Reflexii ale dragostei în Hristos: Starețul Gheórghios Kapsánis de la Grigoriu

Mitropolitul Kastoriei scria despre Gheronda Gheorghios că ,,era împodobit cu virtutea nobleței… Iar această noblețe care îl caracteriza și care izvora din cămara sufletului său, nu era doar o simplă manifestare personală, ci era rodul Duhului Sfânt. Era o stare interioară care se datora prezenței Mângâietorului, care găsise loc potrivit în sufletul său. Om nobil este acela care găsește modalități și prilejuri de a cinsti cum se cuvine și a-și arăta dragoste față de semenii săi, pentru că în chipul celuilalt îl vedem pe Hristos… Iar cinstea aceasta nu este prefăcută, ci spontană și adevărată”. De asemenea, se spunea despre el că știa să arate cinste, respect și să iubească și pe cel mai mic decât el, pe cel neînsemnat și sărman”.

Egumenul Mănăstirii Grigoriu, Arhimandritul Gheorghios Kapsanis (1935-2014)

Și noi, cei care am avut binecuvântarea de a fi ucenicii săi, ne-am bucurat de această noblețe și dragoste ale lui, pe care le împărțea fără zgârcenie nu doar monahilor, ci tuturor oamenilor, mic ori mare, important ori obișnuit, și care izvorau din dragostea lui pentru Dumnezeu.

Spunea adesea: ,,Suntem neputincioși și păcătoși. Nu putem să facem nimic. Să arătăm măcar puțină dragoste față de frații noștri”. Cândva, îmi amintesc, stăteam de vorbă cu cineva și, în același timp, împleteam metanii. Gheronda m-a chemat și mi-a spus în particular: ,,Ceea ce faci nu este corect. Dai mai multă atenție rucodeliei și nu chipului lui Dumnezeu, omul, cu care vorbești acum”.

Această dublă dragoste a sa către Dumnezeu și către om a fost fundamentul care l-a impulsionat în toate lucrările sale.

La doar 19 ani, pe când era student în anul întâi la Facultatea de Teologie, a început lucrarea de catehizare a tinerilor. Atunci a reușit să înființeze, cu mari eforturi, fundația pentru tineri ,,Pantokrator”, care avea o biserică cu hramul Înălțării Domnului și săli pentru omilii, cateheze și chiar și săli de sport. La această fundație, tânărul Gheorghe îi întâmpina pe toți cei care îi treceau pragul cu o strângere de mână, prietenie, căldură sufletească și multă dragoste. Îi aduna pe toți și le vorbea pe diferite teme duhovnicești iar câteodată vorbea și în particular cu unii dintre ei. De multe ori, pe unii dintre tinerii care nu aveau posibilități materiale i-a și ajutat cu ceea ce aveau nevoie. Prin intermediul acestei fundații, foarte mulți tineri s-au hrănit duhovnicește și L-au cunoscut pe Hristos.

Dragostea sa față de Dumnezeu și de om își pune amprenta și asupra scrierilor sale. Într-un articol din 1989 având ca subiect monahismul, el vorbește despre ,,sociabilitatea monahismului ortodox”. ,,Îndepărtarea de lume, pentru monahul ortodox, nu înseamnă neapărat lipsa sociabilității, la fel cum mondenitatea nu înseamnă deloc sociabilitate. Este un lucru minunat că monahii retrași de lume sunt deschiși către fiecare om. Ei îl întâmpină pe fiecare om ca pe chipul lui Dumnezeu și frate în Hristos. Monahii cei îmbunătățiți sufletește pot odihni sufletește orice om oricât de suferind și confuz ar fi acesta… Monahii își arată dragostea pentru semenii lor în mod tainic, rugând-se pentru aceștia. În perioade de restriște pentru țară, în timp de război ori altceva asemenea, monahii își arată dragostea lor pentru semeni prin fapte caritabile și sociale, așa cum a făcut Sfânta Filothea în Atena, în perioada ocupației turcești”.

Aceste poziții ale sale au fost puse în practică în 1973, atunci când câțiva fii duhovnicești de-ai săi au fost arestați și aruncați în închisoare de către EAT-ESA [i]. Părintele Gheorghe, tânăr duhovnic pe vremea aceea, trecând peste pericolul la care se expunea, a cerut să-i vadă ca să-i mângâie duhovnicește și să-i întărească pe cei arestați. Comandanții, însă, nu doar că nu i-au dat voie să-i vadă, dar l-au și discreditat în fața acelora, spunându-le: ,,Nici măcar duhovnicul vostru nu a venit să vă vadă”. Părintele, plecând, le-a spus polițiștilor: ,,Viața este precum o roată. Astăzi sunteți sus, dar mâine veți fi jos. Și atunci veți dori să vină duhovnicul vostru să vă vadă, dar nu-l vor lăsa”.

De asemenea, încă un moment edificator, care dovedește dragostea sa, a fost modul în care a reacționat atunci când, în Postul Mare al anului 1986, Parlamentul a votat legea cu privire la legalizarea avorturilor. A suferit foarte mult atunci. Într-un text de-al său din vremea aceea, el scrie: ,,De acum avorturile au devenit după legile omenești. Însă, după Legea lui Dumnezeu, ele sunt ilegale și urâciune înaintea lui Dumnezeu. Văd mulțimea de prunci uciși prin legalizarea avorturilor drept cel mai mare păcat al elenismului din zilele noastre, păcat prin care îl crucificăm iarăși pe Fiul lui Dumnezeu. Să ne rugăm cu toții fără încetare pentru ca oamenii să înțeleagă această înfricoșătoare apostazie și să se pocăiască”.

Și-a exprimat durerea și indignarea față de această lege atunci când, mai târziu, a hotărât să nu îi mai întâmpine cu ceremonialul bisericesc specific pe politicienii care votaseră această lege, atunci când veneau la mănăstire, în vizită.

[i] Departamentul de Investigații Speciale al Poliției Militare Grecești, unitate a Serviciilor Secrete din timpul dictaturii militare (1967-1974)

A consemnat: Monahul I. D. Grigoriatul