Plinătatea timpului

Noul Testament nu este doar diferit de cel Vechi, ci aduce lumii însăși unicitatea fără seamăn a vieții celei noi întru Hristos. Domnul a venit ca să avem viață și încă viață din belșug (In 10, 10). El Însuși este plinătatea timpului, căci ne-a făcut timpul prieten de mare preț. Plinătatea timpului este dobândirea sfințeniei. Mai concret, această plinătate unică este cuprinsă în Numele lui Hristos, care este purtător de mântuire și viață veșnică. Acest Nume a devenit moștenirea nestrămutată a omului mai ales prin lucrarea Rugăciunii lui Iisus.

Omul poate trăi neîncetat cu această plinătate în inima sa. Chemarea Numelui lui Hristos zidește înlăuntrul său templul cel sfânt al lui Dumnezeu. Atunci, fie că doarme, fie că este treaz, el este robit de prezența Domnului dinlăuntrul său. Sfinții lui Dumnezeu poartă pururi acest Nume în inima lor ce se roagă neîncetat, chiar și atunci când lucrează sau vorbesc cu oameni. Cu toate acestea, din când în când, ei se ascund de lume într-un ungher pentru a se preda până întru sfârșit valurilor puternice ale acestui Nume, care copleșesc inima celor ce îl cheamă cu credință și cu dragoste.

Numele lui Hristos devine semnul și pecetea poporului lui Dumnezeu în Noul Testament. Însă, Domnul ne-a dăruit și cuvântul Său cel dumnezeiesc și desăvârșit, pe care ne putem clădi neclintit viața. Cerul și pământul vor trece, însă nicio iotă din cuvintele Sale nu va trece (Mt 24:35). Hristos a venit și ne-a dăruit toate, pe Sine Însuși precum este. Cât de fericiți suntem noi!

Acestea sunt lucrurile străine și minunate care s-au pogorât pe planeta noastră în ziua Cincizecimii. Aceste daruri dumnezeiești, Numele și cuvântul lui Hristos, sunt adevărata plinătate a timpului, întrucât ele pregătesc și lucrează unirea noastră cu Întemeietorul credinței și al vieții noastre. Așa cum spunea Sfântul Filaret, noi suntem ucenici ai Crucii lui Hristos, dar și ucenici ai binecuvântării Sale. Lui se cuvine toată slava.