Cuviosul Porfirie Kavsokalivitul dăruiește tămăduire sufletelor și trupurilor

Scriu această epistolă dintr-un imbold lăuntric de a vorbi despre Gheronda Porfirie[i]. Am trăit atâtea întâmplări timp de 14 ani alături de el, eu fiind unul dintre medicii săi, și simt că nu trebuie să ascund de frații mei tot ceea ce am trăit alături de el. Vă voi povesti câteva întâmplări care îl prezintă pe Gheronda Porfirie atât ca bolnav, dar și ca medic. Îmi cer iertare pentru elementele personale pe care le voi scoate din aceste relatări și care, poate, vor afecta expunerea. Cu siguranță, și alții au trăit lucruri minunate alături de el. Toate acestea nu trebuie să se piardă, pentru că sunt semne ale vieții sale trăită în sfințenie, dovezi ale prezenței Sfântului Duh în viața noastră și sfaturi pentru întreaga noastră viață.

Gheorghios Papazachos, prof. univ., medic cardiolog

Gheronda Porfirie era un o atât de simplu și de binevoitor, încât, câteodată nu te puteai abține să-i pui chiar și cele mai prostești întrebări. Astfel, într-o zi, fără să gândesc prea mult ceea ce urma să spun, l-am întrebat: ,,Gheronda, de unde știi că harisma aceasta a înainte-vederii pe care o ai este de la Dumnezeu și nu de la diavolul?”. A zâmbit larg, cu bunătate și mi-a răspuns: ,,Știu că e de la Dumnezeu pentru că nu dă greș niciodată. Femeia de serviciu de la Policlinică se văieta într-o zi că o doare o măsea în partea dreaptă sus. Eu i-am spus atunci că are o măsea cariată, dar nu în dreapta, ci în stânga. Ea o ținea pe-a ei, dar, când s-a întors de la stomatolog mi-a spus cu mult entuziasm că avusesem dreptate. La radiografie s-a văzut că o măsea din stânga era cariată, dar durerea o simțea în dreapta pentru că erau pe același nerv. Așadar, dacă ar fi fost de la cel rău această vedenie, atunci ar fi trebuit să cred ceea ce simțea femeia, ceea ce s-a dovedit a fi greșit. Dumnezeu, însă, nu greșește niciodată”.

Gheronda, ca medic al meu, nu-mi vedea doar suferințele trupești, ci se îngrijea și de multele mele răni sufletești. În acest sens, se nevoia să mă facă să învăț ce este smerenia. Într-o după-amiază m-a sunat la clinică, imediat după ce terminasem de vorbit cu un cuplu, pacienți de-ai mei care au ținut să-mi mulțumească și să-și manifeste aprecierea față de mine prin vorbe foarte măgulitoare. Imediat ce au plecat, m-a sunat gheronda. ,,Iorgáki, sunt gheronda. Ascultă, noi doi vom merge braț la braț pe cărarea ce duce direct în iad. Vom auzi: Nebune, în această noapte voi cere de la tine sufletul tău. Și cele ce ai pregătit, ale cui vor fi?” L-am întrerupt. ,,Gheronda, de ce bunuri ne-am bucurat în această viață? De rabla de mașină pe care o am, de banii din cont pe care nu-i am ori de nopțile nedormite în gardă la spital?”. Mi-a răspuns imediat: ,,A, de ce spui așa ceva? Nu îți zice lumea ce medic bun ești? Că ei grijă de toți, nu îi gonești, nu îi cerți. Iar tu te bucuri tare mult când auzi toate acestea, nu-i așa? E! Ți-ai luat plata ta. La fel pățesc și eu. Toată lumea îmi spune că am harisme, că doar se ating de mine și se vindecă, că sunt sfânt. Iar eu, om fără minte și neputincios iau de bun tot ceea ce îmi spun oamenii. De aceea ți-am spus eu că o să mergem împreună în iad”. ,,Dacă e să mergem împreună, mergem și în iad”, i-am răspuns și eu. Înainte de a închide telefonul mi-a mai zis: ,,Eu îți vorbesc serios iar tu glumești mereu. Să ne dea Dumnezeu pocăință amândurora!”.

