Herman Tristram Engelhardt: Cum am devenit ortodox

Dr. Engelhardt s-a născut în Texas din părinți romano-catolici, luând [ulterior, după botezul ortodox] numele de Herman, după Sfântul Gherman al Alaskăi. A studiat filosofia și medicina, fiind în prezent profesor universitar în Houston, Texas. Cercetările sale s-au axat îndeosebi aspra bioeticii, iar cea mai importantă contribuție a sa la etica ortodoxă este volumul The Foundations of Christian Bioethics.

La un simpozion despre terapia intensivă organizat la București, Profesorul de Filozofie și Medicină Tristram Engelhardt a fost întrebat cum anume a devenit ortodox. Publicăm aici răspunsul său la această întrebare.

***

Cum am ajuns eu ortodox? Răspunsul este: numai prin dragostea lui Dumnezeu.

M-am dus odată în Sfântul Munte, iar un monah mi-a spus:

– Uită-te-n jur, la toți oamenii ăștia. Pocăința lor este o minune de la Dumnezeu.

Părinții mei au fost catolici fervenți și m-au trimis la o școală catolică foarte bună, iar în clasa a cincea citeam istorie bisericească și mi-am dat seama că nu întâlnisem niciodată Biserica primelor cinci secole. Și am întrebat-o pe o maică:

– De ce nu e Biserica Catolică la fel ca biserica primară?

Sora s-a uitat la mine ca la un nebun… Și pentru că eram abia în clasa a cincea, mi-am ținut gura.

Școala elementară mi s-a părut plictisitoare, însă îmi plăcea misa. Așa că am fost paracliser, iar asta mi-a plăcut. Pentru că eram leneș, când stăteam în altar, nu mai mergeam la școală. Îmi plăcea mai mult să fiu paracliser, în biserică.

În 1954, fiind în clasa a opta, un preot romano-catolic mi-a spus că un episcop uniat, din Palestina, va veni și va sluji Liturghia Sfântului Ioan Hrisostom. Nu o cunoșteam, așa că ar fi trebuit să cercetez un pic pentru a putea sluji ca paracliser la acea liturghie, ceea ce am și făcut. Dar nu știam că avea să fie și utrenie înainte, ața că vreme de o oră și jumătate nu am putut pricepe ce se întâmplă. Iar la un moment dat, episcopul acesta bătrân a venit la mine și mi-a zis:

– Vino aici, am ceva pentru tine. Să știi că în cursul vieții tale, toată creștinătatea adevărată va dispărea din occident. Creștinismul adevărat va veni din Răsărit și va fi foarte important pentru tine.

Am crezut că e nebun. I-am zis.

– Ce???

Iar el a răspuns:

– Toată creștinătatea va dispărea din Occident în decursul vieții tale. Adevăratul creștinism va veni ca o lumină de la Răsărit.

Așa că l-am întrebat pe tata:

– Ce zice? E vreun nebun din Palestina?

Și am continuat să-mi văd de viață.

În 1984, m-a sunat cineva din partea celui care a ieșit pe locul al doilea la precedentele alegeri papale. Fiind candidat la ‚funcția’ de Papă, trebuia să se apuce din timp, la fel ca un candidat la președinția Americii. Iar alegându-și un grup de intelectuali să-l ajute în campanie, m-a rugat și pe mine să fiu unul dintre ei. Și mi-au cerut să merg pentru 6 săptămâni la Milano. Le-am zis că nu pot, sunt foarte ocupat. Dar fiica mea cea mică, despre care pot spune că e la fel de nebună ca mine (cea mare are 38 de ani și are patru copii), [de față fiind] îmi spune:

– Pot să vin cu tine la Milano?

Și cum ar putea un tată să-i spună nu fiicei lui de 14 ani, așa că am zis OK. Omul de la capătul firului mi-a spus că va plăti toate cheltuielile. Așa că am lucrat mult cu acest candidat, Martini. Și am înțeles pentru prima oară în viața mea că întreaga creștinătate din Apus este creația germanilor și a câtorva elvețieni care au făcut Reforma.

În 1988 am fost invitat la un institut din Berlin, i-ar când mi-a venit rândul să vorbesc, m-am simțit ca o curvă care-și dă seama că ceea ce face este greșit. M-am rugat:

– Doamne, dacă este vreo religie adevărată, arată-mi-o și mă convertesc.

Și pentru prima oară în viață am avut o experiență, simțeam în cuget o frică pe care nu o mai simțisem vreodată.

Noi suntem din Sud, unde e foarte cald, și ne era teamă să rămânem la Berlin de Crăciun, să nu înghețăm. Ne-am pus problema unde să plecăm ca să nu înghețăm în concediul de Crăciun, așa că am aranjat să țin niște cursuri la Universitatea Marmara din Istanbul. Și ne-am dus acolo de Crăciun. Iar în ziua de Crăciun, soția îmi zice:

– Unde am putea merge la slujbă?

I-am zis:

– Hai la cea grecească.

Și ne-am dus în Fanar. Era prima liturghie ortodoxă la care luam parte. Patriarhul Dimitrie era acolo. Fiica mea cea mică mă atinge și-mi zice:

– Tată, asta e religia adevărată, nu-i așa?

I-am răspuns:

– Mi-e teamă că ai dreptate, pentru că e foarte săracă.

Și ne-am întors în Texas, unde am început să întreb dacă un texan poate deveni ortodox. Cineva care fusese baptist, îmi zice:

– Dacă eu pot deveni, și tu poți.

Astfel, cu răbdarea lui Dumnezeu, mai întâi am devenit eu, iar apoi amândouă fiicele mele. Iar pe urmă și soția, care e irlandeză, iar irlandezii baptiști sunt foarte înfocați, și care are două cuvinte despre convertirea ei. Unul este:

– Binecuvintează, Sfinte Patrick, mă întorc acasă.

Iar al doilea:

– De la Roma, Acasă [from Rome to Home].

Mulțumesc lui Dumnezeu!

Sursa: journeytoorthodoxy.com