Cuvânt de mângâiere al Părintelui Zaharia cu privire la pandemie

(Traducerea Mănăstirii Sf Ioan Botezătorul, Essex)

Mulți oameni sunt tulburați iar alții sunt cuprinși de panică din pricina amenințării epidemiei de coronavirus care s-a răspândit în întreaga lume. Însă cred că nu ar trebui, pentru că tot ce face Dumnezeu cu noi, din dragoste o face. Dumnezeul creștinilor este Dumnezeu bun, Dumnezeu al milostivirii și al îndurărilor, Dumnezeu iubitor de oameni. Dumnezeu ne-a plăsmuit din bunătate, pentru a ne împărtăși viața Sa, încă și slava Sa. Atunci când am căzut în păcat, a îngăduit ca moartea să pătrundă în viața noastră tot din bunătate, ca să nu devenim veșnici în răutatea noastră, ci să căutăm o cale de mântuire. Deși am căzut, Dumnezeu nu a încetat niciodată să ne poarte de grijă nu doar prin cele materiale prin care asigură supraviețuirea neamului omenesc, ci a trimis și prooroci și drepți, pregătindu-Și calea ca să poată veni și pune capăt tragediei noastre, și ca să ne aducă mântuire veșnică prin Crucea și Învierea negrăitei Sale iubiri. A venit El Însuși, luând asupra Sa blestemul păcatului și arătându-ne iubirea Sa până întru sfârșit: „Iubindu-i pe ai Săi care erau în lume, până la sfârșit i-a iubit” (Ioan 13:1). Toate cele pe care le-a făcut Dumnezeu atunci când ne-a zidit, când a rânduit cele bune necesare pentru viața oamenilor pe pământ, când Și-a pregătit calea pentru a veni în lume, când a venit El Însuși și ne-a câștigat mântuirea în chip înfricoșat, toate acestea le-a făcut din bunătate. Vedem o nemărginită bunătate în faptul că ne mântuiește și ne așteaptă cu atâta îndelungă-răbdare să „venim la cunoștința adevărului” (vezi 1 Tim. 2:4) și să aducem adevărată pocăință, încât să putem fi cu El pentru toată veșnicia. Așadar, în fiecare moment al relației Sale cu omul, Dumnezeul nostru arată numai bunătate și milostivire, „care este mai bună decât viața” (Ps. 62:4); bunătatea este însăși Firea Sa și toate le face spre folosul și mântuirea omului.

Prin urmare, atunci când va veni iarăși să judece lumea, o va judeca un alt Dumnezeu? Nu va fi același Dumnezeu bun, Dumnezeul milei și al îndurărilor, Cel iubitor de oameni? Să fim încredințați că nu ne vom înfățișa înaintea unui alt Dumnezeu decât a Celui Care ne-a zidit și ne-a mântuit. Așadar, cu aceeași milostivire și iubire ne va judeca. De aceea, nu ar trebui să fim cuprinși de panică, nici să ne clătinăm, pentru că același Dumnezeu ne va primi și în cealaltă viață, și cu aceeași bunătate și îndurare ne va judeca.

Unii se tem că le-a sosit ceasul sfârșitului. Această năpastă a coronavirusului are și o parte bună, pentru că din clipa în care ne îmbolnăvim și până la sfârșit avem câteva săptămâni, pe care le putem folosi pentru a ne pregăti pentru întâlnirea noastră cu Dumnezeu, ca să nu plecăm nepregătiți și pe neașteptate, ci după ce ne parcurgem întreaga viață, de fiecare dată când ne înfățișăm lui Dumnezeu în rugăciune, uneori cu mulțumire până întru sfârșit pentru toate cele pe care Dumnezeu le-a făcut pentru noi, iar alteori cu pocăință cerând iertarea păcatelor noastre. Nimic nu ne poate vătăma când avem un asemenea Dumnezeu, Care pe toate le îngăduie din bunătatea Sa. Trebuie doar să păstrăm până întru sfârșit aducerea de mulțumită și smerita rugăciune de pocăință pentru iertarea păcatelor noastre.
În ceea ce mă privește, această molimă îmi este de folos. Tânjesc după rugăciunea pe care o aveam mai demult, prin care să-mi pot parcurge întreaga viață, de la naștere și până acum, atât mulțumind lui Dumnezeu pentru toate binefacerile Sale „știute și neștiute, văzute și nevăzute”, cât și pocăindu-mă pentru păcatele și fărădelegile mele. Este minunat să-ți poți străbate toată viața înaintea lui Dumnezeu, înfățișându-I toate cu stăruitoare rugăciune. Atunci simți că viața ta este răscumpărată. De aceea, împrejurările de acum mă ajută cu adevărat. Nu mă cuprinde panica, însă „mă voi griji pentru păcatul meu” (Ps. 37:18).

