Cancerul. Aflarea libertății prin intermediul neputinței – 5

Bătrânul Moise Aghioritul (1952-2014)

De ce Dumnezeu îngăduie moartea copiilor? De ce nu este descoperit leacul împotriva cancerului? De ce atâta durere, atâta nedreptate și atâtea lacrimi? Nu putem vorbi fără încetare. Câteodată, cuvântul nostru nu mai poate fi grăit și trebuie să tăcem. Câteodată trebuie doar să tăcem și să suferim și noi la gândul suferinței celorlalți. Spunea un înțelept: ,,Dumnezeu ne-a dat două urechi și o gură pentru ca să vorbim mai puțin și să ascultăm mai mult”. Sunt mult mai multe lucrurile pe care nu le cunoaștem. Iar să fugim de ele ori să le trecem sub tăcere nu este o soluție. Soluția este să ne recunoaștem neputința. A-ți recunoaște neputința este tot o dovadă de putere și de bărbăție. Acceptarea situației de către un om grav bolnav, de un suferind de cancer, este foarte importantă. Este nevoie de instruire și educație pentru a înțelege ce înseamnă cuvântul ,,boală”, pentru că din aceasta vom înțelege ce este sănătatea, vom primi răbdare, nădejde, acceptare, pace, îndrăzneală și curaj. Nu credem în noroc, în soartă ori în întâmplări, ci credem în Dumnezeu, Cel care după iarnă face să vină primăvara, după durere dă binecuvântare, după sărăcie, bogăție, după strâmtorare ușurare, după cum spune A. Soljenițîn: ,,Într-o celulă de închisoare am cunoscut libertatea”.

Biserica noastră respectă și cinstește trupul omului și este împotriva oricui vrea să-l distrugă. Intervențiile omului asupra trupului sunt permise doar atâta timp cât acestea au scopul de a-i menține sănătatea. Tot ceea ce poate distruge trupul nu este permis. Nu este permisă nici o constrângere în acest sens. De aceea Biserica refuză și arderea morților. Intervențiile asupra trupului pentru transplantarea anumitor organe sunt permise, fiind fapte de sfântă dragoste, iubire de oameni și de semeni. Putem să ajutăm pe cineva doar pentru a trăi, nu pentru a muri.

Am vorbit mai mult din postura celui suferind. Dacă, pe alocuri, omilia mea a căpătat caracter de predică, luați-o ca pe abatere și o deviere de la temă. Intenția mea nu a fost de a vă emoționa ori de a vă ține un curs, obosindu-vă în acest fel. Aș dori să vă mulțumesc pentru truda pe care o depuneți în cercetarea acestei cumplite boli, pentru grija pe care o arătați pentru pacienții dumneavoastră, pentru eforturile pe care le depuneți chiar și atunci când pare că nu mai există nici o șansă, pentru zâmbetul de pe chip chiar și atunci când bolnavii vă asaltează și vă obosesc cu întrebări de genul: ,,Doctore, nu-i așa că mai am puțin de trăit?”.

Țin să vă mulțumesc, de asemenea, pentru perseverența de a îngriji în aceeași măsură fiecare pacient, deși suferă de aceeași necruțătoare boală și așteaptă, probabil, același sfârșit. În sfârșit, vă mulțumesc din inimă pentru prezența dumneavoastră și pentru atenția cu care m-ați  urmărit și îl rog pe Dumnezeu să vă dea tărie din belșug în lucrarea sfântă și importantă pe care o săvârșiți, aceea de a vindeca, de a alina durerea, de a prelungi viața, de a restabili sănătatea și chiar de a ușura trecerea din viața de aici către cea viitoare a bolnavului atunci când este voia bunului Dumnezeu, Domnul vieții și al morții.

Concluzii

În zilele noastre, parcă mai mult decât oricând, boala îl tulbură foarte mult pe om. Suferința trupească nu este pedeapsa lui Dumnezeu asupra omului. Foarte mulți suferă de cancer în zilele noastre iar boala aceasta provoacă nu doar suferință fizică ci și probleme psihice. Frica de moarte la un bolnav de cancer îi sporește problemele pe care le are. Doar credința în Dumnezeu poate să îl ajute foarte mult prin răbdare în fața bolii și curaj în fața morții. Este nevoie de respect și abordare înțeleaptă a misterului morții din partea medicilor, a personalului medical, a rudelor și a pacienților. Atitudinea corectă a bolnavului față de suferința trupului poate să aibă drept rezultat însănătoșirea sufletului și, astfel, moartea poate să nu mai fie văzută ca un eveniment cu totul tragic, ci ca o trecere de la cele întristătoare de aici la bucuria cea veșnică.

Sursa: Monah Moise Aghioritul, Sfântul Munte și societatea, Editura Armós, 2009, pp. 13-29 (referat susținut la Tesalonic la data de 25.05.2011, în cadrul celui de-al 5-lea Congres Științific cu tema ,,Prevenirea și depistarea timpurie a cancerului la femei”).