Ifos și ethos în slujirea ieropsaltului

Protopsaltul Ilias Stathis

Protopsaltul bisericii Mitropolitane din Livadeiá, Ilías Státhis, vorbește despre înțelesurile termenilor ifos și ethos în muzica psaltică.

***

Nu știu dacă pot reda sensul exact al acestor termeni, dar, după cum înțeleg eu, ifosul se referă mai mult la aspectul exterior al modului de interpretare, la felul cum ,,se aude” o cântare psaltică. În acest sens, avem diferite moduri de ifosuri. Cel mai adesea se vorbește despre ifosul patriarhal și ifosul aghioritic. Există și alte ,,ifosuri” despre care nu vreau să vorbesc… Ifosul este produsul a ceea ce am auzit, am învățat și, după aceea, redăm sau reproducem și noi, la rândul nostru, la strană.

De cealaltă parte, cred că ethosul are legătură cu starea noastră duhovnicească, sufletească, cu starea noastră interioară. Adică, dacă trăim duhovnicește, smerit, tainic, dacă ne spovedim, ne împărtășim și avem frică de Dumnezeu, toate acestea se transmit, iar acesta este etosul despre care vorbim. Spune Cuviosul Paisie Aghioritul: ,,Dacă veți merge la Sfântul Munte și veți auzi monahi psalmodiind, vă veți bucura duhovnicește foarte mult. Și fals să cânte monahul acela care va fi de rând la strană, tot vă va aduce bucurie în suflet”. Pentru că nu trebuie să cântărească atât de mult interpretarea muzicală a cântărilor, ci duhul, starea duhovnicească a celui care psalmodiază. Asta sesizează cel care se află în Biserică și ascultă slujba și se bucură.

Un alt exemplu: există preoți neștiutori de carte și care, atunci când citesc sfintele texte, fac greșeli, iar acest lucru poate deranja pe cei prezenți la slujbă. Dacă, însă, cel care face aceste greșeli, este un om cu viață sfântă, greșelile de citire nu mai deranjează. Știu în acest sens foarte multe exemple. Așadar, nu ne mai deranjează acele greșeli, pentru că prezența acelui preot este de ajuns, pentru că harul lui Dumnezeu lucrează prin el. Se vede acest lucru pe chipul lui, pe mișcările liturgice pe care le face în Biserică, felul în care citește Dumnezeiasca Evanghelie, felul în care vorbește, cum se exprimă. Ei bine, eu cred că acesta este ethosul .

Dar, după părerea mea, ethosul are legătură cu ifosul. Așa cred eu. Să vă dau un exemplu de psalți. Nu voi da nume și nici orașul în care aceștia activează. Sunt psalți foarte buni, cunoscuți, care au alcătuit și coruri cu care participă la slujbe. La Dumnezeiasca Liturghie, aceștia, însă, cântă antifoanele armonizând polifonic pe două și trei voci. Imediat, se strică toată atmosfera slujbei, tot duhul. Eu cred că acest lucru are de-a face cu ethosul de care vorbim. Se simte un gol, ceva îi lipsește slujbei. Adică, îi interesează mai mult felul în care se aude, iar nu interpretarea cântărilor într-un duh de rugăciune. Ori, acesta nu e un lucru bun. Cam așa văd eu lucrurile. Mathimele clasice, după cum spunem, noi, psalții, răspândesc sfântă și duhovnicească mireasmă. Vorbesc despre cântările clasice, cunoscute: heruvicele, chinonicele, axioanele și orice altă mathimă care a intrat în Tradiție. Dacă a rămas în Tradiție, înseamnă că este cântare autentică.

Aș vrea să mai spun ceva despre ifos. Trebuie să știți că eu sunt împotriva armonizărilor de orice fel, difonie, trifonie, tetrafonie. Sunt total împotrivă. La fel, sunt împotriva folosirii instrumentelor de orice fel în biserică, mai ales a acestui instrument, isocrátis, folosit în ultima perioadă în loc de ison. Așa ceva este de neacceptat. Un instrument muzical în cult este de neacceptat. Părinții Bisericii condamnă asemenea practici și folosirea instrumentelor în cult. M-a preocupat această temă și am studiat-o la Facultatea de Teologie, fiindu-mi încredințată de Egumenul Gheorghios Kapsánis pe când era profesor de teologie. Așadar, m-am ocupat cu această temă și am ajuns la unele concluzii. În Vechiul Testament erau folosite instrumentele pentru că Dumnezeu a îngăduit acest lucru din pricina minții și a inimii învârtoșate a oamenilor și a aplecării acelora spre idolatrie. Oamenii de atunci erau, cum să vă spun, mai neciopliți, mai grosolani. Fiindcă tocmai se întorseseră de la idolatrie, iar unii chiar se mai închinau idolilor, nu puteau înțelege nimic din cele duhovnicești, din cele înalte.

Acum, că am amintit de vrednicul de pomenire părinte Gheorghios Kapsánis, vreau să vă povestesc și o întâmplare. Pe când eram student locuiam în căminul pentru studenți de la ,,Apostolikí Diakonía”. În aceeași perioadă eram și psalt la biserica Sfântul Haralambie din Ilísia. Tot pe atunci, Arhiepiscopul Ieronim dăduse dispoziție de a se săvârși și cea de-a doua liturghie la câteva biserici mari din Atena [care aveau și un al doilea altar, n. trad.], printre care și Sfântul Haralambie. Așadar, și la Sfântul Haralambie trebuia să se săvârșească cea de-a doua liturghie, în aceeași zi, după terminarea liturghiei obișnuite. Această a doua liturghie începea în jurul orelor 10. Epitropii de la acea biserică au vrut – am aflat că la fel se întâmpla și la alte biserici – ca această liturghie să se cânte polifonic, adică după partituri pe patru voci. Așadar, epitropii m-au întrebat dacă pot rămâne după liturghia de dimineață, obișnuită, care se cânta bizantin, să cânt și la cea de-a doua, însă nu bizantin, ci polifonic. Eu nu prea cântasem așa ceva, dar, una peste alta, nu e foarte greu să cânți polifonic, sună precum niște cântecéle duioase, Sol, Mi, Do, Sol, Mi, Do. Ce mai, cântecele, cântecele! Așadar, am strâns 4-5 colegi și am coborât la subsolul căminului unde locuiam, ca să facem o repetiție. În acel moment a intrat în camera în care ne găseam Părintele Gheorghios (Kapsánis), care nu era cleric pe atunci, era doar laic. Când a intrat și ne-a văzut ce făceam, a rămas înmărmurit, fără cuvinte. Cum a dat cu ochii de mine s-a uitat în ochii mei cu dezamăgire și mi-a zis: ,,Și tu, Ilía, și tu?”. În acea clipă am simțit că a căzut cerul pe mine. M-am simțit foarte prost atunci, însă, această întâmplare a fost determinantă pentru cariera mea psaltică ulterioară. Mă rog ca Dumnezeu să-l aibă în grijă pe vrednicul de pomenire Părinte Gheorghios Kapsánis, pentru că a avut o influență benefică într-un moment foarte important din viața mea.

După aceea, am mai rămas o perioadă la Sfântul Haralambie, iar de când am plecat, nu doar că nu am mai luat contact cu muzica polifonică, dar nici nu pot să ascult altă muzică – mai ales în biserică – decât muzică bizantină, curată, tradițională, care îmi face sufletul să salte de bucurie.

Ascultați în continuare o înregistrare a unui concert din 2014 susținut de grupul psaltic condus de Ilias Stathis din Livadeia: