Trezindu-se, Arcadie s-a hotărât, la rândul lui, să devină monah.

Însemnându-se cu semnul Sfintei Cruci și făcând rugăciune, a pornit spre Ierusalim, pentru a se închina la Sfintele Locuri. Acolo a întâlnit un părinte cu darul înainte-vederii și care, văzându-l amărât, i-a spus să nu fie trist, pentru că fratele său trăiește și este monah, iar el va apuca să își vadă familia înainte de a muri. Arcadie, minunându-se de darul părintelui, l-a rugat cu lacrimi să-l ia cu el la mănăstire și să-l tundă monah. Arcadie l-a urmat pe bătrân la mănăstirea unde acela viețuia, la Sfântul Sava, iar acolo monahul i-a cedat chilia în care se nevoise vreme de 50 de ani, apoi a rămas timp de un an alături de Arcadie pentru a-l povățui și a-l învăța rânduielile vieții monahale. După trecerea acestei vremi, bătrânul a plecat pentru a se nevoi în pustie. La plecare, l-a binecuvântat pe Arcadie și i-a făgăduit că peste trei ani se va întoarce pentru a vedea cum petrece întru viața cea duhovnicească. Astfel, Arcadie a rămas să se nevoiască în în acea chilie, după cum îl povățuise starețul său.

Cuvioșii Xenofon, Arcadie și Ioan. Frescă, Mănăstirea Vatopedi, 1721

Trecând doi ani fără nici o veste de la fiii săi, Xenofon a trimis un om la Beirut pentru a cerceta cum se află fii lui și dacă sunt bine. Trimisul lui Xenofon a aflat că, de când cei doi fuseseră chemați de tatăl lor aflat în suferință, ei nu s-au mai întors vreodată la Beirut. Atunci, solul a plecat la Atena, gândind că poate vor fi plecat la școala de acolo. Ajungând la Atena, a întâlnit ca din întâmplare un monah care fusese cândva slujitorul și însoțitorul fiilor stăpânului său, Xenofon. Întrebându-l ,,Unde sunt fiii stăpânului nostru?”, monahul a lăcrimat și i-a spus: ,,Pesemne s-au înecat atunci când s-a scufundat corabia, iar eu am rămas în viață. Nu am vrut să mă mai întorc, m-am făcut monah și m-am dus la Ierusalim să mă închin la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos”.

Aflând acestea, slujitorul s-a întors la Constantinopol, neștiind cum să le spună stăpânilor despre naufragiul corabiei și despre moartea fiilor lor. Dându-le cumplita veste lui Xenofon și Mariei, aceștia au suspinat și, precum dreptul Iov, au spus: ,,Domnul a dat, Domnul a luat, fie numele Domnului binecuvântat”. Apoi s-au așezat în genunchi și au început să se roage. Au petrecut astfel întreaga noapte, iar dimineață, istoviți de oboseală, au adormit amândoi.

Ațipind, i-au văzut pe cei doi fii ai lor stând înaintea lui Hristos și purtând pe capete cununi strălucitoare, de mare preț. În urma vedeniei, s-au hotărât să meargă la Sfintele Locuri pentru a se închina la Mormântul Domnului. Ajungând acolo, fără  să știe cine este, au dat peste bătrânul care-l primise pe Arcadie la mănăstire, dându-i chilia sa. Acela, luminat de Dumnezeu, a știut cine erau cei doi și i-a chemat pe numele lor, descoperindu-le faptul că fiii lor trăiesc și că îi vor întâlni după ce-și vor fi încheiat pelerinajul la mănăstirile de la Iordan și se vor fi întors la Ierusalim. Bătrânul a plecat, mai apoi, înaintea lor la Ierusalim.

În acea vreme, atât Arcadie, cât și Ioan veniseră la Ierusalim să se închine, dar, din pricina ascezei pe care o făcuseră, nici unul dintre ei nu l-a recunoscut pe celălalt. Bătrânul fiind împreună cu Arcadie, l-a recunoscut pe Ioan și l-a întrebat despre patria lui. Atunci, Ioan a început să-i povestească viața sa, iar Arcadie, auzind totul, printre lacrimi i-a descoperit că este fratele său cel pierdut.

