O scrisoare a Părintelui George Florovski

Pr. George Florovsky (1896-1979)

Iubite părinte Stanislav,

Vă felicit și eu din inimă pentru sărbătoarea care se apropie și vă urez să aveți parte de mila lui Dumnezeu în Noul An. M-ați bucurat în mod deosebit prin scrisoarea dumneavoastră, de multă vreme nu îmi mai scriseserăți și nu știam ce să mai cred.

Antologia celor patru autori nu am văzut-o încă, însă nu am încredere în Afanasiev; este, în general, mai degrabă un ”liberal de modă veche” și nu simte problemele teologice. În același timp este un anume tip de ”clericalist” în stilul clerului rus de mir din epoca prerevoluționară. Deși predă dreptul canonic la institutul de la Paris, realitatea canonică (sau mai corect realitatea structurii canonice a Bisericii) nici nu o vede, nici nu o recunoaște.

Meyendorff este cu totul alt tip și caracter. Cartea lui e bună, deși personal nu sunt de acord întru totul, mai ales cu partea istorică. A fost scrisă pentru publicul larg și este foarte nedesăvârșită pe alocuri, mai ales acolo unde vorbește despre ”ruptura Bisericii” (rolul lui Carol cel Mare și cele despre Carol sunt corecte, însă abordarea subiectului, în întregul ei, o evaluez ca fiind un eșec). Studiul stării actuale a Bisericilor Ortodoxe l-a realizat cu abilitate. În orice caz, părintele Meyendorff nu este un modernist. Cele două cărți ale sale despre Grigorie Palama sunt foarte bune. Și este un intelectual autentic, de școală bună. Se află acum la New York și jumătate din timp și-l petrece la Washington, la Institutul de Bizantinologie Dumbarton Oaks.

Nu am apucat să citesc cărțile lui Evdokimov, căci mi-a trezit o mare repulsie cartea sa precedentă, plină de fantezii și confuzii, Femeia și mântuirea lumii, pe care între timp a editat-o Casterman (!). Evdokimov continuă tradiția lui Serghei Bulgakov și, cu toate că citează din Sfinții Părinți, nu urmează duhul Sfinților Părinți.

Primiți cumva periodicul ortodox parizian Contacts? Îl editează un grup de francezi ortodocși și în ultimii ani a devenit serios și interesant; mai ales articolele lui Lossky, Vladimir Nikolaevici și ale lui Olivier Clement (urmăriți, de asemenea, ”Predica” exarhiei Patriarhiei Moscovei la Paris, pe care neapărat trebuie să o aveți în biblioteca dumneavoastră). Olivier Clement a trecut la ortodoxie, dar nu îl cunosc personal, însă cartea lui în limba franceză despre taina istoriei nu mă satisface. Este un fenomen nou în epoca noastră acesta – trecerea la ortodoxie a unei serii de intelectuali, francezi și englezi – care scriu despre ortodoxie și se străduiesc să exprime tradiția ortodoxă, nu totdeauna însă cu succes. Vedeți și exemplul lui Ph. Sherard, Răsăritul Ortodox și Apusul Latin, studiu despre Tradiția creștină, Oxford University Press, 1959. Însă cartea sa despre Athos este, dimpotrivă, foarte bună.

În general vorbind, sunt puține forțele teologice care există azi în Biserica Ortodoxă. Îmi pun speranțele în ucenicul meu, părintele Ioannis Romanidis, care a scris în urmă cu 3-4 ani o excepțională teză de doctorat despre păcatul strămoșesc, studiu asupra primelor două secole [creștine] (a apărut în limba greacă, la Atena), iar acum lucrează alături de mine la un doctorat pe filosofie, la Harvard.

La părintele Ioannis, spre deosebire de teologii ortodocși francezi și englezi, există mai degrabă tendința spre ”izolare” – întoarce spatele Apusului în toate privințele și se izolează în Tradiția Bizantină, cu adevărat, rămânând la nivelul culturii teologice autentice și al cugetului bisericesc profund[1].

[1] Periodicul de limbă rusă Simbol, nr. 29, septembrie 1993, Paris. Scrisoarea a fost trimisă de dl. Nikolaos Marinidis și tradusă de Arhimandritul Zaharia Zaharou, și a fost publicată în Μητροπολίτου Ναυπάκτου καί Ἁγίου Βλασίου, Ἱεροθέου, Π. Ἰωάννης Ρωμανίδης, ἕνας κορυφαῖος δογματικός θεολόγος τῆς Ὀρθοδόξου Καθολικῆς Ἐκκλησίας, ed. Sfintei Mănăstiri a Nașterii Maicii Domnului (Pelaghia), pp. 88-89.