Convorbiri cu Părintele Zaharia – INVIDIA

Întrebare: Pricina invidiei este mândria?

Arhim. Zaharia: Pot fi multe pricini, însă mai presus de toate este lipsa de încredere în Dumnezeu, Care dă toate tuturor. În Pilda Fiului risipitor, Tatăl îi spune fiului mai mare: „De ce te porți cu invidie față de fratele tău? Toate ale mele, ale tale sunt, nimic nu te poate vătăma” (v. Luca 15:31), iar Dumnezeu spune aceleași cuvinte fiecăruia dintre noi. Nu avem nevoie de invidie dacă tot ceea ce este al Său se dă fiecăruia dintre noi, pentru că nu putem fi vătămați sau nedreptățiți în niciun chip. Atunci când Petru L-a întrebat pe Domnul după Înviere: „Dar Ioan?”, Domnul i-a Arhim. Zaharia: „Dacă vreau ca acesta să rămână până la venirea Mea, ce-ți pasă ție? Tu urmează-Mi Mie” (v. Ioan 21:21-22). Așadar, invidia este păcat pentru că nu urmăm Celui Ce a spus: „Toate ale Mele, ale tale sunt”.

Întrebare: Ce ar trebui să facem dacă simțim invidia cuiva?

Arhim. Zaharia: Nu cred că e sănătos să ne îngăduim a gândi că oamenii sunt invidioși pe noi, pentru că s-ar putea să ne înșelăm și nu ne va fi de folos. Este mai bine să nu luăm în seamă acel gând și să ne rugăm pentru acea persoană, care poate că trece printr-un necaz. Chiar dacă sunt invidioși, este mai bine ca noi să ne gândim că se confruntă cu o anumită greutate și să ne rugăm pentru ei: „Doamne, Tu vezi, cu toții suntem chinuiți de neputințele noastre. Vorbește cele bune în inimile noastre și dăruiește-ne pacea Ta precum ai dăruit-o Apostolilor Tăi.”

RISCUL CREAȚIEI

Întrebare: Dacă Hristos a venit și ne-a făcut făptură nouă, de ce este legea păcatului atât de vie încă în noi?

Arhim. Zaharia: Hristos nu a venit să îngrădească libertatea omului. Omul este încă slobod de a-L primi sau nu. Hristos a venit și a adus mântuire tuturor, a Și-a arătat Calea și iubirea până întru sfârșit prin rugăciunea Sa în Ghetsimani pentru mântuirea tuturor, cu nădejdea că jertfa Sa îi va aduce pe toți la un simțământ al cinstei și al recunoștinței, ca toți să fie atrași către El. Nu silește pe nimeni să vină la El, ci numai atrage. Să nu uităm că libertatea omului este tragedia lui. Dumnezeu Și-a asumat un mare risc să zidească o astfel de făptură minunată cum este omul și să îi dăruiască o asemenea libertate. Acesta a fost riscul creației, așa cum îl numește Părintele Sofronie. Însă acest risc a meritat să fie luat. Miliarde și miliarde de oameni vor veni pe lume și poate nu mai mult de câteva milioane vor deveni sfinți. Cu toate acestea, a meritat ca Domnul să Își asume acest risc chiar și numai pentru câțiva sfinți, pentru că ei Îl îndreptățesc pe Dumnezeu ca Ziditor și Mântuitor, și aceasta este slava Lui. Dumnezeu este slăvit în adunarea sfinților (Ps. 81:1). El Și-a asumat riscul pentru acei aleși care au primit de bunăvoie să Îi urmeze și au nesocotit suferințele acestei lumi, care nu se pot compara cu slava care le va fi descoperită în Împărăția lui Dumnezeu. Sfinții Îl îndreptățesc pe Dumnezeu pentru că ei au devenit în stare a purta slava Sa, căci tocmai aceasta este scopul dintru început al zidirii omului: ca el să devină părtaș slavei lui Dumnezeu.