Cântecul polifonic din Epir

Nu sunt puțini aceia care susțin faptul că acest mod de interpretare polifonic, tipic Munților Epir, se identifică cu stilul doric al vechilor greci, așa numitul ,,stil armonic elen”. Acest mod de interpretare poate fi întâlnit în zona nord-vestică a Ioanninei (satele Pogoni, Parakálamos și satele din Nord de Kónitsa), în puține sate din nord-estul Thesprotiei (Tsamandás, Liás, Vavoúri și Póvla), și în principal, în Epirul de Nord, în satele din sudul Albaniei, unde mai există comunități grecești: Derópoli, Áno Pogóni, Vouthroto, Himára.

Munții Epir, Grecia

Interpretarea cântecului polifonic presupune următoarele roluri:

• Vocea I, ,,partís”, care ,,ține” sau ,,ridică” melodia, este cea care începe cântecul și cântă melodia principală;
• Vocea a II-a, care ,,întoarce” sau secondează vocea I;
• De foarte multe ori, în locul vocii a II-a sau, conform altor muzicologi, în paralel cu acesta, întâlnim și vocea a III-a (,,klóstis”) care interpretează melodia între tonica de bază și subtonică, emițând sunete specifice, tehnică ce amintește mișcarea mâinii ce ține furca de tors și toarce firul;
• Vocea a IV-a, care nu este folosită întotdeauna, preia ultima silabă a cuvântului și o prelungește, de foarte multe ori cu o interjecție (,,oh”, ,,ah”, ,,aide vré”), și are rolul de a-i permite celui care interpretează vocea I să se odihnească și să se pregătească pentru următorul vers;
• Mai există și isonarii, cei care țin isonul, adică tonica bazei melodiei;

Ascultăm în continuare înregistrarea piesei populare Αλησμονώ και χαίρομαι: