Search Results for: ""

Exorcizarea unui emigrant grec din America arhimandrit - Herouvim Karámbelas 29 April 2013 Este un lucru trist faptul că mulți greci, ajungând în afara țării lor, au căzut victimă, din nepurtare de grijă, unor idei anti-creștine și erezii, pierzându-și comoara neprețuită a credinței ortodox...
Introducere la Săptămâna Mare Profesor de Aghiologie şi Imnologie, poet şi teolog - Pantelís Páschos 29 April 2013 Am străbătut marea postului Păresimilor Mari şi acum ne aflăm înaintea porţii Săptămânii Mari, care se numeşte „mare” nu pentru că este mai mare sau are mai multe zile decât celelalte săptămâni, ci ...
Viaţa Sfântului Sava Vatopedinul – 39. Cei doi arabi Sfântul - Filótheos Kókkinos 29 April 2013 În vreme ce Sava umbla prin pustie având acea înfăţişare neobişnuită, ispititorul a ridicat împotriva lui doi arabi. Când l-au întâlnit, au aruncat asupra lui o vină cu totul ciudată şi neghioabă, cum...
Patriarhul Iosif – prototip al Mântuitorului Vasilios Kalliakmánis 29 April 2013 a) Iosif cel preafrumos se află în fruntea celor ce prăznuiesc marele eveniment, de amploare universală, al dumnezeieștii îndurări, al purcederii Domnului spre patima cea de bunăvoie. Prin persoana ...
Biblia pentru copii – Turnul Babel 28 April 2013 Au trecut mulţi ani de la potop. Deja nu şi‑l mai aminteşte nimeni. Numai Noe nu îl uită. Bătrân, în vârstă de aproa­pe o mie de ani, şade în faţa casei sale, lângă uşa de la intrare şi povesteşte n...
Viaţa Sfântului Sava Vatopedinul – 38. Invidia diavolească Sfântul - Filótheos Kókkinos 28 April 2013 Trei ani întregi se împliniseră de când nevoitorul cutreiera acele pustiuri cu totul lipsite de apă. Vitejeşti erau răbdarea lui în vremea iernii şi a arşiţei verii, trăirea ca un fără de trup, postir...
Hristos – Împărat pentru o zi Varnavas, Mitropolit de Neapolis și Stavroupolis 28 April 2013 Ridicarea din morți a lui Lazăr a constituit un eveniment ce nu putea trece neobservat. Învierea unui mort după patru zile de la adormirea sa a stârnit mare vâlvă în Ierusalim și în împrejurimi, așa î...
Mănăstirea Sfântului Duh din Vilnius și Sfinții Mucenici Antonie, Ioan și Eustatie 27 April 2013 Timp de mulți ani, icoana Sfinților Mucenici Antonie, Ioan și Eustatie a aparținut casei regale bizantine, fiind adusă la Moscova de Sofia Paleologhina în anul 1472, atunci cînd s-a căsătorit cu Marel...
Viaţa Sfântului Sava Vatopedinul – 37. Cele care se pot spune şi cele care nu se pot spune Sfântul - Filótheos Kókkinos 27 April 2013 După ce l-a întărit din destul pe marele văzător al acelei vedenii dumnezeieşti, Îngerul s-a făcut nevăzut şi odată cu el a dispărut şi vedenia. Iar nevoitorul cel asemenea cu Îngerii, plin fiind de b...
Sfântul Lazăr în iconografia ortodoxă protoprezbiterul - Stamátis Sklíris 27 April 2013 «Învierea cea de obște mai înainte de Patima Ta încredințând-o, pe Lazăr din morți l-ai sculat, Hristoase Dumnezeule. Pentru aceasta și noi, ca pruncii, semnele biruinței purtând, Ție, biruitorului mo...
Cuprins
Adrese ale altor pagini WEB