Trebuie să vedem bunătatea lui Dumnezeu în tot ce ni se întâmplă acum. Sfinții Părinți au văzut mereu milostivirea Lui. O epidemie asemănătoare a avut loc în veacul al IV-lea în pustia egipteană, epidemie care a secerat mai mult de o treime dintre monahi, iar Părinții spuneau cu mare însuflare că „Dumnezeu seceră sufletele sfinților pentru Împărăția Sa” și nu s-au clătinat. Domnul Însuși vorbește în Evanghelie despre zilele cele de pe urmă, despre încercările și necazurile prin care va trece lumea înainte de a Doua Sa Venire. Nu vedem însă nici tristețe morbidă, nici deznădejde în cuvintele Lui. Domnul, Care S-a rugat în gradina Ghetsimani cu sudoare de sânge pentru mântuirea întregii lumi, ne îndeamnă ca, atunci când vom vedea lucrurile înfricoșate ce se vor petrece înainte de a Doua Sa Venire, să ridicăm capetele noastre cu însuflare, pentru că răscumpărarea noastră se apropie (vezi Luca 21:28).

Unii îmi spun „Dumnezeu să-Și întindă mâna Lui cea ocrotitoare.” Însă tocmai aceasta este mâna lui Dumnezeu. El dorește și lucrează mântuirea noastră „în multe rânduri și în multe chipuri” (Evrei 1:1), „Tatăl Meu până acum lucrează, și Eu lucrez” (Ioan 5:17). Poate că acest virus este un mijloc pe care Dumnezeu îl folosește pentru a-i face pe mulți să-și vină în fire și să se pocăiască, și să secere astfel multe suflete pentru Împărăția Lui cea veșnică. Prin urmare, pentru cei ce se predau și se încredințează Proniei lui Dumnezeu, totul va fi spre binele lor: „Dumnezeu toate le lucrează spre binele celor ce-L iubesc pe El” (Rom. 8:28).

Prin urmare, nu este loc de spaimă morbidă. Nici nu ar trebui să ne împotrivim măsurilor pe care statul le ia pentru a micșora răspândirea necazurilor pe care le vedem în viețile atâtor oameni. Este greșit să ne împotrivim autorităților. Ar trebui să facem tot ce ne spune guvernul, căci nu ne cer să ne tăgăduim credința, ci doar să luăm câteva măsuri pentru binele obștesc al tuturor oamenilor ca să treacă încercarea aceasta, ceea ce nu este deloc absurd. Unii își simt amenințată credința, ridică steaguri și fac pe mucenicii și mărturisitorii. Pentru noi nu există nicio îndoială: vom arăta deplină supunere față de dispozițiile guvernului. Nu este corect să nu facem ceea ce ne spune guvernul de vreme ce, atunci când ne vom îmbolnăvi, la spitalele lor alergăm și ei sunt cei ce își vor asuma toate cheltuielile și îngrijirea noastră. De ce să nu ascultăm și noi de ceea ce ne spun ei?
Acesta este duhul lui Hristos, pe care ni l-a arătat Dumnezeu în viața Sa pe pământ, și aceasta este porunca apostolească pe care am primit-o: „Supuneți-vă stăpânirilor și dregătorilor, și judecătorilor, fiți gata la orice lucru bun, să nu defăimați pe nimeni, nu fiți gâlcevitori, ci pașnici, arătând întreaga blândețe față de toți oamenii” (vezi Tit 3:1-2); și „Supuneți-vă pentru Domnul oricărei orânduiri omenești, fie împăratului, ca înalt stăpânitor…” (vezi 1 Petr. 2:13-17). Dacă nu ascultăm de guvernanții noștri, care nu ne cer mult, cum vom asculta de Dumnezeu, Care ne dă o lege dumnezeiască cu mult mai presus decât orice lege omenească? Dacă păzim legea lui Dumnezeu, suntem mai presus de legile omenești, așa cum spuneau apologeții veacului al II-lea în vremea Imperiului Roman care îi prigonea pe creștini. Este surprinzător să vedem că în țara în care trăim, în Marea Britanie, fotbaliștii arată atât de multă înțelegere și discernământ încât au fost primii care s-au retras din activitățile lor cu supunere față de dispozițiile guvernului de a lua măsuri preventive. Ar fi trist ca noi, cei credincioși, să nu ajungem la măsura fotbaliștilor și să nu arătăm aceeași supunere față de autoritățile pentru care se roagă Biserica noastră. Dacă suntem oameni duhovnicești cu adevărat, ar trebui să fim în stare a învăța atitudinea dreaptă de la fotbaliști, așa cum și Sfântul Antonie a învățat cea mai înaltă măsură duhovnicească de la cizmarul din Alexandria.

