Pentru copii: Istoria vameșului și a fariseului

Pentru a ne arăta cât de mult iubește Dumnezeu smerenia și pocăința omului și cât de mult se odihnește Duhul Său întru oamenii smeriți, Mântuitorul ne-a istorisit pilda vameșului și a fariseului.

Doi oameni au mers la biserică, să se închine. Unul era fariseu, adică om învățat într-ale religiei și respectat de oameni. Celălalt era vameș, avea meseria de strângător de bani pentru stat, iar oamenii nu prea îl iubeau pentru că erau nevoiți să îi dea bani, iar acest lucru nu prea le era pe plac, chiar dacă era legal și necesar. Dar oamenii nu-l iubeau și pentru că știau că uneori vameșul nu era corect în meseria lui, iar pe unii îi punea să plătească mai mult, iar pe alții, mai puțin.

Intrând în biserică, fariseul s-a oprit în mijloc și a început să se roage, lăudându-se cu unele fapte bune ale lui și arătându-se a fi corect înaintea lui Dumnezeu: Doamne, îți mulțumesc că nu sunt ca ceilalți oameni, răpitori, nedrepți, adulteri, sau ca și acest vameș. Postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate câte câștig.

Vameșul, însă, știindu-se vinovat și neîndrăznind să-și ridice ochii spre cer, a rămas în spatele bisericii, cerând de la Dumnezeu următorul lucru: Doamne, ai milă de mine, căci sunt păcătos!

Iar rugăciunea aceasta a ascultat-o Dumnezeu, iar vameșul s-a întors de la biserică împăcat cu Dumnezeu și cu sine și dornic să înfăptuiască cele bune pentru semenii săi.

De obicei, cel care are o părere prea bună despre sine și se mândrește, ajunge în cele din urmă să fie smerit de ceilalți, în vreme ce cel care are o părere smerită despre sine, pe acela Dumnezeu îl prețuiește și-l înalță.

Din această Duminică, numită a vameșului și a fariseului, Biserica începe să pregătească pentru venirea Postului Paștilor, iar cel mai bun început și cea mai bună pregătire este atenția la sine și la propriile greșeli.