Sfânta Muceniță Glichería

Sfânta Muceniță Glichería s-a născut în orașul Traianoupóleos (,,orașul lui Traian”), în secolul al II-lea al erei creștine, atunci când împărat era Antoninus Pius (138-161 d. H.). Tatăl său se numea Makários și fusese înalt dregător al Imperiului. Din fragedă vârstă, Glichería a îmbrățișat creștinismul și a primit o educație creștină temeinică. Când dregătorul Savin a aflat despre Glichería, a poruncit ca tânăra Glichería să fie adusă înaintea lui. Dând dovadă de multă bunăvoință, tânăra fecioară s-a prezentat în fața aceluia, având însemnat pe frunte semnul Cinstitei Cruci, și nu a șovăit să mărturisească cu curaj și putere credința în Mântuitorul și Izbăvitorul Iisus Hristos.

Atunci când dregătorul a chemat-o pe Glichería ca să aducă jertfe idolilor, aceasta a mărturisit iarăși credința ei în Hristos. Mai apoi, a început să se roage, zicând: ,,Doamne, Dumnezeule, Atotțiitorule, Tu, care ești slăvit prin Crucea Hristosului Tău de către robii tăi, Tu, care te-ai arătat celor trei tineri și i-ai izbăvit din cuptorul cel de foc, Tu, care ai închis gura leilor și l-ai arătat biruitor pe robul tău, Daniil, Tu, care l-ai zdrobit pe Baal și ai nimicit pe balaur și ai distrus chipul făcut de mână al împăratului Nabucodonosor, Tu, Doamne, Iisuse Hristoase, Mielul neprihănit și curat al Lui Dumnezeu, vino, coboară-Te la mine, smerita roaba Ta, și zdrobește idolul (Zeus) cel creat prin meșteșug omenesc, și împrăștie jertfa lor cea rea”. Imediat ce a terminat rugăciunea, s-a auzit o bubuitură ca de tunet, iar statuia de piatră a lui Zeus s-a prăbușit în acea clipă și s-a făcut bucăți.

Atunci când au văzut cum s-a făcut bucăți statuia lui Zeus în fața lor, dregătorul și preoții idolatri au poruncit ca tânăra Glichería să fie ucisă cu pietre. Imediat, idolatrii au înconjurat-o pe fecioară, și, turbați de mânie, au început să arunce în ea cu pietre. Însă, nici o piatră nu o atingea pe fată, ci trecea, când în dreapta, când în stânga ei, iar unele pietre nici nu ajungeau până la ea. Văzând aceasta, idolatrii nu au înțeles că ceea ce se întâmplă este o minune de la Dumnezeu, ci au zis că fecioara este o vrăjitoare și, de aceea, nu o atingeau pietrele. Prin urmare, au încetat să arunce cu pietre, ci doar o ocărau.

Dregătorul a dat poruncă să fie aruncată în închisoare până în ziua următoare, dar a dat dispoziție temnicerilor de a o păzi foarte bine pentru ca, nu cumva, prin vrăjitorie, să evadeze, și să spună, mai apoi, că a ieșit din închisoare cu ajutorul Dumnezeului ei și să înșele și pe alții.

În după-amiaza aceleiași zile, preotul Filocrat a vizitat-o pe sfântă în închisoare, iar aceasta l-a rugat să o însemneze cu semnul Sfintei Cruci.

În dimineața zilei următoare, dregătorul a chemat-o iarăși pe sfântă în fața judecătorului pentru a-i da sentința care trebuia să fie învățătură de minte și pentru ceilalți creștini. Sfânta a fost adusă în lanțuri în fața judecătorului, iar acesta a întrebat-o dacă dorește să aducă jertfă lui Zeus. Pentru a o convinge să facă acest lucru, a amenințat-o că, dacă nu va aduce jertfă, va porunci să fie omorâtă. Sfânta a refuzat și de această dată. Atunci, judecătorul a poruncit ca sfânta să fie atârnată de păr de un stâlp, iar apoi să îi fie jupuită pielea capului. În timp ce călăii duceau la îndeplinire porunca, sfânta se ruga continuu și mulțumea Lui Dumnezeu. Când judecătorul a văzut că sfânta rămâne neclintită în hotărârea ei, a poruncit călăilor să o lovească peste față cu toiege. În tot acest timp, sfânta se ruga. Imediat ce a terminat rugăciunea, călăii au început să o lovească peste față. Dar, nu a durat foarte mult, că Dumnezeu l-a trimis pe îngerul său, care i-a lovit năprasnic pe aceștia, care au căzut muți la pământ, neputând să mai grăiască ceva. Atunci, judecătorul a poruncit ca tânăra să fie dusă din nou în închisoare și să nu i se dea nimic de mâncare. Sfânta Glichería, radiind de bucurie și dând neîncetat slavă Lui Dumnezeu, s-a întors iarăși în temniță. Temnicerul ei – care văzuse prin tot ce trecuse sfânta, dar și minunile care se întâmplaseră și avea mare respect față de ea – a luat-o și a dus-o în celula în care stătea, în timp ce Glichería se ruga continuu dând slavă Lui Dumnezeu.

