Harul tămăduitor al Cuviosului Porfirie Kavsokalivitul

Scriu această epistolă dintr-un imbold lăuntric de a vorbi despre Gheronda Porfirie[i]. Am trăit atâtea întâmplări timp de 14 ani alături de el, eu fiind unul dintre medicii săi, și simt că nu trebuie să ascund de frații mei tot ceea ce am trăit alături de el. Vă voi povesti câteva întâmplări care îl prezintă pe Gheronda Porfirie atât ca bolnav, dar și ca medic. Îmi cer iertare pentru elementele personale pe care le voi scoate din aceste relatări și care, poate, vor afecta expunerea. Cu siguranță, și alții au trăit lucruri minunate alături de el. Toate acestea nu trebuie să se piardă, pentru că sunt semne ale vieții sale trăită în sfințenie, dovezi ale prezenței Sfântului Duh în viața noastră și sfaturi pentru întreaga noastră viață.

Gheorghios Papazachos, prof. univ, medic cardiolog

Intram de fiecare dată în chilia lui ca medic ce trebuia să investigheze și să pună diagnosticul, dar de cele mai multe ori, el era cel care îmi punea mie ,,diagnostice”. Voi relata două din aceste întâmplări. Fusesem operat de către profesorul Vasílios Golemátis pentru două hernii inghinale concomintent. Deși eram încă în convalescență, am luat-o pe soția mea și am plecat la Oropós să-l vedem pe Gheronda. Nu știu dacă aflase de la vreun prieten de-al meu că fusesem operat, dar cum am ajuns acolo, s-a uitat îndelung la burta mea, după care mi-a spus: ,,Văd că în partea dreaptă operația a reușit, dar în stânga nu e la fel de bine. De ce a zăbovit atât de mult în stânga?”. Soția s-a uita la mine întrebându-mă din priviri: ,,Ce zice Gheronda?”. Nu spusesem nimănui, nici măcar ei, faptul că medicul care m-a operat folosise în partea stângă noua metodă Shouldice, iar tăietura era mai mare. Însă gheronda ,,văzuse” acest lucru…

În decembrie 1990 eram la pat, având hemoragie abdominală. În timp ce stăteam și mă gândeam dacă ar trebui să mă operez sau nu, a sunat telefonul. Redau întocmai cuvintele părintelui:

Zilele astea te ,,vizitez” des […]. Niciodată nu am ,,intrat” în casa ta atât de multe ori în atât de puține zile… Ceva îmi spune să nu te operezi acum, dar să-ți schimbi modul de viață, să te relaxezi. Ne vom gândi mai târziu dacă trebuie să te operezi sau nu. Dar nu acum. Iar eu, acum, fac cumva pe medicul cu tine? (râde). Să te odihnești mai mult, pentru că lumea te iubește. Mi-ai luat-o înainte (râde).

Vă închipuiți cum m-am simțit atunci sub această protectoare prezență a sa…

Îi iubea atât de mult pe oamenii care îl înconjurau și, firește, și pe medici, astfel încât își punea de fiecare dată în lucrare harisma terapeutică pentru noi. De multe ori, atunci când mergeam le el, luam cu mine prieteni apropiați ori rude care rămâneau perplecși atunci când le vorbea despre problemele lor, fără ca eu să-i fi spus ceva dinainte. O doamnă chiar m-a pus să jur că nu-i spusesem nimic părintelui despre problemele ei înainte de a merge la Oropós.

Harisma pe care i-o dăduse Dumnezeu l-a făcut să fie mai sensibil în fața durerii oamenilor. Într-o după amiază, târziu, la apusul soarelui, monahiile au intrat în camera în care trebuia să-i facem electrocardiograma, pentru că afară se adunaseră foarte mulți oameni care voiau să ia binecuvântarea lui înainte de a pleca, pentru că se înnoptase. Am ieșit și eu afară din chilie și am văzut cum oamenii îi sărutau mâna părintelui. El era foarte obosit și nu spunea nimănui nimic. Ultima era o femeie care a plecat plângând. Când am intrat, l-am găsit pe Gheronda plângând și el.

Asta pățesc de fiecare dată”, mi-a spus. Am ,,văzut-o” acum pe această biată mamă cum va fi bătută mâine de fiul ei ca să îi dea bani să-și ia droguri. Și, poate că sărmana s-a smintit că avea o problemă așa de mare și a plecat fără să primească ajutor. Ce poți tu să faci, sărmane Porfirie? Doamne, Iisuse…”. Și l-am auzit de mai multe ori rostind cu buzele ,,Iisuse, Iisuse…”

[i] Articolul a apărut în periodicul Sýnaxi, în ianuarie 1992, la 40 de zile de la trecerea la cele veșnice a părintelui Porfirie Kavsokalivitul