Search Results for: ""

Sfântul Macarie Macrís (+1431) Monahul - Moise Aghioritul 8 January 2015 Sfântul Macarie Macrís este una dintre figurile ilustre ale Bisericii ultimilor ani ai Imperiului Bizantin. Figuri importante ale vremii, scriitori bizantini binecunoscuți consemnează implicarea lui î...
Cântarea bizantină de tradiție aghiorită 8 January 2015 Muzica bisericească, îmbogățită cu frumoase texte liturgice din perioada bizantină și post-bizantină, reprezintă sprijinul cel mai bun în participarea credincioșilor la slujbele bisericești. Melosul s...
Cuviosul Gheorghe Hozevitul 8 January 2015 Cuviosul Gheorghe s-a născut într-un sat din Cipru, din părinți evlavioși. Mai avea un frate mai mare, pe nume Iraklídis, care, trăind încă părinții săi, a plecat în pelerinaj la Sfintele Locuri. Ajun...
Mănăstirea mea Pr. - John Moses 7 January 2015 Părintele John Moses a fost timp de aproape 20 de ani pastor metodist, până când, în 1996, s-a convertit la Ortodoxie. În același an a fost hirotonit preot, iar acum slujește în parohia „Sfintelor Fem...
Tăcerea care vorbește: Părintele Emilianos Simonopetritul Protopresviter - Harilaos Papagheorghiou 6 January 2015 Viața Părintelui Emilianos ar putea fi caracterizată drept tumultoasă, pe bună dreptate, dar ,,condusă de Duhul Sfânt”, și în nici un caz statică și încremenită. În vremea scurtă, dar bogată, a activi...
Chestiunea primatului – 14. Caracterul ecumenic al Patriarhiei de Constantinopol Episcop de Avydos - Chiril [Katerellos] 5 January 2015 Faptul că nu e îngăduită amestecarea vreunui episcop (mitropolit sau patriarh) în treburile unei alte Biserici locale situate în afara jurisdicției sale este confirmat de sfintele canoane și, în spe...
Cuviosul Mucenic Roman Kavsokalivitul 5 January 2015 Schitul Sfânta Treime (Aghía Triáda) e strâns legat duhovnicește de regiunea istorică și dătătoare de sfinți Ágrafa. Această strânsă legătură datează încă din anul 1699, de la instalarea în regiunea K...
Ascultările monahului la Sfântul Munte 4 January 2015 În mănăstirile de obște de la Sfântul Munte, ascultările se schimbă în fiecare an, începând cu 1 sau 7 ianuarie. De obicei, aceste slujiri sunt stabilite pentru o perioadă de un an sau chiar mai mul...
Sfânta Genoveva de Paris 3 January 2015 Cuvioasa Genoveva s-a născut în jurul anului 422 în Nanterre, la câțiva kilometri vest de Paris, din părinții Severus și Geroncia, oameni cu bună stare materială și credincioși. Copil fiind, Genoveva ...
Sfânta Chinotită și chestiunea Mănăstirii Esfigmenu Ierom. - Nicodim Lavriotul 2 January 2015 Chestiunea Sfintei Mănăstiri Esfigmenu a fost clarificată din punct de vedere bisericesc, canonic, juridic, instituțional. Nu există nimic nelămurit în acest sens. Ne confruntăm însă, desigur, cu re...
Cuprins
Adrese ale altor pagini WEB