După câteva zile au ajuns la Ierusalim și părinții lor, Xenofon și Maria – așa după cum le spusese bătrânul – și, după ce s-au închinat la Golgota și au făcut milostenie din destul, l-au aflat iarăși pe bătrânul monah pe care îl întâlniseră la mănăstirile din pustia de dincolo de Iordan. Bătrânul i-a îndemnat să pregătească masă bogată pentru fiii lor, iar aceștia au alergat imediat să plinească porunca, nevenindu-le să creadă că peste puțină vreme își vor revedea fiii.

Gheronda, însoțit de cei doi monahi frați, a pornit spre locul unde cei doi părinți pregătiseră cu atâta dragoste masă bogată. Xenofon, nerăbdător să afle vești despre copiii săi, l-a întrebat pe gheronda cum sunt fii lor, iar acela i-a răspuns că sunt bine și se nevoiesc ca să se mântuiască. În timpul mesei, Xenofon a observat că cei doi ucenici ai părintelui erau foarte evlavioși și i-a lăudat, spunând că și-ar fi dorit ca fiii lui să le semene acestor monahi. ,,Amin”, a spus bătrânul, după care l-a rugat pe Arcadie să-și povestească viața sa, de unde se trage și cine îi sunt părinții.

Auzind povestea vieții lui, Xenofon și Maria au înțeles imediat că acela era fiul lor și, plini de bucurie și recunoștință față de Dumnezeu, și-au îmbrățișat fiul pe care îl credeau pierdut. Bătrânul le-a descoperit, apoi, că celălalt monah era cel de-al doilea fiu al lor, Ioan, și toți împreună, familia reunită, au mulțumit și au dat slavă Lui Dumnezeu. Mai apoi, Xenofon a cerut de la egumen să-l tundă și pe el în monahism, și la fel a cerut și Maria.

Cei doi frați l-au urmat pe starețul lor în pustie, iar mai târziu s-au învrednicit să ajungă la înălțimea virtuților și, nevoindu-se până la sfârșit, au fost învredniciți de Dumnezeu cu darul vederii-înainte precum și al vindecării de orice boală trupească.

Tatăl lor, Xenofon, a vândut toate averile sale și a împărțit banii săracilor, și-a eliberat robii pe care îi avea, iar pe soția sa, Maria, a așezat-o într-o mănăstire de femei. Acolo, aceasta s-a nevoit pentru a plăcea Lui Dumnezeu și a ajuns la măsura sfinților din vechime, vindecând multe boli, dând vedere orbilor și scoțând demoni, până când a trecut la cele veșnice. Iar Sfântul Xenofon, îmbrăcându-se cu o haină de păr, a plecat în pustie, acolo unde a trăit până la sfârșitul vieții sale, nevoindu-se și învrednicit fiind de Dumnezeu de a cunoaște mari taine. Dobândind harisma vederii-înainte, și-a dat cuviosul său suflet în mâinile Domnului la sfârșitul veacului al VI-lea.

Cuviosul Xenofon, frescă de la Mănăstirea Decani, sec. al XIV-lea

Tropar, glasul al IV-lea, ,,Cel ce te-ai înălțat pe Cruce”:

Neam binecuvântat de Domnul ești, ce s-a învrednicit de slava cea cerească, pustnicește slăvindu-L pe Hristos pe pământ, Xenofon Cuvioase, împreună cu soția ta, Maria, și cu fiii tăi, preoți ai Dumnezeului cel de Sus. Pe care, lăudându-i, cu bucurie să strigăm: Bucurați-vă, sfinților cuvioși!

Condac, ,,Arătatu-te-ai astăzi lumii”:

În curțile Stăpânului ai privegheat, săracilor împărțind averea ta, în liniște, fericite, împreună cu soția ta și cu fiii tăi. Pentru aceasta, acum, dumnezeiasca desfătare ați moștenit.

Alt condac, ,,Arătatu-te-ai astăzi lumii”:

Din marea vieții scăpând, dreptul Xenofon, cu cinstită soția sa, în ceruri se veselesc împreună cu fiii lor, pe Hristos slăvindu-L.

Megalinarii:

Neam cu rod bogat și sfânt, Xenofon, te-ai arătat, împreună cu soția ta, având roade pe cei doi fii ai voștri, împreună cu care lui Dumnezeu ați urmat.