Sfântul Sofronie, om al cuvântului lui Dumnezeu

Potrivit Sfântului Siluan și așa cum lămurește Sfântul Sofronie, cuvântul lui Dumnezeu poate răsuna în inima omului în împreună-glăsuire și armonie cu rugăciunea.

Ca urmare a căderii sale omul este dezbinat în toate: una are în minte, alta în inimă și alta poftește cu simțurile. Nu are ipostas. Dumnezeu însă nu poate vorbi omului câtă vreme ființa lui este împărțită. Prin nevoința pocăinței, firea lui muritoare este întărită, ființa îi este tămăduită și se adună toată ca într-un nod strâns. Numai în această stare îi poate da Dumnezeu cuvânt, pentru că atunci când Dumnezeu grăiește omului, El i Se adresează ipostasului său, inimii sale, adică locului în care îi este concentrată întreaga făptură. Această împreună-vorbire este una personală și îi împărtășește omului o nouă cunoaștere de sus despre renașterea sa duhovnicească.

Domnul ne prevestește că atunci când suntem chemați la judecată, nu trebuie să cugetăm dinainte ce vom răspunde, pentru că în acea clipă El Însuși ne va da „gură și înțelepciune căreia nu-i vor putea sta împotrivă, nici să-i răspundă toţi potrivnicii noștri” (cf. Luca 21:15). Și aceasta a spus-o nu numai pentru vremea de prigoană, căci cuvântul Domnului rămâne adevărat în toată vremea. Pe timp de pace el lucrează astfel: Domnul ne dă cuvânt atunci când de bunăvoie ne judecăm pe noi înșine în lumina Poruncilor cu duh de osândire de sine. Și pentru că acest lucru este plăcut lui Dumnezeu și în duhul poruncii Sale, Domnul pune cuvinte de pocăință în gura noastră care zămislesc o rugăciune ce are puterea să ne schimbe starea, să ne îndreptățească existența și să ne ridice deasupra încercărilor.

Acest cuvânt este adesea un verset din Scriptură care corespunde stării noastre. Vedem așadar că este nevoie de sârguință în citirea Scripturilor, ca să putem purta cuvintele Duhului Sfânt ca pe niște cărbuni încinși în minte și în inimă. Dumnezeu le poate aprinde înlăuntrul nostru la vremea potrivită, împlinind astfel nevoile noastre. Cuvântul lui Dumnezeu curățește, luminează și sfințește mintea. Mai ales în vremurile noastre, când mintea se amestecă atât de ușor cu întunericul și necurăția acestei lumi, avem nevoie mai mult decât oricând să afierosim vreme pentru cuvântul lui Dumnezeu dat nouă prin Scripturi și prin scrierile Sfinților. Cel mai uimitor dar la Sfântul Sofronie era cuvântul care purcedea din gura lui ca rod al rugăciunii. Deși era redat prin în termeni omenești, purta pecetea puterii Nezidite. Din această pricină atrăgea și cutremura întreaga făptură a celor care se apropiau de el. Scrierile Sfântului Sofronie sunt cugete cu care s-a rugat ani îndelungați. Acestea i s-au întipărit în adâncurile ființei ca și gravate cu fierul înroșit și s-au făcut una cu firea lui. Duhul cuvintelor lui este împărtășit celor care le citesc și lucrează înlăuntrul lor schimbări pe măsura harului pe care îl pot primi.