Așa a rămas sfânta o bună bucată de timp în închisoare, rugându-se și slăvind pe Dumnezeu, în timp ce îngerul Domnului îi aducea hrană și apă în fiecare zi.

Într-o zi, dregătorul trebuia să plece în Irákleia. Atunci, s-a gândit să o ia cu el pe Glichería, și să o condamne la moarte, pentru a o da exemplu de nesupunere creștinilor de acolo. Când a ajuns la temniță, a văzut că ușa celulei era pecetluită și s-a gândit că Glichería murise deja. Când a deschis ușa și a intrat înăuntru, a găsit-o pe fecioară fără lanțuri la mâini iar alături avea o tavă pe care se găseau lapte și pâine și un vas cu apă. Plin de uimire, și, neștiind că Dumnezeu îl trimitea pe îngerul său ca să îi dea de mâncare sfintei, el a scos-o din închisoare și a luat-o cu el.

Creștinii din Irákleia, când au aflat că mucenița Lui Hristos, Glichería, va fi adusă în orașul lor, au alergat cu toții ca să îi iasă în întâmpinare, avându-l în frunte chiar pe episcopul orașului, Dometie.

În ziua următoare, dregătorul a hotărât ca Glichería să fie judecată iarăși și, dacă ar fi refuzat din nou să jertfească idolilor, să fie aruncată în foc. Dar, și de data aceasta, sfânta a mărturisit credința ei în Hristos. Atunci, dregătorul a poruncit ca fecioara să fie aruncată în cuptorul de foc. Pe când călăii aruncau lemne pe foc pentru ca văpaia focului să fie cât mai mare, sfânta s-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci și a început să se roage. Călăii au luat-o și au aruncat-o înăuntru, dar, în acea clipă, rouă a căzut de sus, din cer, și a stins văpaia focului.

După aceasta, furios la culme, dregătorul a poruncit ca muceniței să-i fie jupuită pielea capului până la frunte, iar slujitorii acestuia, după ce i-au legat sfintei mâinile și picioarele, au făcut întocmai după cum li s-a poruncit. Văzând că Glichería rabdă toate chinurile, dregătorul a poruncit să fie din nou aruncată în închisoare. Acolo, a dat poruncă să fie așezată cu fața în sus pe pietre ascuțite, astfel încât pietrele să îi sfâșie trupul puțin câte puțin atunci când va dori să se întoarcă de pe o parte pe alta, iar slujitorii au făcut întocmai cum poruncise dregătorul. Însă, la miezul nopții, îngerul Domnului a fost trimis iar în celula sfintei. Acela i-a desfăcut lanțurile cu care era legată și i-a uns rănile pe care le avea pe trup astfel că acestea s-au vindecat imediat și nu se mai cunoștea nici măcar semnul unde fuseseră mai înainte.

În ziua următoare, dregătorul a stat iar pe scaunul de judecată și a poruncit ca sfânta să fie adusă în fața lui. Atunci când temnicerul, pe nume Laodíkios, a deschis ușa temniței unde se găsea sfânta, a găsit-o înăuntru pe Glichería, fără lanțuri și teafără, încât nu a recunoscut-o. Sfânta i-a spus: ,,Nu-ți face rău și cruță-ți viața, fiindcă eu sunt cea pe care o cauți”.

Temnicerul, plin de uimire și înfricoșat, a scos-o pe sfânta din închisoare, și, după ce s-a legat el însuși cu lanțurile cu care era ea legată, s-a prezentat, împreună cu ea, în fața judecătorului. Nevenindu-i să creadă ceea ce se întâmplă, judecătorul l-a întrebat pe temnicer de ce a făcut aceasta, iar acela i-a povestit tot ceea ce s-a întâmplat. Imediat, judecătorul a poruncit ca temnicerului să i se taie capul, iar călăii l-au înșfăcat și l-au decapitat acolo, pe loc. Mai apoi, câțiva creștini au luat rămășițele pământești ale temnicerului – ce primise botezul sângelui – și le-au îngropat cu mare evlavie.

După aceea, dregătorul a poruncit ca Glichería să fie aruncată la fiare. Auzind vorbele aceluia, în loc să se înspăimânte, Glichería se bucura ca și cum urma să i se întâmple ceva bun.

După ce dregătorul și poporul adunat s-au așezat pe scaune în arenă, sfânta a fost adusă și aruncată în mijlocul fiarelor hămesite care s-au năpustit asupra ei. Astfel și-a aflat sfârșitul mucenița Lui Hristos, Glichería, care, până în ultima clipă a vieții ei L-a mărturisit pe adevăratul Dumnezeu și Mântuitorul Iisus Hristos.

Episcopul orașului, Dometie, a luat cinstitele moaște și le-a îngropat cu mare cinste într-un loc, în afara orașului.

Tropar, glasul al III-lea, ,,De frumusețea”:

Pe buna fecioară a Lui Hristos să o cinstim, pe cea care, răbdând durerile chinurilor și neputința trupului, veninul șarpelui și caznele călăilor le-a biruit prin voia Creatorului. Și, de Dumnezeu fiind slăvită, noi să-i strigăm: Bucură-te, Glichería, cea cu minte dumnezeiască!