Chestiunea primatului – 18. Concluzii cu privire la poziția protosului în Biserica Ortodoxă

IPS Chirillos (Katerellos), episcop de Avydos

Este evident faptul că exercitarea slujirii protos-ului în vremurile noastre a devenit o sarcină oneroasă pentru Patriarhia Ecumenică, întrucât nu mai există Pentarhia, ci avem 14 Biserici Ortodoxe autocefale. În mod cert, încercarea de a converge la unanimitatea dorită a devenit o încercare laborioasă. De cealaltă parte, toate Bisericile Ortodoxe autocefale sunt datoare să contribuie la întărirea unității dintre ele, lepădându-se de anchilozele etnofiletice și renunțând la ideea de a acapara spații de influență, idee care, de cele mai multe ori, slujește unor scopuri străine de Ortodoxie. În spațiul ortodox nu-și are locul distincția dintre conservatori și progresiști, nici cea dintre mai mult și mai puțin ortodocși.

De altfel, nimeni nu are dreptul să se autoproclame ortodox autentic. Criteriul adevărului a fost reprezentat dintotdeauna și încă mai este reprezentat de cugetul ortodox care se află mereu în limitele tradiției și conștiinței dogmatice și canonice a Bisericii.

• Textul Patriarhiei de la Moscova, prin faptul că ia la țintă noțiunea primatului de putere al episcopului Romei, urmărește, în mod latent, să slăbească poziția canonică a patriarhului ecumenic care a fost stabilită de veacuri de către sfintele canoane și tradiția canonică a Bisericii. Însă, o asemenea dezbatere, chiar și latentă, pune în pericol unitatea Bisericilor Ortodoxe, care, în astfel de împrejurări, nu numai că trebuie să-și rezolve problemele dintre ele, ci sunt datoare să vină cu soluții și la problemele societății contemporane, aducând o mărturie ortodoxă care să ajute la depășirea lor. Dacă ar fi să ne rezumăm la opera sfântului Ciprian al Cartaginei, ne-am concentra atenția asupra analizei teologice a cauzelor și consecințelor nefaste ale Schismei, care răsună în mai toate lucrările sale, mai ales în Epistolele și în lucrarea De Unitate. Însă acest demers poate constitui subiectul unui tratat viitor.
• Răsăritul nu poate accepta niciodată un primat de putere al episcopului Romei, așa cum este înțeles el în concepția romano-catolică. În timp ce textul de la Ravenna, care îl recunoaște pe episcopul Romei ca fiind primul între patriarhi în perioada de dinaintea Schismei, subliniază că «chestiunea referitoare la rolul episcopului Romei în cadrul comuniunii tuturor Bisericilor trebuie analizat în profunzime» [184], textul Patriarhiei Moscovei reamintește ceea ce era de la sine înțeles în spațiul Răsăritului Ortodox. Textul de la Ravenna îl include pe episcopul Romei în cadrul Pentarhiei, accentuează principiul unanimității la nivel mondial în cadrul hotărârilor luate de protos și de ceilalți întâistătători și, desigur, nu echivalează poziția protos-ului la nivel local (provincial) cu poziția protos-ului la nivel universal. Funcționalitatea protos-ului la nivel local are o structură diferită față de funcționalitatea protos-ului la nivel universal.
• Trebuie să recunoaștem că suntem de acord cu remarca făcută de textul Patriahiei de la Moscova, conform căreia instituția protos-ului în Răsăritul Ortodox este o instituție canonică și bisericească. Mai departe, însă, orice tip de trimitere sau analogie cu principiul Monarhiei Tatălui în cadrul relațiilor intertrinitare nu poate fi acceptată atât de ușor din mai multe motive. De pildă, faptul că Tatăl își comunică esența Fiului, reprezentând astfel cauza modului Său de existență, nu obligă la configurarea unei relații analogice între Protos și ceilalți episcopi, care își iau «esența» de la Sfântul Duh, de Care și sunt hirotoniți.
• Textul de la Ravenna ne înștiințează că conținutul primatului și al privilegiilor episcopului Romei vor fi discutate și consemnate într-un text care va fi publicat în viitor. Pentru a înțelege mai bine aceste chestiuni, trebuie să avem în vedere faptul că scaunul de Constantinopol avea primate egale cu cele ale scaunului de la Roma, precum și o serie de privilegii consolidate prin canoanele 9 și 17 ale Sinodului de la Calcedon. La fel, nu trebuie uitat nici canonul 1 al Sinodului convocat de sfântul Fotie (879-880).
• Contestarea directă sau indirectă a primatului patriarhiei Constantinopolului, care este capul Bisericilor Ortodoxe Răsăritene, așa cum se mărturisește în sfintele canoane și în tradiția canonică și practică a Bisericii noastre, duce la răsturnarea ordinii canonice moștenite din Sfânta Predanie și, concomitent, pune în pericol validitatea sa. Acest lucru este subliniat și în Enciclica Patriarhală și Sinodală din 12.03.1981 a scaunului de la Constantinopol [185], care face referire la canonul 3 al Sinodului II Ecumenic: «Acționând în duhul Sfinților Părinți care au decretat acest canon și spre folosul sfânt al întregii Biserici, Patriarhia de Constantinopol și-a exercitat, în anumite intervale de timp, datoria sfântă a slujirii bisericești care i-a fost încredințată de acest Sinod Ecumenic. Drept aceea, în nici un caz nu va renunța să-și continue exercitarea acestei slujiri, desigur în cadrul și sub oblăduirea duhului canonului decretat de Sfântul Sinod II Ecumenic. Acest lucru îl face tocmai pentru a mărturisi că, într-adevăr, Sfinții Părinți întruniți în Constantinopol în cadrul celui de-al doilea Sinod Ecumenic, cercetând întreaga chestiune într-o perspectivă largă, s-au pronunțat în favoarea instituirii acestei structuri ierarhice a Bisericii, și că exercitarea acestei datorii din partea Bisericii (constantinopolitane, n. tr.) nu urmărește nimic altceva decât întărirea unității Ortodoxiei și restructurarea Bisericii lui Hristos în unitate deplină, în spiritul tradiției Bisericii celei una și nedespărțite».
• Este o convingere comună faptul că participarea la dialogul cu romano-catolicii reprezintă datoria și obligația tuturor ortodocșilor, ca un răspuns pozitiv la chemarea și poruncile lui Hristos, precum și la rugăciunile Bisericii pentru unitate. Desigur, trebuie să fie un dialog al adevărului, în cadrul căruia fiecare să-și aducă aportul la păstrarea sa.
• Textul Patriarhiei de la Moscova nu numai că nedreptățește realitatea istorică, instituțiile și tradiția canonică și că distorsionează textul de la Ravenna, ci nedreptățește însăși Biserica Rusiei, care, după o îndelungată perioadă de stagnare silită, în ultimii ani a cunoscut un progres impresionant în multe domenii, progres care nu poate decât să-i bucure și să-i facă mândri pe toți creștinii de bună-credință.

Aceste constatări, care, în nici un caz, nu au pretenția de a fi infailibile, nu-l privează pe nimeni de dreptul de a nu fi de acord, ci au menirea de a stârni interesul spre dialog și problematică productivă.

Sfârșit

Note:

[184] http://www.ec–patr.org/docdisplay.php?lang=gr&id=848&tla=gr (pag. 11).

[185] Vezi Epískepsis 254 (1981), art. 22; Ekklisía 58 (1981), 294.