În ziua următoare am fost cam mâhnit gândind că am pierdut cei mai frumoși ani din viață fără să dobândesc ceva, închis în activitățile zilnice plictisitoare. Imediat a sunat gheronda și, cu 2-3 cuvinte de-ale lui, mi-a ridicat moralul: ,,Doctore, ai auzit vreodată cuvintele nu vor gusta moartea? Putem, dacă vrem, să nu avem parte de moartea veșnică. Este de ajuns să-L iubim pe Hristos. Da, domnule doctor cardiolog, trebuie să-L iubești pe Hristos din toată inima ta (râde)”.

Gheronda nu era numai medic al sufletelor și al trupurilor. Era și medic pentru celelalte vietăți pe care le-a plăsmuit Domnul. Iubea foarte mult animalele. Reușise să îmblânzească niște papagali și îi învățase chiar să zică Rugăciunea lui Iisus. Am rămas fără grai când am auzit papagalul pe care îl avea în chilie că zice Rugăciunea repetând-o mai apoi de câteva ori. ,,El e mai duhovnicesc decât mine”, mi-a spus gheronda. ,,Eu obosesc și adorm dar el nu doarme deloc, priveghează continuu”. În ultima vreme încerca să îmblânzească un vultur. Într-un sfârșit de săptămână, pe când se afla în nordul Evviei la o mănăstire pentru a se ruga, s-au întâmplat următoarele pe care mi le-a povestit chiar el: ,,O ciobăniță m-a rugat să citesc o rugăciune pentru turma sa pentru că i se îmbolnăveau caprele. Eu am fost de acord iar femeia a mers să adune turma și s-o aducă aproape de biserica unde mă aflam. M-am așezat în fața turmei, am ridicat mâinile în sus și am început să zic mai multe rugăciuni ce cuprindeau stihuri din psalmi care se referă la creație. Animalele se uitau la mine de parcă înțelegeau. Niciuna nu se mișca. Mai apoi am lăsat mâinile în jos iar țapul a fost primul care s-a mișcat. S-a apropiat de mine, mi-a sărutat mâna și a îngenuncheat liniștit în fața mea. Zic bine, Pinelópi?”. A strigat-o pe nepoata sa care stătea mai la o parte. ,,Da, gheronda, exact așa s-a întâmplat, eram acolo”.

De câte ori mergeam la gheronda mă cuprindea un fel de teamă. Era teama ca nu cumva aceea să fie ultima oară când îl voi examina. De aceea, îi luam pulsul cu mare atenție, atingându-l cu mare grijă și respect, conștient fiind că ating trupul unui sfânt de mâine al Bisericii Ortodoxe. Când terminam examinarea și îmi luam mâna de pe pieptul lui, începea să zică fără încetare rugăciunea ,,Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește lumea ta”. Cât datorează această lume, generația noastră, rugăciunilor părintelui Porfirie! Și cât îi datorez eu personal!

Plecând de la el, îmi plecam capul ca să mă binecuvânteze. Câteodată mă atingea cu toiagul lui – era un alt fel de a-și exprima bucuria – iar altădată îmi lua capul în mâinile sale spunând Rugăciunea. Aceasta era ,,electrocardiograma” lui.

Acum înțeleg de ce Dumnezeu a sădit în mine dorința de a studia medicina la o vârstă destul de înaintată și de a deveni cardiolog. A vrut Dumnezeu să-l cunosc de aproape și să-l ating pe harismaticul, ieromonahul simplu, iubit de toți, Gheronda Porfírios Bairaktáris.

Într-o zi mi-a spus: ,,Când voi pleca din această lume, voi fi mai aproape de voi. După moarte nu mai există distanțe”. Sper ca acum să intre mai ușor în casele noastre și în casa sufletului nostru.

[i] Articolul a apărut în periodicul Sýnaxi, în ianuarie 1992, la 40 de zile de la trecerea la cele veșnice a părintelui Porfirie Kavsokalivitul