Dacă ni se va cere să oprim slujbele bisericești, să ne predăm pur și simplu Proniei lui Dumnezeu și să o binecuvântăm. De altfel, aceasta ne aduce aminte de o veche tradiție pe care Părinții o aveau în Palestina: în Postul Mare, în Duminica lăsatului sec de brânză, după slujba iertării, monahii ieșeau în pustie vreme de patruzeci de zile, fără a avea Liturghie; stăruiau doar în post și rugăciune ca să se pregătească și să se întoarcă în Duminica Floriilor pentru a prăznui cum se cuvine Patimile și Învierea Domnului. Așadar, împrejurările de acum ne silesc să retrăim ceea ce exista deja în sânul Bisericii din vechime. Adică ne silesc să trăim o viață mai isihastă, cu mai multă rugăciune, care va împlini lipsa dumnezeieștii Liturghii și ne va pregăti să prăznuim cu mai multă dorire și însuflare Patimile și Învierea Domnului Iisus. Astfel vom preface această molimă într-o biruință a isihasmului. În orice caz, tot ce îngăduie Dumnezeu în viața noastră vine din bunătatea Sa spre folosul omului, căci El niciodată nu dorește ca făptura Lui să fie vătămată în vreun fel.

Desigur, dacă vom fi lipsiți de dumnezeiasca Liturghie pentru o perioadă mai îndelungată, putem îndura aceasta. Ce primim noi la Liturghie? Ne împărtășim cu Trupul și Sângele lui Hristos, care sunt pline de harul Său. Este mare cinste și mare folos pentru noi, însă primim harul lui Dumnezeu și prin multe alte căi. Atunci când ținem rugăciunea isihastă, rămânem în Prezența lui Dumnezeu cu mintea în inimă, chemând sfântul Nume al lui Hristos. Dumnezeiescul Nume ne aduce harul lui Hristos, pentru că este nedespărțit de Persoana Lui și ne duce în Prezența Lui. Această Prezență a lui Hristos este curățitoare, ne curățește de greșalele și de păcatele noastre, ne înnoiește și ne luminează inima pentru ca Hristos, Dumnezeul și Mântuitorul nostru, să ia chip în ea.

Dacă nu vom putea prăznui Paștile în Biserică, să ne aducem aminte că ne trăim Paștile de fiecare dată când intrăm în legătură cu Hristos. La Dumnezeiasca Liturghie primim har pentru că Domnul Iisus este prezent într-însa, El săvârșește taina și El este Cel Ce Se împarte credincioșilor. Însă, atunci când chemăm Numele Său, intrăm în aceeași Prezență a lui Hristos și primim același har. Așadar, chiar dacă suntem lipsiți de Liturghie, avem mereu Numele Lui, nu suntem lipsiți de Domnul. De asemenea, avem și cuvântul Lui, mai ales Evanghelia. Dacă acest cuvânt al Său este pururi viu în inima noastră, dacă îl cercetăm și ne rugăm cu el, dacă devine limba noastră în care Îi vorbim lui Dumnezeu după cum și El ne-a vorbit nouă, atunci iarăși vom avea harul lui Dumnezeu. Căci cuvintele Lui sunt „cuvintele vieții celei veșnice” (Ioan 6:68), sunt cuvinte de viață dătătoare și din nou se săvârșește aceeași taină, primim harul lui Hristos prin care ne sfințim.

De asemenea, de fiecare dată când arătăm bunătate fraților noștri, Îi suntem bine-plăcuți Domnului și El socotește că am făcut aceasta în Numele Lui și ne răsplătește. Arătăm bunătate fraților noștri, iar El ne răsplătește cu harul Său. Iată încă un chip în care putem viețui în Prezența Domnului. Putem avea harul lui Dumnezeu prin post, milostenii și orice faptă bună. Așadar, dacă suntem nevoiți să nu ne mai adunăm împreună în Biserică, putem să fim uniți în duh prin aceste sfinte virtuți care sunt cunoscute înlăuntrul Trupului lui Hristos, în Sfânta Biserică, și care păstrează unirea credincioșilor cu Hristos și cu celelalte mădulare ale Trupului Său. Tot ce facem pentru Dumnezeu este Liturghie, pentru că slujește mântuirii noastre. Liturghia este marele eveniment din viața Bisericii, în care credincioșii au posibilitatea de a-și schimba viața lor mărginită cu viața nemărginită a lui Dumnezeu. Însă puterea acestui eveniment depinde de pregătirea pe care o săvârșim înainte, prin toate cele pe care le-am pomenit mai sus, prin rugăciune, fapte bune, post, dragoste față de aproapele, pocăință.

Așadar, dragii mei frați, nu este nevoie nici să facem mărturisiri eroice împotriva guvernului din cauza măsurilor preventive pe care le ia pentru binele tuturor, nici nu trebuie să deznădăjduim, ci cu înțelepciune să „născocim” tot felul de căi de a nu pierde legătura noastră vie cu Persoana lui Hristos. Nimic nu ne poate vătăma, trebuie numai să avem răbdare pentru o anumită perioadă de timp, iar Dumnezeu va vedea răbdarea noastră și va îndepărta toată piedică, toată ispita, și vom vedea din nou zorile zilelor bucuriei și vom prăznui nădejdea și iubirea noastră cea de obște pe care le avem în Hristos Iisus.